Suprataxarea temporară a mașinilor “puternice” de către Guvernul Boc a rămas în vigoare până la Guvernul Cîțu

Milton Friedman avea dreptate când spunea că nimic nu e aşa permanent ca un program guvernamental temporar. Un exemplu elocvent este suprataxarea temporară a mașinilor “puternice” de către Guvernul Boc, care a rămas în vigoare hăt-hăt până la Guvernul Cîțu. Ca să ne amintim cu detalii, cabinetul condus de Emil Boc a schimbat „temporar” regulile jocului în timpul jocului și a supraimpozitat mașinile de peste 2.000 cmc în plin exercițiu fiscal, și cei care-și plătiseră deja taxele locale, în martie, integral, s-au trezit că-s datori. De parcă cilindreea ar fi relevantă pentru a evalua averea și a putea eticheta pe cineva că e proprietarul unei mașini puternice!

Dar nu aș vrea să încep cu sfârșitul, ci cu aceea că se discută din ce în ce mai mult de echitate fiscală, de Adam Smith (1776) și principiul de a constitui contribuții în funcție de veniturile contribuabililor. Deși, nu știu dacă să fiu de acord cu asta și sinonimele egalitate/dreptate/justiție fiscală, în situația în care vorbim, de fapt, de un jaf legalizat.

Oricum ar fi însă, atunci când se pune problema taxării automobilelor prin intermediul unor agenți fiscali privați, mă refer la RCA sau direct de către stat, prin intermediul taxelor locale, se observă cum e încălcat principiul echității.

Așadar, la noi, în România, automobilele sunt taxate public și privat în funcție de cilindree și de puterea motorului. Adică, mașinile pe benzină și motorină, după numărul de centimetri cubi, iar cele electrice, după cel de kilowați. Da, numai că în taloane, la autoturismele clasice apare la puterea motorului și numărul de kw. Nu e echitabil oare ca taxarea să funcționeze după același principiu? Ca să luăm un exemplu la întâmplare, două mașini de 1.560 cmc, pentru care se achită același nivel de RCA și taxe locale, pot avea o putere de 66, respectiv 80 kw!

Și fiindcă am pomenit de echitate fiscală, de contribuții în funcție de venituri - și ne facem că nu observăm că taxarea unui venit deja impozitat, din care se cumpără un automobil, e dublă impunere - ajungem la ideea că o mașină de zeci de mii de euro, nouă, puternică, nu poate fi taxată la fel ca una cu o vechime de 10 ani și cu o putere redusă a motorului, doar fiindcă are aceeași cilindree! În cel de-al doilea caz, „averea” s-a redus de la 15.000 la 2.000 de euro într-un deceniu și fiscalitatea nu surprinde acest lucru, ceea ce nu-i echitabil.