Moș Gerilă monetar și inflația globală

Vin sărbătorile de iarnă. Și, ca întotdeauna, la televizor, prin ziare și pe internet e plin de știri alarmiste despre creșterea prețurilor. Toate se scumpesc: carnea de porc, varza, ingredientele de salată de boeuf, globurile, beteala, artificiile, petardele etc.

Din păcate, în esență, nu e nimic neadevărat în asta. În noiembrie, rata anuală a inflației a urcat din nou peste 5% și dacă ne uităm la inflația lunară, de 0,41%, și eliminăm influența de la legume, fructe, ouă, combustibili și produse cu prețuri reglementate, aceasta s-ar fi plasat la o treime de procent. Iar perspectivele pentru viitorul apropiat nu sunt roz, fiindcă e așteptat un nou salt în decembrie, la care “lucrează” , din plin, anticipațiile inflaționiste!

Și totuși, ceea ce este neadevărat și alarmist e faptul că România ar fi în vreun fel unică în această privință. Tare ne mai place să ne credem speciali fără justificare, inclusiv la cât de oropsiți suntem.

Doar că fenomenul scumpirilor de sărbători nu este câtuși de puțin specific doar ţării noastre. Dimpotrivă, e unul perfect global, deși tot ni se spune că globalizarea ar fi în retragere. De exemplu, ca să luăm doar principala (încă) economie a lumii, rata anuală a inflației din Statele Unite a crescut în noiembrie pentru a doua lună consecutiv, iar cea lunară a fost mai amplă în octombrie. La fel, se așteaptă un nou plus la prețuri în decembrie.

Parțial - subliniez, doar parțial - acest fenomen poate fi considerat a fi ″natural″. Pe final de an și în preajma sărbătorilor, oamenii vor să consume și deci să cheltuiască mai mult, inclusiv pe cadouri pentru cei dragi, ceea ce majorează cererea pe multiple piețe. În același timp, e vremea primelor și bonusurilor de Crăciun și de Anul Nou, ceea ce înseamnă că sunt mai mulți bani disponibili pentru cheltuieli în buzunarele consumatorilor.

Fenomenul încetează să fie ″natural″ dincolo de segmentele de produse pentru care, în mod tradițional, sărbătorile de iarnă aduc o sporire a cererii. Pentru că asta e diferența fundamentală dintre ″scumpiri″ (selective, la unele lucruri) și creșterea generalizată a tuturor prețurilor din economie, care poartă propriu-zis numele de ″inflație″. Acest fapt se observă, în contextul în care creşterea remuneraţiilor determină scumpirea bunurilor de bază și intrarea într-o spirală prețuri - salarii, numai că asistăm nu doar la inflatarea preţului mărfurilor, ci şi la cel al serviciilor, în circumstanţele în care oricum numărul celor ce le prestează scade, pe seama migraţiei. Când am anticipat acest lucru am apreciat că venitul instalatorului se apropie de cel al profesorului, fiindcă interesul nu e concentrat pe educaţie. Ba chiar şi cei ce beneficiază de calificări înalte se „recalifică” în zonele joase, fără a fi toţi istorici. Ultimele evoluții citite pe tabloul inflației arată că nu e vorba neapărat de venitul instalatorului, ci de cel al mecanicului auto, croitorului, cizmarului, al frizerului și coafezei sau al medicilor din rețelele private.

Mai mult, e evidenţiată, de regulă, doar evoluția bunurilor de consum. Nu sunt însă singurele tranzacționate de oameni. Și dacă e normal să se scumpească de Crăciun ingredientele de sarmale, de ce se scumpesc și casele și clădirile de birouri? De ce se apreciază și cotațiile angro ale petrolului, mărfurilor și materiilor prime? De ce cresc și Bursa și Bitcoinul?

Vinovatul este unul singur: excesul de bani. Deși politicile s-au mai înăsprit într-o oarecare măsură de la momentul lor maxim de relaxare din vârful pandemiei, ele sunt nevoite în continuare să acomodeze deficite fiscal-bugetare în creștere. Iar asta - din nou - nu e o situație specifică doar României, deși acest lucru n-ar trebui luat drept scuză de către guvernanți.

Avem, aşadar, următorul tablou mare, un gap de productivitate, accentuat de pandemie, face ca peste tot în lume inflaţia să fie o măsură a lipsei de eficiență în alocarea resurselor materiale, de muncă sau manageriale, ce se exprimă “standardizat” prin intermediul banilor. Asta este explicaţia pentru ideea expediată lapidar că inflația este oricând și oriunde un fenomen monetar.

Deosebirea semnificativă este însă că în locurile în care există pieţe dezvoltate, banii rezultaţi în condiţii neproductive scumpesc active mobiliare, imobiliare, criptoactive sau mărfuri, precum petrolul sau aurul. Pentru că în definitiv scumpirea caselor şi acţiunilor tot inflaţie se cheamă. Chiar dacă nu e vorba de bunuri de consum!

La noi însă, fiindcă nu avem pieţe adânci, burse dezvoltate, se majorează preţul bunurilor de consum ca să se extragă lichiditatea în exces. Pentru ca televiziunile să comunice marelui public că porcul e mai scump de Crăciun decât anul trecut, respectiv mielul, de Paşte, fără a se uita şi la ceea ce se întâmplă peste tot în lume.