De ce ne supărăm doar pe bănci când "dau în plată" contribuabililor?

Unul dintre reproșurile justificate care li s-au făcut sistemelor bancare, băncilor centrale, autorităților de supraveghere și guvernelor din țările dezvoltate, ca urmare a crizei financiare și a recesiunii, a fost că au pus în cârca contribuabililor pierderile rezultate din creditarea iresponsabilă și din inovațiile financiare extrem de riscante operate asupra portofoliilor de împrumuturi acordate.

Mai mult, au fost acuzate că măsurile luate pentru salvarea băncilor au provocat distorsiuni grave în economie și pe piețele financiare, penalizându-i pe cei care economisesc prin depozite bancare și alte instrumente de plasament cu risc redus, din cauza diminuării masive a dobânzilor, și transferând, practic, bunăstare către cei cărora veniturile mari le permiteau să își asume riscuri foarte mari, pe burse și pe piețele de derivate.

Practic, ceea ce s-a întâmplat atunci a fost că, prin măsurile guvernelor, băncilor centrale și ale altor autorități, băncilor comerciale li s-a permis să-și "dea în plată" creditele neperformante, aruncându-le în sarcina bugetelor de stat, adică a contribuabililor, și, de fapt, a întregii economii.

Criticii acestor măsuri au arătat cu îndreptățire că, în acest fel, instituțiile de credit au fost exonerate de responsabilitatea de a-și asuma consecințele propriilor decizii greșite, ba chiar nesăbuite, și au fost salvate de faliment prin împovărarea imorală a întregii societăți. Mai mult, economia reală, populație și companii nefinanciare deopotrivă, a fost privată de finanțare, întrucât băncile au trecut de la o extremă la alta, respectiv de la dezmățul asumării de riscuri la aversiunea cvasitotală față de acestea.

Cu alte cuvinte, li s-a îngăduit să se comporte infantil, precum domnul Goe: libertate fără responsabilitate.

Caragile ar fi scris așa: "Ca să nu mai rămâie cu active toxice și anul acesta și să riște să dea faliment, mam' mare banca centrală, mamițica Guvern și tanti Mița autoritate de supraveghere au promis (deloc) tinerelor sisteme bancare că le fac cadou dobânzi mici, curățări de bilanțuri pe seama contribuabililor și conservări de bonusuri mari".

În România, din fericire, nu a fost nevoie de astfel de măsuri (deși există voci care susțin că de dragul sistemului bancar ne-am ales cu împrumutul de la FMI și cu austeritatea care l-a însoțit), dar, din toate motivele enumerate mai sus și din altele, băncile nu au cum să fie "simpatice" opiniei publice.

Și totuși, rațiunea, care ar trebui să reprezinte nucleul gândirii economice și al oricărei gândiri, ne spune că dreptatea nu trebuie să aibă nimic de a face cu emoțiile.

Și atunci să stăm strâmb și să judecăm drept. Nu la fel se întâmplă și acum, dar din direcția opusă, cu legea dării în plată a imobilelor cumpărate prin credite ipotecare? Nu este adevărat că o parte a populației e exonerată de responsabilitate și de riscuri, pe socoteala întregii societăți? Nu este adevărat că respectiva parte a populației este infantilizată prin subvenția dării în plată? Nu este adevărat că multor români li se va răpi oportunitatea de a dobândi mai multă prosperitate ca efect al aplicării legii dării în plată?

Ba da este adevărat. Până în 2005, românii nu au avut libertatea de a lua credite pentru casă, mașină și bunuri de folosință îndelungată. Acum, acest bun câștigat e pe cale de a fi din nou pierdut, din simplul motiv că riscul suplimentar masiv introdus în sistem de darea în plată va înăspri semnificativ condițiile de creditare ale băncilor. Pentru că se refuză responsabilitatea indisolubil legată de libertatea de a accesa credite.

Asta în vreme ce se aud voci ce reclamă de ce banca centrală nu a restricționat mai mult și mai din timp acest proces. Problema este însă că o bancă centrală nu poate interveni într-un contract, în înțelegerea părților, cam cum dorește să facă acum legea dării în plată.

Lucrurile trebuie să stea foarte simplu, și natural. Clientul să aibă libertatea să se poată împrumuta, nu ca înainte de 2005. Însă trebuie să știe să se întindă cât îi permite plapuma. Trebuie să fie responsabil să se împrumute ca să poată da banii înapoi.

La rândul lor, băncile comerciale trebuie să știe să-și evalueze riscurile asumate, astfel încât să nu se trezească cu credite neperformante și să fie în măsură să înapoieze cu dobândă banii deponenților, fără să ceară să fie salvate de contribuabili sau chiar de deponenți.

Așadar, atât clientul, cât și banca, trebuie să aibă libertatea să se împrumute, respectiv să împrumute, însă fără să se pună ulterior problema socializării pierderilor.

Şi apropo de această chestiune, a socializării pierderilor, reamintim că am vorbit, de curând, de iniţiativa guvernului croat  de convertire a unui volum de credite denominate în franci elvețieni. Într-un context în care costurile convertirii împrumuturilor în franci vor fi suportate de bănci. În pofida avertismentelor băncii centrale croate, care a atras atenția că schimbarea forțată a monedei de rambursare a împrumuturilor riscă să creeze instabilitate financiară și macroeconomică.

Din păcate însă, în cele din urmă, e foarte posibil ca nu băncile să suporte pierderile salvării sociale a debitorilor în franci elvețieni, ci contribuabilii croați. Mai multe bănci de top din Croația, controlate de acționari străini, au amenințat că vor da în judecată guvernul de la Zagreb la Curtea Internaţională de Arbitrajism de la New York..

Iar problemele nu se opresc aici, dacă bugetul croat va fi angajat în rezolvarea acestei speţe, arătând că populismul păgubeşte contribuabilii, Comisia Europeană va lansa procedura de infringement, posibilitate de care se discută deja în presa internaţională.

  


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review