De la SovRom la Corp.

România la răscruce, iată un tip de titlu care apărea frecvent în anii ’90 în ziare precum Zig Zag, Baricada sau Tinerama. Între timp publicațiile respective au dispărut, însă noi am ajuns pe bune la o răspântie. Putem merge pe ceea ce au zis americanii, să ne eliberăm de corupție și să ne dezvoltăm economia. Sau să continuăm să perpetuăm sistemul actual cu oligarhi pe post de oameni de afaceri.

Cine mai are oligarhie? Ei chiar nu știți? Cei pe care îi putem suspecta că au încurajat un sistem ca al lor și cam de aia e atât de grea lupta împotriva corupției în România.

După părerea mea pe prima cale ar fi de mers, fiindcă am avea mai multe șanse de succes dacă atragem capital. Cu cât e acesta mai mult pe locuitor, cu atât e bunăstarea românilor mai mare, în loc să fie conservate protecționist pozițiile deja câștigate. Asta deoarece economia de piață e singura formă onestă de organizare economică și unica în care omul simplu, comun, fără calități speciale, fără mare talent social și fără "intrări" privilegiate, are o șansă de reușită.

Așadar e de preferat să nu conservăm sinecuri, ci să aducem în centrul atenției piețele și participarea la diviziunii muncii în plan mondial și regional.

Pentru că până acum “modelul” rusesc a ghidat îndeaproape România și n-a fost nevoie de o prezență “la vedere” aici, cum au cerut cei care au preluat puterea în 1989, a fost suficientă “dominanta”economică.

Nu ne-am vândut țara occidentalilor, exact așa cum a procedat și Moscova, după care ne-am creat capitaliștii cu ajutorul programului de privatizare în masă.

În 1992, s-au dat la o parte regiile şi, în baza legii privind privatizarea întreprinderilor de stat, celor cinci Fonduri ale Proprietăţii Private (FPP) li s-au atribuit 30% din capitalul social al societăţilor comerciale, câte 6% la fiecare. Ulterior FPP-urile au primit denumirea de SIF-uri (Societăţi de Investiţii Financiare) şi au ajuns la cota Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Adică, în loc să se coteze direct companiile naţionale s-au listat nişte vehicule, pentru a nu pierde politicul controlul asupra economiei, dar străinii să spună, totuşi, că România are economie de piaţă, că a devenit un stat capitalist.

Ideea a fost destul de rusească, ca cum era spiritul epocii, fiindcă şi în Federaţie s-a păstrat controlul politic asupra economiei cu ajutorul unor oligarhi şi a unor vehicule financiare.

Cert este însă că SIF-urile n-au decis ce portofoliu să aibă, ci s-au născut cu el. De regulă, un fond deschis pe acţiuni îşi alege dintre companiile deja listate la Bursă ce deţineri să aibă, stabileşte pe baza acestora valoarea unităţii de fond şi încearcă să atragă investitori.

La SIF-uri au fost iniţial acţionari oamenii muncii, deţinătorii de cupoane, cărora li se spunea, în comunism, că sunt proprietari, producători şi beneficiari, omiţându-se, cu bună ştiinţă, că nu de o aparenţă de capitalism sub control politic era nevoie, ci de capital. Iată de ce o grămadă de întreprinderi au rămas tot decapitalizate şi după privatizare, exact aşa cum erau în perioada în care aparţineau statului.

Iar celor 5 SIF-uri, li s-a alăturat un al 6 - lea, ce nu poartă aceeaşi denumire, ci i se zice Fondul Proprietatea (FP). El a fost creat tot pe principiul să nu scape politicul hăţurile economiei

Și exact prin intermediul cuponiadei, reiterez, și-au “produs” și rușii oligarhii. După care, odată puși în poziții-cheie au dat voie și la ceva-ceva investiții străine să intre, dar care au jucat după regulile oligarhilor.

Nu vi se pare că seamănă până la confuzie cele două “scheme”? La ei capitaliștii s-au numit Potanin și Fridman, la noi Patriciu și Vântu…