Cum le vom povesti copiilor cu ce datorii îi lăsăm după plata pensiilor?

Un salariat plătește lunar sub formă de impozite, contribuții și taxe 896 lei, în vreme ce un pensionar achită 176 lei. Asta face ca, după plata taxelor, un salariat să poată aloca pentru celelalte cheltuieli 1.169 lei lunar, cam cât un pensionar (1.030).

Fără a mai pune la socoteală că salariații nu beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în comun așa cum au pensionarii în București. Motiv pentru care se urcă în autobuz încă de la primele ore ale dimineții, când salariații care cumpără bilet se grăbesc către muncă.

Salariații dau lunar pe mâncare 311 lei, asemănător cu ceea ce plătesc pensionarii (272).

O categorie cu adevărat defavorizată este cea a șomerilor. Din 864 de lei ei rămân cu 673 după plata impozitelor, își permit să se hrănească cu doar 210 lei lunar și nu beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în comun de la suprafață.

E inutil de spus că la noi nu există nicio corelație între productivitate și remunerație. Altfel nu s-ar fi apucat să scrie părinții Constituției în paragraful 1 alineatul 3 din legea fundamentală că România este un stat social. Cu alte cuvinte, într-o țară în care politicul dictează economicului cu ochii la alegeri, preocupările nu sunt legate de productivitate, ci de masa de pensionari care merge la vot, ceea ce face să nu se atingă nimeni de „drepturile” lor.

Și când lucrurile stau astfel se ajunge la aberații. 55% dintre români spun că sunt dispuşi să accepte un loc de muncă mai prost plătit, însă care să le ofere mai mult timp liber. De ce susţin ei asta? Fiindcă mediul nu este stimulativ pentru muncă, nici în ceea ce priveşte remuneraţiile, nici cariera.

Forţa de muncă activă evoluează într-o economie politizată, condusă de oameni fără expertiză și idei. Inițiativele lor sunt infantile și de aceea cine are ceva de făcut pleacă în străinătate, unde, în America, de pildă, indivizii încearcă să-şi ia două joburi dacă pot. Ei stau cu chirie şi îşi schimbă adesea locul de muncă dintr-un oraș în altul atrași de un salariu mai mare și de posibilitatea unei promovări. Banii lor nu stau blocaţi în case, circulă pe piaţa de capital.

Iată o societate dinamică, spre deosebire de a noastră, în care sunt puține cazurile când persoanele vor să întreprindă ceva greu și să câștige mai mult. Economia de la noi e dominată de sinecuri. Iar faptul că românii doresc să aibă mai multă vreme să stea liniștiți cu familia își găsește determinantul în demotivare. Dacă performezi profesional nu înseamnă că-i neglijezi pe cei apropiați. Dar nimeni nu se mai raportează la acest aspect aici, la noi, în România.

Cei care pleacă spun că vor să se realizeze unde pot și să nu mai asculte de casta conducătoare. Ca să spunem lucrurilor pe nume, studiul vădește că societatea se găsește deja în colaps moral, iar acest lucru are loc pentru că lupta politică s-a desfășurat în detrimentul intereselor societății și posturile importante au început să fie politizate, până când toate au ajuns să fie așa.

În fruntea politicului au polarizat persoane lipsite de educație și de valori morale, și nu trebuiau să fie exemple pentru societate oamenii fără caracter.

Un sondaj precedent, care pare să semene cu acesta e cel în care românii se exprimau pentru un loc de muncă prost plătit, dar sigur. Totuși acest ultim studiu surprinde mai bine realitatea, pentru că el evidențiază că nu neapărat oamenii preferă un stat asistențial, ci că și-au pierdut încrederea în ierarhizarea corectă a societății.

De aici se observă că România nici măcar un stat social în spiritul Constituției sale nu mai este. Elementul conștiință ar fi fost în măsură să substituie lipsurile materiale și ei să rămână cu satisfacția muncii, dar din moment ce nici veniturile, nici munca nu-i mulțumesc, nici măcar eticheta de socialist nu i se potrivește unui stat de acest fel.