Avem un proiect de act normativ, căruia îi spunem astfel deoarece nu este promulgat de președinte. Acest act a fost numit legea dării în plată sau legea privind stingerea creditelor prin cedarea către bancă a bunurilor ipotecate. Iar în legătură cu el s-a zis că e normal ca preşedintele Klaus Iohannis să ceară avizul Curţii Constituţionale, deoarece articolul 15 din Constituţia României stipulează că legea dispune numai pentru viitor. Deci nu retroactiv.

Dar înainte ca președintele să solicite avizul Curţii Constituţionale, Parlamentul trebuia să-l ceară pe cel al Băncii Naționale a României. Pentru că articolul 3, punctul 2, din Legea 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României precizează că: “Orice proiect de act normativ al autorităţilor publice centrale, care priveşte domeniile în care Banca Naţională a României are atribuţii, va fi adoptat după ce în prealabil s-a solicitat avizul Băncii Naţionale a României. Avizul va fi transmis în termen de cel mult 30 de zile de la solicitare”. Iar din acest link reiese că Parlamentul nu s-a adresat băncii centrale pentru a obține avizul acesteia: http://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L450&an_cls=2015

Dat fiind că n-au fost respectate, din punct de vedere procedural, normele de adoptare a legii dării în plată este cel puțin discutabil modul în care acest act normativ a fost votat în Parlamentul României, numit for legislativ.

• Darea în plată se pare că merge spre arbitrajul justiţiei europene

  < Prev
• Cine acuză Parlamentul de malpraxis?

  Next >