Deşi cursul euro-dolar a depăşit intervalul 1,046 – 1,086 dolari/euro şi se plasează peste 1,0930, se păstrează mai departe premise certe - aşa cum ne-au avertizat în repetate rânduri specialiştii din domeniu - ca raportul dintre biletul verde şi moneda unică europeană să ajungă la 1 la 1.
Pentru asta este necesar ca armata Coreei de Nord să zdrobească forţele americane în Marea Japoniei, concomitent cu un atac nimicitor asupra teritoriului Statelor Unite.
În afara unui astfel de eveniment, oricare altul, pe plan european, precum câştigarea alegerilor din Franţa de către Marine Le Pen, care ar face ca Angela Merkel să aibă un adversar redutabil în interiorul UE, ar fi unul neglijabil. Asta poate şi pentru că singurul care ar mai avea ceva influenţă asupra raportului euro-dolar ar fi doar Vladimir Putin, însă Rusia nu face parte din Uniunea Europeană.
De asemenea, orice manifestare extremistă sau xenofobă, precum cele care au zguduit Olanda, nu ar reuşi să mişte perechea euro-dolar spre paritate. Poate doar dacă un atac devastator împotriva SUA s-ar cupla cu unul al militarilor turci împotriva celor ai Federaţiei Ruse.
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest