Don’t Look in the Book

Filmul “Don’t Look Up” mi-a fost povestit cu atât de multe amănunte de către prietenii “sociali” încât mi-am zis că a venit vremea să mă uit în jos și să pun mâna pe carte. M-am gândit la ultimul film mai reușit pe care l-am văzut și mi-a trecut brusc prin minte “The Book Thief - Hoțul de cărți”. Am cumpărat cartea, m-a surprins că o are pe copertă pe micuța eroină din film, am crezut că e făcută cartea după film, însă vânzătoarea a râs și mi-a zis că e doar o “licență” de marketing. Am depășit și acest moment delicat, iar cartea lui Markus Zusak din 2005 cu o acțiune din 1939, ecranizată în 2013, mi s-a părut mai de actualitate decât filmul din 2021 cu Leonardo DiCaprio, Cate Blanchett și Meryl Streep.

Pe scurt, Liesel Meminger descoperă lângă mormântul fratelui ei, în zăpadă, “Manualul Groparului”. Aceasta e prima carte furată la vârsta când învață să citească. Va continua să citească și să fure cărți de la incendierile din piețele publice ale naziştilor sau din biblioteca soţiei primarului. Cu ajutorul lor Liesel refuză să se lase manipulată. Se ferește de spusele unui personaj dintr-o dramă a scriitorului național - socialist Hanns Johst: “Când aud de cultură, îmi vine să pun mâna pe pistol”. Refuză ca spălarea pe creier să ia locul culturii.

Nu știu cum se face, dar în vremurile actuale Meminger nu ar avea de unde să mai fure. Bibliotecile aproape că au dispărut. Locul le-a fost luat de propaganda televizată, care învârte de dimineață până seară clișee cu care bombardează psihicul/emoționalul auditoriului. Iată, se poate spune că de ceea ce se ferea eroina din 1939 prinde opt decenii mai târziu. Sunt vânturate diverse pericole cu ajutorul mijloacelor audio-video pentru ca oamenii să se încoloneze și să asculte fără să crâcnească ce le ordonă liderii politici. Nu trebuie să citească, ca să nu le vină cumva idei și să “miște” în front.

Dar despre asta am pomenit și cu altă ocazie. Ceea ce vreau să adaug e că viteza sporită cu care se petrec lucrurile astăzi, neînsoţită de cultivarea educaţiei individului, face ca societatea momentului să manifeste o acută lipsă de înţelegere faţă de noţiunea de compromis. Mai precis, societatea s-a structurat în aşa fel încât îi propulsează pe cei pentru care orice compromis e acceptabil. De aceea, la nivelurile inferioare s-au cantonat persoanele educate, şi cu cea mai redusă înclinaţie pentru compromis, iar „la vârf“ se plasează cei cu cel mai mare apetit pentru a parveni. Asistăm, practic, la lansarea unui nou model de elită.