Tenisul în vremea pandemiei monetare

În Franța, la ora 23 se dă stingerea. Cu toatea acestea statul francez și-a asumat turneul de Grand Chelem de la Roland - Garros. La care, la ora 22:45, în timpul meciului Djokovic - Berrettini, spectatorii au fost trimiși acasă. Nu i-a păsat nimănui de banii mulți plătiți de clienți pentru a vedea spectacolul până la capăt. Meciul de tenis s-a terminat cu arena goală, cum s-a desfășurat, de altfel, și faimosul concert de la Viena. Clienţii de private banking nu au mai putut să-și etaleze ținutele luxoase de Anul Nou. Adică, beneficiarii de servicii concierge, cărora băncile le achiziţionează până şi bilete la evenimentele de prim rang, fiindcă acestea au nevoie de banii mulţi ai puţinelor persoane şi nu de multe persoane cu bani puţini, au rămas în faţa televizorului, în halat și papuci.

Da, dar dacă se schimbă obiceiurile capitaliste sănătoase şi cei bogaţi sunt incluşi în aceeaşi categorie cu cei cu putere redusă de negociere şi chiar îndemnaţi să se autoservească, în loc să fie serviţi, înseamnă că băncile şi fondurile nu mai au nevoie de banii lor. Iar dacă n-au, de unde fac rost? Păi cum de unde?! Din relaxarea cantitativă (QE)!

Aşadar, într-o societate capitalistă lipsită de fragilitate, capitalul face regulile. Capitaliştii le fac, pe banii lor! Şi nu-şi permit să impună nişte reguli private proaste, ca să nu distrugă forţa de muncă prin intermediul căreia poartă lupta concurenţială şi nici să nu-şi manifeste solidaritatea liber consimţit cu cei săraci, ca să nu-i bată Dumnezeu. Dacă se vede însă că regulile le fac politicienii şi oligarhia lor, iar băncilor şi fondurilor le pasă din ce în ce mai puţin de banii şi ”drepturile” celor avuţi, asta se produce în contextul în care statele au ajuns să nu se mai sinchisească de banii acestora, fiindcă au învăţat altcumva cum să-i ”fabrice”. Ba chiar ”interesul public” care dă mesajele la tv se străduieşte ca prin hazard moral şi selecţie adversă, prin discreţionarism, să acţioneze împotriva interesului privat. Să-i sărăcească pe bogaţi, să-i aducă la acelaşi nivel cu săracii, dacă tot a învăţat cum să ia din altă parte banii. Fiecare bănuţ pus pe piaţă cu QE, ce-i afectează pe bogaţi în raritatea bunurilor pe care le deţin, le depreciază averile şi influenţa.

Înţelegeţi acum cât de important a fost etalonul aur, garantul drepturilor de proprietate cum l-a numit Alan Greenspan? Acela care se opunea deficitelor, modul ascuns de confiscare a avuției? În acea vreme politicul nu putea face bani din nimic. Iar cei care-i aveau impuneau regulile. Unele în corelaţie cu relaţiile de piaţă, care să le permită să prospere în continuare. Concurenţa economică şi libera iniţiativă nu erau obstrucţionate de politicieni, ci aceştia li se adresau capitaliştilor cu ”Vă rog frumos, ce mai doriți?”, nu cu: “E timpul să mergeți la culcare!”