Analistii financiari acrediteaza ideea ca, daca n-ar fi scazut TVA la alimente, Romania nu s-ar fi confruntat cu riscul deflatiei, care reprezinta un fenomen extrem de nociv pentru economie.

Aceste spuse pot fi adevarate, dar numai in masura in care stimuleaza importurile si, pe seama lor, creste deficitul balantei comerciale. Deficit despre care Milton Friedman zicea ca-i o forma amanata de inflatie.

Da, dar daca in loc sa se majoreze deficitul extern, resursele eliberate prin reducerea TVA se canalizeaza catre micsorarea supraindatorarii, afirmatiei de mai sus i se poate pune eticheta de diletantista.

Oare de ce-i “schiop” acest discurs? Sunt greu de identificat toate resorturile din spatele sau, insa e mai important de stiut de ce cand vorbim de inflatie sau deflatie, analistii nu sufla nicio vorba de volumul consumului pe fondul caruia se inregistreaza fenomenele mentionate?

Spun asta pentru ca atunci cand volumele de vanzari sunt mari si marfurile se ieftinesc, avem deflatie, dar fara ca aceasta sa influenteze negativ economia, dimpotriva.

Iar cand volumele-s mici si comerciantii vand scump putinul oferit, apare inflatia, despre care nu se poate spune insa ca e stimulativa pentru cresterea economica.

Asadar in aceasta situatie, ce poate fi benefica, o deflatie care reduce gradul de indatorare ori o inflatie ce forteaza limitele subzistentei?

Sigur ca se poate ajunge la deflatie si dupa o perioada de inflatie, fiindca in cosul de consum al romanilor marfurile scumpe se substituie cu unele mai ieftine si mai proaste.

De pilda, oamenii nu mai mananca salam, ci parizer, dar inlocuirea produselor in cos nu e sesizata de statistica, fiindca ambele marfuri fac parte din grupa mezelurilor, si se observa doar ca le scade pretul.

Mai departe, potrivit rationamentului economistilor, reducerea TVA ar trebui sa provoace reintoarcerea la preparatul din carne mai scump din trecut, iar in circumstantele in care in compozitia lui intra mai multa carne din import, sa adanceasca deficitul comercial.

Din pacate insa, extragerea  lichiditatii din nivelul de trai, caci stiti ca s-a marit TVA in 2010, si inlocuirea ei cu credite, care sa permita marfurilor scumpite de taxa sa se vanda, a produs supraindatorarea menajelor. Si e justificata utilizarea prefixului “supra”, pentru ca a “atacat” nivelul de subzistenta. De aceea prima grija a familiilor, dupa micsorarea TVA, nu e sa manance din nou salam, ci sa-si stinga debitele.

Iar fenomenul supraindatorarii e bine de adus in discutie din doua motive.

Primul se refera la gestionarea politica a economiei, ce a a indus – pe fondul inabilitatii manageriale – deficite acoperite din nivelul de trai, din saracirea populatiei.

Al doilea e legat de incercarea, e adevarat spontana, de reducere a supraindatorarii, dar care e taxata de economisti ca fiind o piedica in calea dezvoltarii.

Desi in contextul global al crizei, se vorbeste continuu de deleveraging, de necesitatea de a se micsora nivelul de indatorare al menajelor. Ceea ce inseamna ca aceasta crestere pe datorie e perceputa ca avand cel mai inalt nivel de periculozitate. Si ea a fost aplicata in Romania, reiterez, nivelului de trai, nu economisirilor sau investitiilor.

Inchei spunand ca abordarile care se bazeaza pe clisee sunt greu de digerat in conditiile in care evolutia societatii din momentul de fata este foarte departe de asa ceva. Iar o astfel de tratare a problematici, intr-un moment in care asistam la o schimbare a paradigmei, e o dovada certa de anacronism.  

• Dr. Doom & The Black Swan

  < Prev
• Bancile ar trebui sa revina la principiul: Clientul nostru, stapanul...

  Next >