Irina din Chişinău este una dintre multele Nataşe. După cum şi Nataşa din Harkov e una dintre multele Irine. Şi de ce n-ar fi şi Lenuţa din Dorohoi una dintre multele Nataşe şi Irine care-şi îmbie surâzătoare clienţii din vitrina de pe strada Felinarelor Roşii din Amsterdam ori li se oferă de pe trotuarul străzii Reeperbahn din Hamburg.

Cam aşa îşi încep ziarele occidentale articolele economice de succes, cu povestea Irinei, Nataşei sau Lenuţei, dată la şase ani la şcoală după ce a fost în prealabil abuzată de un tată beţiv.

Mai importantă este însă integrarea europeană. Fetele noastre lucreză cu carte de muncă la Amsterdam sau Hamburg, le trimit bani pentru medicamente bunicilor şi astfel apare o oportunitate de recuperare a decalajelor faţă de Polonia, Cehia sau ţările baltice, care au intrat în Uniunea Europeană înaintea noastră. Ce dacă nu mai exportăm bunuri ale industriei prelucrătoare ca înainte de 1990, fotbalişti - ca-n 1990-1995, buşteni – ca-n 1995-2000, se vede că am rămas cu ceva din abundenţă!

Cu alte cuvinte, degeaba se chinuiesc nemţii să fabrice automobilul care consumă doar trei litri de benzină la suta de kilometri sau olandezii - motorul electric ce se alimentează din mers, de la soare şi apoi le exportă românilor. Noi putem compensa lipsa industriei grele cu cea uşoară: Alina din Botoşani, Mălina din Bârlad, Gianina din Constanţa şi Sabrina din Bolintin…

• Cum să profităm de neştiinţa prostimii

  < Prev
• Bugetul public e administrat mai prost decât orice buget de familie

  Next >