Cei care îşi pun problema dacă există ofiţeri sub acoperire în noul guvern îmi aduc aminte de aceia ce şi-au pus-o în urmă cu câţiva ani, în privinţa candidaţilor de la alegerile legislative.

Da, dar fiindcă avem legi, care prevăd clar poziţia acestor persoane şi modul în care identitatea lor poate fi făcută publică, apare întrebarea dacă nu cumva enunţul urmăreşte să arunce o umbră de îndoială asupra ofiţerilor sub acoperire ai serviciilor secrete străine, nu ai celor româneşti.

Asta cu precizarea că atunci când a fost pusă pentru prima oară pe tapet această idee, singura persoană care s-a autodenunţat a făcut-o tocmai pentru a intra ulterior în parlament.

În fine, dacă în loc să se genereze neîncredere la nivelul guvernului în această chestiune, atenţia s-ar fi concentrat asupra adevăratei probleme, s-ar fi putut observa că există mai multe ministere care se ocupă de acelaşi lucru.

De pildă, în afara ministerului de externe există şi cel al afacerilor europene. Ce să înţelegem că România are un model de interacţiune cu Uniunea Europeană şi altul cu statele non UE: SUA, Rusia, Turcia, Israel etc ? Că România, ca membru NATO, UE - care nu e acelaşi lucru - şi având în vedere rolul regional ce e nevoită să şi-l asume, doreşte să devină un catalizator al relaţiei pe cele trei componente?

Poate că asta explică de ce avem mai multe ministere care se ocupă de acelaşi lucru. Dar, ultimativ, întrucât România are înţelegeri punctuale şi mutuale, se pune oare problema dacă primele să devină opozabile ultimelor? Şi în ce măsura s-a luat în considerare, pentru soluţionarea acestei dileme, un element “marginal” precum interesul naţional?

Votul popular exprimă încrederea că astfel de chestiuni nu vor exista. Poate că dacă ar fi fost vot cenzitar sau cu electori, ca-n America, problema ar fi fost pusă mult mai tranşant de la bun început. 

• Cum sunt pedepsiți politicienii care mint? Dar agenții de marketing?

  < Prev
• Polițele de asigurare obligatorii sunt taxe încasate de companii private

  Next >