Economia nu înfloreşte la comandă. Ordinele sunt moartea pieţelor.

Premierul Cioloş regretă că nu a reuşit să polarizeze mai multă încredere. Deşi, haideţi să fim serioşi, a guvernat responsabil. A încercat să ţină cât mai strâns deficitul bugetar.

Totuşi, din declaraţia sa se observă că, în ciuda eforturilor, sistemul pierde entropie.

Dar acest fapt nu e valabil doar în România. O ştire pe care am văzut-o de curând arăta că viteza luminii scade. Şi cauza e aceeaşi. Atunci când “ştiinţa” nucleară extrage energia din particule nu le lasă să se structureze. Procedează precum comunismul intervenţionust şi ateu, ce încearcă să supună natura.

Biserica se opune distrugerii particulelor. Şi e interesant de văzut cum a evoluat numărul credincioşilor în ultima jumătate de veac, pentru că dacă s-a micşorat şi s-a mărit cel al liber cugetătorilor, e posibil ca sistemul să fie mai puţin capitalist, cu tranzacţii derulate prin intermediul mâinii invizibile a pieţei.

Aceste statistici sunt greu de găsit, cert este numai că Papa Francisc n-a uitat să atragă atenția, când a vorbit de creștinism, că "nu reprezintă o ameninţare pentru caracterul laic al statelor sau pentru independenţa instituţiilor Europei, ci mai degrabă o îmbogăţire".

A adăugat că: "Unei Uniuni mai extinse, mai influente, pare să i se adauge imaginea unei Europe puţin îmbătrânite şi comprimate. Impresia generală oferită de Vechiul continent este cea a unei bunici, a unei Europe care nu mai este fecundă si vie. Marile idei care au inspirat odinioară Europa par să fi pierdut atractivitatea pentru a fi înlocuite cu lucrurile tehnice birocratice ale instituţiilor".

Şi a conchis că: "O Europă care nu mai este deschisă dimensiunii care transcende viaţa, este o Europa care riscă lent să îşi piardă sufletul şi acest spirit umanist".

Aşadar atât la noi, cât şi în Europa, cel puţin, se pierde entropie. Dar întrebarea este ce înţelegem prin asta. E gradul de dezordine al unui sistem, ce îi permite apoi să se echilibreze dinamic.

Într-un cadru economic cu multe evenimente, ce au legătură cu pieţele şi mâna invizibilă de care vorbea Adam Smith, cu competiţia, sistemul devine stabil, bunăstarea generală se realizează în condițiile în care fiecare individ îşi urmăreşte propriul interes.

E ceea ce a teoretizat şi Nassim Nicholas Taleb în „Antifragil” când a arătat că majoritatea lucrurilor au beneficii de pe urma dezordinii, volatilităţii, haosului şi factorilor de stres. Improbabilul, imprevizibilul, nesiguranţa întăresc orice sistem. Iar un grad mai mare de entropie generează încredere şi aşază lucrurile acolo unde le e locul.

Din păcate însă, sistemele pierd entropie oricum. De aceea e nevoie de factori exogeni ca să o cultive. Cum ar fi investiţiile străine, chiar şi fondurile europene, dar care au nevoie de un mediu economic atractiv şi de pieţe pentru ca resursele să fie alocate eficient.

Aşa cum nu se vede în România, ce n-a întreţinut entropia. La noi, toate formaţiunile politice au comportament de partid unic, după chipul şi asemănarea PCR. Toate iniţiativele legislative sunt menite să conserve puterea.

Potrivit unui document CIT Restructuring, care a analizat cifre corespunzătoare anului 2013, dintr-un număr total de 720.000 de companii înscrise la Registrul Comerțului, doar 1% puteau fi considerate firme cu structură financiară sănătoasă.

Dacă în loc de 84% din profit realizat de 1% din companii, ar veni 95% de la 70%, care ar asigura 80% din cifra de afaceri, nu 35%, faptul că ar fi mai mulți întreprinzători ar face structura economiei mult mai robustă. Fiindcă oricare agent economic implicat ar avea un impact mai mare în VAB și PIB.

Mai mulți participanți înseamnă stabilitate, piață mai mare, mai multe evenimente, creșteri de volume și profit.

Şi dacă antreprenorii respectivi se apucă să investească și să micșoreze prețurile în paralel cu majorarea unei oferte ce tinde să depășească cererea, efectele se propagă pe orizontală și rentabilizează alte companii. Adică, impactul se resimte în întreaga economie.

În România nu se vorbeşte de mai multe evenimente, de pieţe mai mari, dar cel mai important lucru este că antreprenorii sunt numiţi, nu câştigători ai unui concurs. Nu acţionează principiul invocat de Ludwig von Mises: cumpărând sau abținându-se de la a cumpăra, consumatorii îi aleg pe antreprenori printr-un fel de plebiscit, zilnic repetat.

Iar asta face să se piardă entropie. I s-a întâmplat şi guvernului Cioloş, care s-a străduit cât a putut de mult să nu joace la impuse, însă nu a reuşit în totalitate.