Ce nevoie am mai avea de bănci dacă ne-am putea deschide conturi direct la Trezoreria Statului?

Nimic nu stârnește mai mult apetitul și imaginația organelor fiscale și trezoreriilor de stat decât imaginea miliardelor de tranzacții bancare, implicând sume care merg de la infime la colosale, derulate zilnic între persoane și firme. E firesc pentru niște guverne ce gestionează finanțe publice măcinate de deficite bugetare masive și de niveluri înalte de datorie publică, tot mai greu finanțabile de pe piețe.

Banii respectivi circulă liber între conturi, iar statele se uită la ei ca la un acvariu de păstrăvi, visându-i pe farfurii sub formă de saramură. Abia după ce circulația se oprește, o parte devine taxabilă, iar alta se transformă în depozite bancare, care pot fi reinvestite în obligațiuni de stat.

Astfel, tranzacțiile bancare, ca imagine extrem de vie a prosperității sociale, reprezintă o atracție recurentă pentru state. Nu e de mirare atunci că, tot ciclic, cuiva sau mai multora le vine ideea că ar fi bine să le impoziteze direct, fără să țină cont de ce înseamnă ele, de la caz la caz.

Asta pentru că guvernanților din întreaga lume le plac în primul rând taxele care au cele mai multe șanse să treacă aproape neobservate de către contribuabili și alegători, cel puțin în primă fază. Ce mare lucru să reținem câțiva firfirici din tot ce iese din contul tău?! Nici n-ai să simți. E ca și cum ți-ar fi mărit banca un comision. O pișcătură de țânțar pentru fiecare om luat în parte, o imensă gură de oxigen pentru buget și pentru - zice-se - binele public.

Din acest punct de vedere, o taxă pe tranzacții seamănă foarte mult cu inflația, și ea o taxă camuflată, niciodată mărturisită ca atare. Pentru că omul vede că lasă mai mulți bani la cumpărături, dar nu face legătura cu politicile de stat fiscal-monetare, și oricând i se poate spune că de vină sunt corporațiile hrăpărețe.

Dincolo de multiplele probleme etice, politice și tehnice ridicate de o astfel de taxă, pe mine mă îngrijorează cel mai mult gândul că, în măsura în care s-ar trece la un moment dat la acceptare și implementare, ar reprezenta doar o etapă dintr-un proces mult mai periculos. Aproape pe nesimțite, ar induce subliminal ideea că tot ceea ce circulă prin sistemul bancar este by default al statului și că redistribuirea în ″interes public″ ar trebui să înceapă să se facă chiar de aici. Asta cu atât mai mult cu cât avansează digitalizarea a tot ceea ce înseamnă banking și sisteme de plăți, iar utilizarea numerarului e tot mai dificilă, chiar dacă e foarte departe de a fi dispărut cu totul - dimpotrivă.

În aceste condiții, de ce n-ar apărea idei pretins ″inovatoare″, ba chiar autointitulat ″revoluționare″, din partea genului de oameni care pretind că au descoperit panaceul universal la problemele financiare ale umanității?

În prezent, când au goluri temporare de casă, trezoreriile de stat ies în piață overnight și, conform jargonului consacrat, ″atrag depozite″ de la bănci, de cele mai multe ori pe termene scurte și la dobânzi superioare celor obținute la licitațiile uzuale de titluri de stat.

Dar - ar spune ″revoluționarii″ - de ce să ne mai încurcăm cu sistemul bancar? De ce să nu ne împrumutăm direct de la oameni și firme? Oare nu o facem deja, cu emisiuni de titluri de stat dedicate? Însă astfel de emisiuni sunt complicate, ia timp să le pregătești și, cel mai important, succesul lor depinde de nivelul de cerere voluntară venită din partea potențialilor cumpărători.

N-ar fi mai bine să ne putem împrumuta direct din conturile persoanelor fizice și juridice? Și asta oricând avem nevoie. Oamenii n-ar avea nici un motiv să protesteze, căci le vom da banii înapoi la scadență cu dobândă, noi fiind cei care vom stabili și scadența, și dobânda. În plus, sunt deja obișnuiți să le dispară în mod periodic bani din conturi în mod automat, pentru că foarte mulți și-au activat opțiunea direct debit pentru diverse plăți recurente de rate și facturi.

De ce n-ar apărea în aplicațiile de online banking și opțiunea de direct credit, pentru a permite statului să se împrumute automat din conturi? Bineînțeles, cu posibilitate de opt out și cu diverse beneficii promoționale asociate, cum ar fi reduceri de taxe și impozite. Iar la rambursare, ar fi ca și cum creditorii taciți ar găsi bani în blugi înainte să-i pună la spălat!

De prea multe ori în istorie, ceea ce a început ca o fantezie inofensivă a sfârșit sub formă de distopie aplicată. Și aici e bine să ne aducem aminte că, printre cele mai novice idei populiste ce au generat până la urmă totalitarisme, este cea a desființării partidelor politice și a înlocuirii lor fie cu diverse forme de partid unic, fie cu un lider și o clică conducătoare ce pretindeau că se pot conecta direct, deseori la modul mistic, cu ″voința populară″. La fel ar fi și un sistem în care statul ar avea oricând acces direct la banii tăi.

De fapt, ce nevoie am mai avea de bănci dacă ne-am putea deschide conturi direct la Trezoreria Statului? Ce importanţă mai are că băncile veghează la dreptul de proprietate asupra banilor? Până acum erau taxate doar economisirile, acum ochii s-au ațintit și asupra rulajului. Bani din depozite sau din credite, nu contează, s-a pus problema să se "vămuiască" tot. Chiar dacă extern suntem în spaţiul Schengen.