Prin preajma alegerilor, se fac auzite voci, in special din dreapta spectrului politic, potrivit carora una dintre cauzele inapoierii Romaniei ar fi votul universal, indeobste considerat un factor de progres si un pilon de baza al democratiei.

Argumentul este ca ajung sa voteze prea multe persoane lipsite de educatie si cultura politica, care, in plus, cel mai adesea, sunt dependente de bani de la stat, sub diverse forme, de la ajutoare sociale la pensii.

In consecinta, acesti alegatori ii voteaza pe cei mai populisti politicieni, blocand dezvoltarea si modernizarea tarii. Ca solutie, se propun diferite forme de selectie. Unii vor de-a dreptul revenirea la votul cenzitar: sa nu voteze decat cei cu un anumit nivel de venituri si de avere.

Altii, mai subtili, propun stabilirea unui prag minim de educatie pentru acordarea dreptului de vot.

In fine, am auzit si pareri potrivit carora cetatenii ar trebui mai intai sa treaca un test de inteligenta si sa dovedeasca un anumit nivel de IQ si de-abia apoi sa li se dea permis de stampila electorala.

In mod evident, nici unul dintre argumentele de mai sus nu este valid. A vota cu cel care iti promite bani mai multi din galeata publica este esenta insasi a democratiei.

Asadar, partizanii limitarii dreptului de vot confunda boala cu simptomele ei. Problema este chiar democratia, nu votul universal. Dar fara vot universal nu exista democratie.

Cand vine vorba insa despre accesul la credite bancare, lucrurile se schimba. Aici nu mai avem de a face cu bunuri publice, ci cu raporturi comerciale intre persoane private, fizice si juridice.

Dreptul la credit (eventual ieftin si foarte ieftin) nu este un drept universal al omului, desi unele voci, de asta data pretins progresiste, si-ar dori asta.

In anii de boom economic, bancile au facut greseala de a acorda credit universal in acelasi fel in care democratia garanteaza votul universal, caci ce altceva au fost faimoasele imprumuturi "imprumuturi doar cu buletinul"?

Rezultatul il vedem acum cu totii, in portofoliile de credite neperformante ale bancilor, asa cum – ar spune unii – rezultatul votului universal se vede in neperformanta guvernarilor.

Bancile si-au invatat insa lectia si au devenit mult mai selective in acordarea creditelor dupa recesiune. S-ar spune ca sistemul bancar romanesc a trecut de la creditul universal la creditul cenzitar: acordarea imprumuturilor depinde de nivelul, constanta si gradul de siguranta al veniturilor, de istoricul de credit si de bonitate al debitorului, stabilite in urma unei analize temeinice de risc. Sa fie insa suficient?

Tot creditele acordate prea usor pe vremea cand duduia economia ne demonstreaza ca nu. Ca si la discutia despre vot, nu e destul sa ai bani, trebuie sa ai si educatie. Mai precis, n-ar trebui sa fie suficient sa demonstrezi ca iti poti rambursa creditul, ar trebui sa ti se ceara sa demonstrezi si ca intelegi clauzele inainte de a semna contractul de imprumut.

Nu cred ca exagerez cand spun ca, asa cum testeaza veniturile si istoricul de credit al clientilor inainte de a le acorda imprumuturi, bancile ar trebui sa le testeze acestora si nivelul de cunostinte financiare si gradul de intelegere al clauzelor din contractele de creditare.

Nu doar bancile au dat prea usor imprumuturi in perioada de boom. Clientii, la randul lor, le-au luat prea usor, fara sa inteleaga si, in foarte multe cazuri, fara sa citeasca ce semneaza.

Aceasta este cauza primordiala care a generat discutia despre clauzele abuzive din contractele de credit. Din acelasi motiv, avem acum procese la tribunal in care se contesta formule de stabilire a dobanzilor variabile la imprumuturi sau diferite comisioane ale bancilor.

Ultimul exemplu in acest sens este dat de discutia cu privire la reconvertirea in moneda nationala a creditelor contractate in franci elvetieni inainte de criza, cand atat dobanzile la aceste imprumuturi, cat si cursul de schimb CHF/leu erau extrem de avantajoase pentru debitori.

De exemplu, la tribunalul Bihor, sta sa inceapa un proces in care mai multi debitori cer reconversia in lei a imprumuturilor in franci elvetieni la cursul de la data acordarii creditelor.

Acestia nu realizeaza ca aceasta intoarcere in timp din punct de vedere al conditiilor de creditare ar insemna, automat, si o majorare semnificativa a dobanzilor la creditele respective, dat fiind diferenta majora de risc dintre moneda elvetiana si cea romaneasca.

De altfel, banca in cauza, care a dat acel imprumut in franci elvetieni, a facut o intampinare la Tribunal prin care solicita instantei "sa oblige reclamanţii la restituirea creditului in RON, conversia creditului urmind a se face la cursul CHF/RON de la data acordarii creditului, cu luarea in considerare a condiţiilor de cost/rambursare a creditului in lei, astfel cum acestea existau in oferta bancii la data acordarii fiecarui credit".

Tocmai pentru evitarea pe viitor a acestor situatii, acordarea creditelor bancare ar trebui sa devina mai selectiva nu doar din punct de vedere financiar, ci si educational-cultural. Pe o piata libera si intr-o economie sanatoasa este esential acordul tuturor partilor la semnarea contractelor, iar ulterior respectarea contractelor. Iar acestea nu sunt posibile fara intelegerea clauzelor contractuale.

• Chiar si din postura de terte poprite, bancile au gasit o sursa de castig

  < Prev
• Tenis Made in China

  Next >