În Statele Unite, în secolul XIX, înființarea unei bănci era absolut liberă, iar legislația diferitelor state considera activitatea bancară una de comerț cu amănuntul.
Perioada s-a numit de free banking. Între 1811 și 1815, numărul băncilor americane a crescut de la 117 la 212, iar, un an mai târziu, la 246.
În 1863 însă, se adoptă Legea Băncii Naționale (National Bank Act), prin care se reglementa un sistem bancar dualist.
Astfel, existau bănci regionale, reglementate de autoritățile fiecărui stat și bănci cu activitate la nivel național, supravegheate de Trezorerie, Ministerul de Finanțe.
Începând cu 1878 și până la înființarea băncii centrale a SUA, Trezoreria a emis bonuri de tezaur la purtător, cu rolul de substitute monetare. Acest lucru a reprezentat și un factor negativ, generator de crize bancare, dar și unul favorabil dezvoltării circulației cecurilor și mai târziu a cardurilor bancare.
Cel mai important moment din debutul istoriei băncilor centrale moderne e însă înființarea Băncii Angliei, în 1694, ca bancă a guvernului și administrator al datoriei publice.
Înființată la propunerea scoțianului William Peterson, ideea a fost imbrătișată de rege interesat să susţină efortul de război.
Dreptul de funcționare a fost reînnoit de Parlament în 1709 când i s-a conferit poziție dominantă în emisiunea de bancnote. În 1715, i s-a acordat monopolul emisiunii de bilete de bancă în Londra.
În timpul războaielor cu Napoleon, banca a emis bancnote de mică valoare cărora le-a suspendat convertibilitatea în aur.
După criza din 1847, banca și-a asumat rolul de a stabili dobânda de referință.
Banca centrală a Franței, Banca Generală, e înființată de scoțianul John Law în 1716.
El e inițiatorul teoriei "creditului creator de capital", prin care substituia moneda metalică cu cea de hârtie, pentru ca masa monetară să se adapteze mai rapid la nevoile producției și circulației.
Law susținea că la originea crizelor se află insuficienta cantitate de bani în circulație.
De aceea, promova ideea că e suficientă crearea unei bănci de emisiune pentru ca, prin simpla punere a bancnotelor în circulație, să se producă noi capitaluri. Astfel, Banca Generală emite monedă garantată doar cu titluri ale datoriei publice sau cu alte concesiuni ale statului, cum ar fi dreptul de exploatare a resurselor Louisianei, Antilelor, Senegalului, Canadei, monopolul tutunului și încasările statului din impozite directe.
În 1718, după fuziunea cu Compania Indiei Occidentale, apare Banca Regală. Dar după doi ani de emitere de bilete de bancă în mod excesiv, deținătorii devin neîncrezători, se panichează și urmează falimentul.
În pofida eșecului, John Law e considerat părintele băncilor centrale contemporane, din perspectiva principiilor care stau la baza emisiunii monetare.
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest