Scriam de curand intr-un articol intitulat “QE face aurul mai scump decat platina”, ca daca se ajunge ca un conductor electric mai slab sa atinga un pret mai mare, cum e cazul aurului in fata platinei, poate ca ar fi de preferat argintul, si in felul acesta nu s-ar mai destabiliza raportul natural dintre platina si aur care ar trebui sa existe datorita cererii si ofertei de pe piata de marfuri.

De ce am adus in discutie al treilea metal, pentru ca bimetalismul aur-argint a dominat multe secole sistemele monetare, pana cand Legea lui Gresham a decis pastrarea aurului si inlaturarea argintului.

Regula formulata de economistul englez in secolul XVI spune ca atunci cand doua monede circula concomitent pe o piata publicul o va considera pe una buna si pe cealalta rea.

In momentul de fata aurul costa 1.213 dolari/uncie, argintul 16,56, asadar raportul dintre ele este de 1 la 73.

 

Sursa: Bloomberg

 

Dar a fost intotdeauna asa? Haideti sa deschidem cartea, “Afaceri si caderi financiare in lumea capitalului”, sa rasfoim capitolul “Aur sau argint?” si sa vedem cum a fost la inceputul-inceputului.

Regele Croesus, caruia i se atribuie brevetul de inventator al monedei metalice (sec. IV i.Hr.), ar fi stabilit un raport aur-argint de 1:13,33. In secolele urmatoare , valoarea relativa a aurului scade, astfel incat in vremea imparatului Traian raportul ajunge la 1:11,8.

Urmeaza o perioada in care argintul a avut un ascendent monetar asupra aurului. Pana in anii 1200 – 1300 circulatia monedelor a fost limitata. Aceasta situatie a corespuns acelor vremuri, in care tranzactiile comerciale erau slabe, sporadice, neavand un caracter permanent; argintul, cu valoarea sa mai redusa, raspundea unui schimb de marfuri redus.

Cand schimburile dintre sat si oras au luat amploare, si negotul a cunoscut o noua inflorire, moneda de argint a devenit mai putin adecvata, fiind prea grea. Aceasta situatie a condus neintarziat la revirimentul monedelor de aur. Venetia a batut in 1252 o moneda de aur denumita florinul venetian. In secolul urmator si alte tari europene au reinceput baterea monedelor de aur. Cursa aur – argint a fost declansata!

 

 

La inceput, bimetalismul a raspuns la o serie de functii, in special la diversitatea platilor. Platile marunte, zilnice, sau de mai mica importanta se faceau in argint, iar aurul servea la achitarea unor sume care, daca ar fi fost platite in argint, ar fi necesitat un efort fizic deosebite... pentru transportul banilor.

In Moldova, de exemplu, in secolele XV – XVII vanzarile imobiliare (case, proprietati funciare etc) se efectua numai prin intermediul florinilor de aur venetieni.

Aceasta diferentiere a jucat un rol deosebit de important. Mai valoros, aurul s-a impus treptat ca simbol al bogatiei, putand fi mai usor tezaurizat; functia lui de bani a devenit tot mai evidenta. In schimb, argintul a fost impins spre periferia sistemului monetar, fiind inlocuit atunci cand alte mijloace au putut fi utilizate pentru efectuarea platilor zilnice.

Traditia acestei diferentieri in utilizarea aurului si argintului s-a pastrat multa vreme, in unele tari dand nastere la obiceiuri pe care numai istoria le poate explica.

De exemplu, in Anglia, intr-o anumita perioada (secolele XVI – XVII) moneda standard s-a numit guineea de aur ( ca urmare a provenientei aurului din Golful Guineei). Moneda de argint era shilingul. Raportul dintre aceste doua monede in acea perioada a fost de 1:20, iar ulterior a devenit de 1 guinee = 21 shilingi.

 

 

Atat guineea cat si shilingul putea fi folosite in efectuarea platilor, dar guineea – aur servea, desigur, pentru plati mai importante, nu pentru cheltuieli zilnice, care erau facute in shilingi.

Un consult la medic costa in acele vremuri o guinee si acest tarif a ramas in Anglia pana in zilele noastre. Guineea de aur a disparut, dar guineea a ramas ca unitate de calcul speciala pentru consultul medical, sau pentru operatiuni comerciale.

Ea se utilizeaza si astazi in vocabularul curent al limbii engleze. In acelasi timp, shilingul a ramas unitatea prin care orice gospodina din Anglia isi face calculele la piata, si acest obicei a durat pana cand si in aceasta tara s-a trecut la sistemul zecimal.

 

 

Bimetalismul a raspuns, intr-o perioada, anumitor cerinte, dar a fost in esenta un sistem instabil. Incepand cu domnia reginei Elisabeta I, circulatia monetara a fost supusa unor reguli care ferind-o de abuzururile din trecut, i-au asigurat o anumita stabilitate. Dar toate incercarile de a stabili un raport fix aur – argint, esential pentru functionarea normala a bimetalismului si pentru evitarea speculatiilor, a esuat.

In Anglia, vestitul astronom si fizician Isaac Newton a incercat in 1717 sa rezolve problema bimetalismului, dar in acest domeniu s-a bucurat de mai putin succes ca in stiintele exacte. Din 1601 pana in 1717 lira sterlina, pastrandus-si intacta cantitatea de argint pe care o continea, suferise o deteriorare a valorii fata de aur cu 35%, ca urmare a faptului ca in perioada mentionata pretul argintului a scazut comparativ cu cel al aurului.

