Stau în continuare în casă ca să mă izolez de politically correct

Am scris de curând de ce democraţia se bate cap în cap cu corectitudinea politică. Ar fi trebuit probabil folosit termenul de meritocraţie, dar îl lăsăm pe cel vechi, cu mai mult simbolism. Foarte pe scurt, democraţia nu reprezintă dreptul prostului de a avea păreri.

Vă prezint în continuare un fragment din Ludwig von Mises - Socialismul. O analiză economică şi sociologică. Partea întâi: Liberalism şi socialism. Capitolul 3 - Teoria violenţei şi teoria contractului:

„Concepţia liberală a vieţii sociale a creat sistemul economic întemeiat pe diviziunea muncii. Expresia cea mai evidentă a economiei de schimb este aşezarea orăşenească, care este cu putinţă numai într-o astfel de economie. În oraşe, doctrina liberală a fost dezvoltată într-un sistem închegat şi în ele a găsit cei mai mulţi susţinători. Dar, pe măsură ce bogăţia creştea mai mult şi mai repede şi cu cât creştea, în consecinţă, numărul de imigranţi de la sate către oraşe, cu atât mai puternice deveneau atacurile pe care liberalismul le suferea din partea principiului violenţei. Populaţia venită de la ţară îşi găseşte curând locul în viaţa urbană şi adoptă repede la exterior maniere şi purtări orăşeneşti, dar rămâne vreme îndelungată străină de gândirea civică. O filosofie socială nu poate fi la fel de uşor însuşită ca o haină nouă. Trebuie câştigată, şi anume câştigată cu efortul gândirii. Astfel, găsim tot mereu în istorie că epoci de creştere puternic progresivă a lumii de gândire liberală, când bogăţia se înmulţeşte odată cu dezvoltarea diviziunii muncii, alternează cu epoci în care principiul violenţei încearcă să câştige supremaţia – în care bogăţia descreşte pentru că diviziunea muncii decade. Creşterea oraşelor şi a vieţii orăşeneşti a fost prea rapidă; a fost mai mult extensivă decât intensivă. Noii locuitori ai oraşelor au devenit cetăţeni în mod superficial, dar nu şi în modul de gândire. Astfel, odată cu înmulţirea lor, sentimentul civic a intrat în declin. De stânca aceasta s-au sfărâmat toate epocile culturale animate de spiritul burghez al liberalismului; tot de stânca aceasta pare că se va sfărâma şi propria noastră cultură burgheză, cea mai minunată din tot cursul istoriei. Mai ameninţători decât barbarii care asaltaseră zidurile cetăţii din afară sunt cetăţenii neasimilaţi dinlăuntru – aceia care sunt citadini numai ca aspect, dar nu şi ca gândire.”

Iată de ce am decis să mă izolez voluntar în casă, când s-au repopulat străzile.

Şi încă ceva. E imoral să fie capacitaţi şi manipulaţi la scrutin exact aceia care n-ar face obiectul votului cenzitar. Acesta exista tocmai pentru a nu alege în necunoştinţă de cauză.

Dar dacă în locul democraţiei şi educaţiei sunt puse corectitudinea politică şi propaganda, se observă că în loc ca societatea să progreseze pe seama conştiinţei şi a bunului simţ, e ţinută în chingi violent, din amenzi.

Reclamele publice sunt în continuare cu stai în casă şi spală-te pe mâini. Dar în ce condiţii aş putea ieşi? Problematic este în continuare ceea ce au înţeles concetăţenii noştri. Guvernele încearcă să compenseze lipsa de educaţie cu coerciţia, dar asta nu poate ţine loc de scară de valori şi atunci cei cu un anumit nivel de conştiinţă preferă să stea în casă şi să nu se amestece cu aceia care n-ar fi putut vota cenzitar, dar care în vremurile actuale reprezintă, paradoxal, forţa de vot.

Între votul cenzitar şi capacitarea la scrutin prin intermediul clanurilor interlope este o mare diferenţă. Pe când la alegerile cenzitare exponenţii participă la viaţa culturală şi activitatea antreprenorială, la votul din prezent, activitatea comercială şi culturală se desfăşoară ilicit.

Modul în care politicul sesizează apetenţa societăţii de a funcţiona, în circumstanţele lipsei de educaţie, ar trebui să dea de gândit unei clase politice tinere, însă relativ obosite, fiindcă revoluţia o poate face doar educaţia, în lipsa căreia sunt capacitate viciile şi nu virtutea.