Legea dării în plată: anticiclic vs antisistemic

Legea dării în plată nu mai este socială, nu mai urmăreşte să protejeze interesele persoanelor active afectate de criza globală, ci a devenit brusc anticiclică. Cel puţin aceasta fost ideea vânturată de presă cu ocazia conferinţei în care a fost prezentat ultimul raport asupra inflaţiei.

Până acum nu s-a mai lansat această ipoteză, care este într-adevăr remarcabilă, fiindcă se străduieşte să ofere un răspuns acuzaţiilor potrivit cărora ar induce risc sistemic şi de contagiune. Acuze bazate pe hazardul moral şi selecţia adversă induse de lege, ce nu pot fi combătute de enunţul că ar fi anticiclică dintr-un motiv extrem de simplu. Metoda de a reechilibra balanţa de plăţi externe ar putea fi nu de natură legislativă - prin intermediul hazardului moral şi a selecţiei adverse -, ci să fie legată de iniţiativa guvernului de a stimula oferta de bunuri şi servicii autohtonă.

Odată făcută această precizare se ajunge uşor la concluzia că legea dării în plată, ce se vrea a fi anticiclică, în condiţiile în care limitează puterea de cheltuire a populaţiei din cauză că restricţionează accesul la credit, e o măsură similară cu cele ce controlează cererea agregată.

Se poate vedea cum gestionarea cererii, fie că se face cu politici ale băncii centrale, fie cu măsuri legislative, are acelaşi efect: sărăcirea populaţiei. Fiindcă oferirea posibilităţii de a nu mai pierde nu înseamnă că acumularea potenţială n-a dispărut.

În continuare, singurii care beneficiază de pe urma unei asemenea legi sunt cei la care nu se pune problema în această cheie. Iar existenţa, mai departe, a Programului Prima Casă, ce nu e atins de darea în plată, dar care conservă nişte facilităţi, ce nu se acordă în cazul creditelor ipotecare obişnuite, va face ca la un moment dat garanţia statului să nu mai fie un simplu enunţ, ci să devină executabilă.

În circumstanţele în care o decizie de acest fel se ia într-un for legislativ se poate vorbi de o diluare a responsabilităţii în modului în care e gestionat statul. Şi reprezintă un pas înapoi în privinţa dezvoltării pieţelor. Şi atunci apare întrebarea de ce o măsură catalogată drept anticiclică are ca efect, de fapt, reprimarea pieţelor financiare?

În situaţia în care condiţiile monetare şi conduita politicii fiscale acţionează restrictiv asupra potenţialului de creştere economică, dar micşorarea TVA trage pe termen scurt inflaţia la consumator în jos, înseamnă că o limitate a creşterii PIB, ce poate să aibă legătură cu majorarea inflaţiei din întreaga economiei (văzută cu ajutorul deflatorului PIB), va fi amplificată de legea dării în plată. Cu alte cuvinte, un decalaj care există deja între inflaţia negativă de la consumator, şi cea din întreaga economie, care e “încărcată” cu taxe, va fi amplificat de respectiva lege. Iar în acest context se mai poate pretinde că legea dării în plată ar fi anticiclică? Nu, ea e prociclică, pentru că îndepărtează dinamica preţurilor din întreaga economie de cea a preţurilor de consum.

Iată un motiv pentru ca astfel de întrebări, care apar cu ocazia prezentărilor băncii centrale, mai ales unele deosebit de importante, precum raportul asupra inflaţiei, să fie evitate pe viitor, fiindcă nu reprezintă vreun câştig pentru opinia publică, ci doar induc idei false.