Descoperirea unor zacaminte de argint si transportul de metale pretioase din America au determinat o abundenta de argint si au dus la deteriorarea raportului aur – argint de la 1:13 la 1:16. Aceasta situatie instabila nu mai putea continua. Fiind seful monetarie statului, Newton a stabilit ca monedele de aur si argint sa aiba o anumita greutate pe baza unui raport aur - argint fix de 1:15,2.

In Franta, in schimb, argintul era mai bine evaluat, raportul fiind de 1: 14,5, ceea ce a dus la scurgerea argintului din Anglia, spre Franta. Fenomenul nu a luat, din fericire, proportii, deoarece monedele britanice de argint erau de proasta calitate, dar Anglia a invatat ca nu se mai poate baza pe argint.

La sfarsitul secolului XVIII atat Franta, cat si Anglia au avut serioase dificultati financiare la care au contribuit din plin revolutia franceza si razboiele napoleoniene. Monetariile au incetat sa mai bata moneda. Ambele tari au renuntat sa mai introduca in circulatie noi monede de aur si argint, folosind – pentru o anumita perioada bancnotele de hartie neconvertibile in metale nobile.

In anul 1821, in Anglia, s-a trecut din nou la covertibilitatea bancnotelor. Noua moneda metalica – denumita sovereign – era din aur si valora cat o lira. Monetaria engleza in acea perioada nu a mai batut bani de argint. De ce?

 

 

O lege promulgata de Parlamentul britanic in 1816, specifica faptul ca, dupa victoria definitiva asupra lui Napoleon, Anglia trebuia sa revina la convertibilitate, respectiv la posibilitatea ca bancnotele Bancii Angliei sa fie transformate in aur sau argint; legea prevedea insa ca asupra monedelor de argint sa se aplice un senioraj, pe cand in cazul celor de aur, nu. Aceasta ar fi insemnat revenirea la o practica la care se renuntase de mult.

Moneda de argint ar fi trebuit sa valoreze in realitate mai putin decat suma inscrisa pe ea. Promotorii legii doreau, in acest fel, sa sublinieze ca argintul devenea un etalon monetar subsidiar. Lucrurile au evoluat, insa altfel . Prevederea privind baterea monedelor de argint nu a mai fost aplicata, dar nici o hotarare formala nu a fost luata in acest sens, ca si cum stipulatiile legii din 1816 fusesera uitate...

Acesta a fost un moment crucial in stabilirea etalonului aur, deoarece argintul a disparut ulterior din circulatia monetara din Anglia. La prima vedere se poate pune asta pe seama unei scapari administrative, dar trecerea la monometalism a reprezentat, de fapt, un proces ireversibil. Iar abandonarea bimetalismului s-a produs mai intai in Anglia, deoarece contradictiile se manifesta mai puternic acolo unde comertul joaca un rol important in viata economica. Ce s-a intamplat in celelalte tari?

In 1821, Franta, Italia, Elvetia, Belgia, SUA aveau inca un sistem bimetalist, aur si argint. In Germania, precum si in tarile din Europa centrala si rasariteana, argintul era, in continuare, mai utilizat in circulatia monetara comparativ cu aurul. Dezvoltarea comertului, in general a economiei, in aceste tari a facut tot mai dificila mentinerea unui raport fix intre aur si argint.

 

 

Dificultatile au cunoscut o amploare deosebita in SUA, unde presedintele Jackson stabileste in 1834 un raport aur – argint de 1: 16, mult prea favorabil pentru aur. In consecinta, in SUA aurul a disparut din circulatie, fiind tezaurizat, iar argintul din America a cautat locuri unde era mai bine evaluat.

Apoi, descoperirile de aur si cunoscuta goana dupa aur din California (gold rush) a dus la o abundenta relativa de aur si la scaderea pretului metalului galben in America. De la aceasta data lucrurile s-au inversat si argintul a inceput sa plece din Europa in America.

In sfarsit, lovitura de gratie data bimetalismului a venit in 1865 – 1870, cand, ca urmare a descoperirilor de argint din Nevada, acesta a devenit foarte abundent in America, la putin timp dupa ce acesta lipsise. Si Europa a fost din nou inundata de acest metal.

Bimetalismul a luat, practic, sfarsit in 1873. Victorioasa in razboiul din 1871 contra Frantei, Germania a cerut ca importantele despagubiri de razboi, de cinci miliarde de franci, pe care le impusese invinsei, sa fie platite in aur. Pe baza acestor rezerve, Germania a trecut la etalonul aur, marind oferta de argint, prin lichidarea rezervelor sale de metal alb.

 

 

In 1873, toate tarile Uniunii Latine - grup de tari, in frunte cu Franta, care au mentinut bimetalismul si au incercat sa-l apere prin stabilirea unui raport fix intre aur si argint (Romania a facut parte din Uniunea Latina) – au oprit baterea monedelor de argint. Statele Unite au renuntat si ele la bimetalism in 1879. In perioada pana la sfarsitul secolului majoritatea tarilor, inclusiv Romania, au renuntat, treptat, la argint.

Aurul a invins. Legea lui Gresham a decis pastrarea aurului si inlaturarea argintului. In momentul de fata raportul aur – argint nu mai e de 1:13 sau 1:12 ca in antichitate, ci de 1:73.

 

---

• De ce este Elvetia cel mai antifragil loc de pe planeta?

  < Prev
• QE face aurul mai scump decat platina

  Next >