Cât va mai susține iluzionismul chinezesc economia mondială?

China comunistă a făcut, începând cu 1978, cam ce-au făcut în URSS, în epoci diferite, Lenin și Gorbaciov (NEP și perestroika). Confruntate cu o economie în prăbușire și cu o penurie tot mai mare de produse de bază, care le amenință grav popularitatea, regimurile comuniste injectează doze mici, controlate, de liberalism economic, pentru a ține în viață în mod artificial un sistem bazat pe abolirea proprietății și inițiativei private și pe controlul cvasitotal al statului asupra factorilor de producție.

Rezultatul istoric îl cunoaștem: socialismul hibrid, cu față umană nu a rezistat. De facto, acesta nu a rezistat nici în China, deși Partidul Comunist este încă „forța politică conducătoare” a chinezilor.

Ce a rezultat, însă, a fost un hibrid cu nimic mai puțin periculos decât sistemul visat de Ion Iliescu. Dacă, în comunismul clasic, statul controla economia până la sufocare, în pseudocapitalismul etatist chinezesc, statul dopează economia cu comenzi și achiziții publice și o ține pe steroizi monetari.

Apar astfel proiecte imobiliare faraonice, întregi structuri urbane care, în absența cererii reale, eșuează ca orașe-fantomă. Autoritățile locale și regionale, ca și companiile industriale controlate de stat, s-au supraîndatorat pentru a susține o creștere nominală a economiei, în absența căreia riscă să se instaleze panica. S-a consumat beton și oțel? Acest consum se adaugă la PIB, chit că rezultatele finite au fost vândute în pierdere sau au rămas să putrezească pe stoc.

Pe de altă parte, chiar dacă susținut artificial, nivelul de trai și pretențiile chinezilor sunt în creștere. Asta, pe de o parte, stimulează consumul intern. Pe de altă parte, însă, amenință competitivitatea exporturilor Chinei. „Mâna de lucru ieftină” a Chinei a rămas doar o legendă. La un moment dat o știre Reuters arăta că angajatorii chinezi au ajuns să „importe” muncitori la negru din Vietnam și din alte țări asiatice mai sărace, pentru a-și menține marjele de profit. Mai rămâne să înceapă să se plângă de contrafacerile din Vietnam, care ar face concurență neloială chinezăriilor.

„Restul lumii va începe să resimtă efectele îndepărtării Chinei de economia bazată pe exporturi produse de lucrători ieftini. În acest fel, China a subvenționat multă vreme întreaga economie globală. Sfârșitul acestui model va avea ca efect faptul că costurile producției industriale se vor majora în întreaga lume”, apreciază Jianguang Shen, economist-șef la firma de brokeraj Mizuho Securities Asia.

Grav este, deci, că modelul economic chinezesc, bazat pe stimulare etatistă și pe exporturi ieftine susținute de salarii mici, a dat dependență întregii economii a lumii. De fiecare dată când China ratează chiar și cu puțin procentul de creștere economică previzionat de consensul analiștilor, îngrijorarea se instaurează printre investitori. Asta cu toate că este de notorietate că nu te poți baza pe statisticile oficiale chinezești.