Pe măsură ce economia devine tot mai complicată, tot mai stufoase devin și litigiile în care persoanele fizice și juridice se găsesc implicate. Iar pe măsură ce crește complexitatea, crește și gradul de specializare al spețelor. Acest lucru este valabil mai ales în sectorul financiar – bănci, asigurări, pensii private, bursă. Instrumentele și contractele din acest domeniu devin tot mai greu de înțeles de către persoanele nespecializate. Jargonul financiar devine tot mai mult o limbă exotică, pe care o pricep doar inițiații.

În aceste condiții, crește riscul erorilor judiciare în litigiile de natură economică. Asta pentru că judecătorii nu pot ține pasul cu ritmul de specializare al spețelor. Este o cursă pe care magistrații au pierdut-o drastic în fața avocaților. Aceștia din urmă au devenit niște adevărați tehnocrați. Mai mult decât niște specialiști în drept, avocații sunt experți pe domenii economice tot mai restrânse și mai specializate.

În consecință, crește tot mai mult riscul ca judecătorii pur și simplu să nu înțeleagă complexitatea și nuanțele unei spețe economico-financiare, neavând pregătirea de specialitate necesară, și să dea, deci, sentințe eronate. Nu este un reproș la adresa magistraților. Este constatarea obiectivă a unei probleme tot mai spinoase. Ce ar fi de făcut? Se tot vorbește despre creșterea gradului de specializare al judecătorilor în chestiuni economice. De asemenea, se pune problema înmulțirii categoriilor de instanțe specializate. Așa cum avem instanțe specializate pe dreptul muncii sau al familiei, poate ar trebui să avem și instanțe bancare sau de asigurări.

Dar poate că problema este mai profundă. Poate că, în domeniul economic, s-au înmulțit și complicat prea mult reglementările secundare de specialitate. Poate că aceste reglementări adaugă prea mult la legea primară și, pe lângă că stânjenesc activitatea economică, complică păgubos și litigiile. Poate că nu judecătorii ar trebui să se transforme în tehnocrați, înlocuind robele cu gulerele albe, ci legislația ar trebui simplificată.

Ca să detaliem această ultimă chestiune, e bine de amintit că lupii moralişti de la noi se tot trezesc să spună - când sunt invitaţi să-şi dea cu părerea pe la televiziunile de ştiri - că unde-i lege, nu-i tocmeală, cine nu se supune normei juridice poate fi condamnat şi să stea ani buni în puşcărie. În acelaşi timp însă o serie de jurişti şi filosofi susţin că norma juridică, nu trebuie să încalce norma morală. Se ţine cont de asta în România? Păi, nu prea. În ţările cu legi ce nu corespund principiilor etice, care se plasează departe de natural, nu sunt sinergice, pe oamenii îi costă mulţi bani să se apere şi petrec la tribunal mult timp, care, în definitiv, este tot bani.

Iar firmele puternice, care nu riscă să se apere făcând evaziune fiscală precun cele mici, îşi angajează “armate” de jurişti, contabili, inspectori de resurse umane, personal cufundat în hârtii, care, uneori, e mai bine tratat şi remunerat decât cel productiv, numai pentru că fereşte respectivele companiile de legile stufoase ale statului. Şi dacă e să comparăm aceşti funcţionari privaţi cu birocraţii plătiţi de la bugetul statului se observă că nu e nicio diferenţă, ei sunt tot un soi de bugetari, care însă lucrează în sistemul privat.

Dar tocmai din cauza acestei legislaţii stufoase, devenite astfel ca urmare a intereselor politicienilor, “completate” cu normele de aplicare ale birocraţilor, apar megacompaniile, create de proptelele intervenţioniste de reglementare, ce minează dinamismul pieţelor, văzut în vremurile în care “legea” era făcută de două milioane de IMM-uri, nu de 20 de corporaţii.

De ce se merge totuşi pe mâna celor mari? Pentru că sunt mai uşor de administrat de către birocraţii de stat cu ajutorul funcţionarilor privaţi, chit că rezultatul nu prea mai are nicio legătură cu capitalismul, zis şi economie de piaţă.

Din păcate însă, menţionarea unor astfel de defecţiuni nu e în măsură să înlăture rapacitatea birocraţiei. Îndreptarea ei se poate face numai dacă legile sunt redimensionate în aşa fel încât să reflecte Constituţia. În acel moment n-ar mai apărea atâtea speţe juridice, ce ar trebui rezolvate cu atâta cheltuială şi personal indirect productiv.

Aceste lucruri se petrec atunci când legea nu corespunde principiilor etice. Sau, mai clar spus, se văd în momentul în care statul nu doreşte să fie transparent, norma juridică o încalcă pe cea morală, şi cultivă astfel hazardul moral şi selecţia adversă. Atunci au “putere” juriştii, contabilii şi  inspectorii de resurse umane, funcţionari cocoloşiţi de mediul privat, dar care, paradoxal, constituie repere anticapitaliste.

Apropo, atât timp cât România este definită, prin Constituţie, ca un stat social, ce şanse reale are o mişcare de dreapta să dobândească aderenţi? Într-un stat de acest fel, mişcările ce se autointitulează liberale nu vor fi conduse de persoane cu vederi de dreapta, ci de unele care încearcă să salveze aparenţele cu un discurs ritos, ce nici măcar nu va conţine prea multe elemente doctrinare, urmărind doar să obţină foloase necuvenite de pe urma solidarităţii sociale. 

• Capitalismul și concurența produc artă, socialismul corporatist – doar...

  < Prev
• Economia nu înfloreşte la comandă. Ordinele sunt moartea pieţelor.

  Next >