Taxarea vizibilă și invizibilă

Mă întrebam mai de mult cu ce-i de preferat să ieși din criză, cu inflație sau cu suprataxare? Pe de o parte, taxele închid companii și disponibilizează personal. Pe de alta, inflația-i tot o taxă - o formă de impozitare ce poate fi impusă fără legiferare, după definiția lui Milton Friedman. Se vede însă că unei persoane obișnuite inflația îi poate ciunti o parte din salariu, pe când șomajul i-l ia pe tot. Iar dacă politicienii decid să reducă deficitul fiscal, și chiar să-l ducă la zero, precum Administrația Clinton, inflația poate fi micșorată ulterior. Spre deosebire de suprataxare, care odată ce a „ucis” firmele nu le mai poate reînvia.

Dar să nu exagerăm cu calitățile inflației, James Buchanan și Richard Wagner discută în cartea lor “Democrația în deficit – moștenirea politică a lordului Keynes” de o erodare generalizată a manierelor publice, atitudini tot mai relaxate cu privire la activitățile sexuale, un declin al eticii puritane a muncii, deteriorarea calității produselor, explozia ajutoarelor sociale, corupție și, în cele din urmă, de înstrăinarea votanților de procesul politic. Sigur că nu se pot atribui toate convertirii la keynesism a publicului și politicienilor. Însă cine poate nega că inflația joacă un rol în accentuarea unora dintre modelele de comportament observate? Inflația minează așteptările și creează incertitudine; crește sentimentul de nedreptate și provoacă alienare. Produce reacții comportamentale care reflectă o scădere generalizată a orizonturilor de timp.

Iar Wilhelm Röpke apreciază că inflația și spiritul ce o nutrește e doar aspectul monetar al decăderii legilor și a respectului pentru ele. Dispariția respectului pentru proprietate e intim legată de perimarea respectului pentru integritatea banilor și a puterii lor de cumpărare. Slăbiciunea proprietății și a banilor merg mână în mână; un lucru presupus stabil, durabil, propriu, sigur și continuu face loc unuia fragil, fugitiv, instabil, nesigur și efemer.

Revenind la Buchanan și Wagner, inflația introduce o tendință anticapitalistă, ce provine din plasarea greșită a vinei pentru erodarea puterii de cumpărare a banilor. Tendința poate să impună la rândul ei elemente directe de control, în termeni de reducere a eficienței economice și în termeni de restricții a libertății personale. Și e probabil ca impozitele asupra afacerilor să devină mai penalizatoare pentru investiții private în perioada de inflație.

România e a treia țară cu cea mai ridicată inflație din UE. Și este evident că deficitul fiscal oferă explicația. Dar, în loc să se capaciteze investițiile străine, ce generează productivitate, cu alte cuvinte să se întărească capitalismul, așa cum a făcut Irlanda, care ia pieței sub formă de taxe sub 22% din PIB și a ajuns de la un deficit de 5% din PIB în 2020 la excedent, politicienii majorează accizele și alte taxe pe business, punând controlul înaintea eficienței.

Dar apropo de taxarea vizibilă și invizibilă, oare din acest motiv e aleasă Irlanda pentru a se realiza sezonul doi al celebrului serial Wednesday, în dauna României, unde a fost turnată prima serie la Castelul Cantacuzino, Universitatea Politehnică, Grădina Botanică sau Casa Monteoru?