Marea Revolutie Industriala, care a debutat in Marea Britanie in ultima parte a secolului al XVIII-lea si a ajuns la maturitate in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, nu ar fi fost posibila fara dezvoltarea si rafinarea activitatii bancare.

La inceputul perioadei, noii antreprenori si proprietari de manufacturi si fabrici isi finantau atat capitalul de lucru, cat si investitiile pe termen mai lung din profiturile proprii.

 

 

 

 

Practic, acestia luau bani din profit pentru a-si plati furnizorii de materie prima si angajatii, intr-un circuit financiar intern care se vroia a fi de sine statator, dar care s-a dovedit curand a fi extrem de nefunctional si o frana in calea progresului si dezvoltarii economice.

Astfel, furnizorii de materie prima erau nevoiti sa astepte 6 pana la 12 luni pentru a-si primi banii cuveniti pentru cantitatile livrate manufacturierilor, perioada necesara pentru ca acestia sa fabrice produsele finite si sa le vanda. Acest lucru crea adesea blocaje in activitatea furnizorilor.

 

 

 

 

De asemenea, plata salariilor muncitorilor era dificila. De multe ori, industriasii incheiau intelegeri cu micile pravalii care vindeau produse de stricta necesitate si ii plateau pe muncitori in bonuri cu care acestia isi faceau cumparaturile. Ulterior, antreprenorii rascumparau cu bani aceste bonuri de la micii negustori.

Problema era ca sistemul bancar britanic, care avea in centrul sau Banca Angliei, nu era capabil si nici interesat sa sustina activitatea noilor antreprenori. Banca Angliei se ocupa exclusiv de finantarea statului si a companiilor comerciale din Londra apropiate de acesta.

 

 

 

 

Astfel, cei mai de succes dintre primii capitalisti britanici s-au vazut nevoiti sa-si infiinteze propriile banci pentrui a-si finanta cresterea companiilor lor. S-au infiintat banci private, controlate de acesti capitalisti, precum si banci locale, in diferitele comitate ale Marii Britanii, care se concentrau pe activitatile economice din jurisdictiile lor.

In jurul anului 1800, existau deja 70 de banci private in Marea Britanie.

 

 

 

 

Dezvoltarea economica, cresterea prosperitatii si inmultirea oportunitatilor de afaceri au sporit nevoia de servicii bancare. Astfel, cei cu business-uri de succes vroiau sa-si depoziteze banii in siguranta si sa obtina si dobanda la sumele depozitate si era nevoie, de asemenea, de credite pentriu infiintarea de noi intreprinderi, dar si pentru finantarea capitalului de lucru si a salariilor celor deja existente.

Dezvoltarea activitatii bancare a dus, in mod firesc, si la specializare, incepand sa apara banci care isi concentrau operatiunile de finantare pe anumite sectoare industriale si economice.

Si in Germania secolului al XIX-lea, dezvoltarea economica capitalista a fost impulsionata in mod determinant de crearea asa-numitelor banci universale, care practicau toate tipurile de operatiuni financiare, inclusiv asigurari.

 

 

 

 

Aceste banci au inceput sa acorde credite in mod concertat unor portofolii de companii ale caror activitati erau strans interconectate, finantand astfel lanturi valorice intregi, de la furnizorii de materie prima dintr-o anumita industrie la manufacturieri si contractorii acestora pana la clientii finali.

In acest fel, bancile germane si-au mai dezvoltat o competenta, care ulterior a devenit esentiala in sistemele bancare moderne: aceea de a monitoriza si a de a analiza activitatea companiilor, pentru a intelege mai in detaliu profilurile de risc ale diferitelor businessuri.

 

 

 

 

Tot din perioada Marii Revolutii Industriale dateaza si debutul cooperarii dintre banci si state pentru implementarea de mari proiecte de infrastructura care sa impulsioneze dezvoltarea economica.

Atat in Europa, cat si in Statele Unite, primele retele nationale de cale ferata au fost dezvoltate cu sprijinul esential al finantarilor acordate de banci.

---

• O bizarerie istorica: banci centrale listate pe burse

  < Prev
• Nesiguranta pietelor arata nesimtirea politicii!

  Next >