Datoria nu-i a noastră, ci a urmașilor și a urmașilor urmașilor

Aș vrea să reiau un text mai vechi, scris la sfârșitul lunii august, numit “Când nepoții ajung să-și crească bunicii” în care pomeneam de câteva chestiuni simple, care merită reamintite.

De pildă, nu poți cheltui mai mult decât câștigi sau produci, cel puțin pe termen lung nu se poate. Cine o face își condamnă copiii. Și normal este ca părinții și bunicii să se sacrifice pentru cei mici, ca să-i facă oameni mari, nu invers.

Din păcate, în momentul de față, România se află într-o secvență nenaturală. Sirenele ambulanțelor sună asurzitor pe străzi, la fiecare colț sunt panouri de reclamă plătită care avertizează privitor la purtarea măștilor ce se distribuie în multe cazuri gratuit, la fel cum se fac și testele COVID-19. Dar să-mi fie scuzat cinismul: Și ne permitem? Din câte se observă, sunt cheltuieli ce nu se constituie în suport investițional, care să ne ajute să privim detașați spre ceea ce va urma. Dimpotrivă, grevează potențialul viitorului. Sigur că scadențele la care ne împrumutăm sunt mai lungi, însă asta înseamnă doar că datoriile prezentului vor fi plătite de copiii copiilor. Pentru că dacă e să-l parafrazăm pe Delavrancea, datoria nu este a noastră, ci a urmașilor și a urmașilor urmașilor în veacul vecilor.

Putem duce discuția în multe planuri, dacă ne referim la îndatorare, de ce pun stăpânire debitorii fără a plăti dobândă pe banii celor harnici și pricepuți care au economisit, de ce sunt ajutați de state cei care s-au împrumutat știind că nu pot returna creditele, în loc să le fie penalizat comportamentul, de ce li s-a permis unora să se îndatoreze numai ca să-și compenseze consumul deficitar și nu să-și susțină capacitatea de a investi sau cât de departe am ajuns de dictonul latin felix qui nihil debet - fericit cel ce nu datorează nimic. Dar mai importantă decât discuția privind îndatorarea e supraviețuirea. Specia umană a continuat să crească și să se înmulțească după cum i-a spus Dumnezeu în Geneză și după ciuma bubonică sau gripa spaniolă.

Iată antidotul la deficite, la traiul subvenționat pe care nu ni-l permitem, fiindcă e nefiresc să-și crească nepoții bunicii. De regulă aceștia din urmă economiseau ca să le permită urmașilor și urmașilor urmașilor să crească și să se înmulțească, nu se bazau, ca acum, pe ceea ce vor acumula cei ce vor veni după ei.