Valentin Lazea: Evolutia gandirii economice si standardele meseriei de economist (I)

În ultimii ani, publicul românesc, specialist şi nespecialist, a fost răsfăţat cu un număr de volume remarcabile despre evoluţia gândirii economice.

Ne referim la volumele „Zece mari economişti” de Joseph Schumpeter şi „Economia binelui şi răului”, de Tomas Sedlacek (ambele la editura Publica), precum şi la recent apăruta „Geniul Economic” de Sylvia Nasar (la editura All). Lectura acestei din urmă cărţi mi-a prilejuit o serie de consideraţii pe care aş vrea să le expun în cele ce urmează.

Sylvia (Zulfyia) Nasar are, ea însăşi, o biografie demnă de un roman. Fiică a unui uzbec şi a unei germane, emigrată cu familia în SUA pe când avea patru ani, cu diplome obţinute atât în literatură, cât şi în economie, ea a scris “O minte sclipitoare”, biografia matematicianului John Nash, după care s-a realizat un film de mare succes. În 2011, a scris „Marea urmărire: povestea geniului economic” (tradusă în româneşte sub titlul „Geniul economic”), o privire panoramică asupra ultimelor două secole de gândire în domeniu.

Cartea poate fi citită cu plăcere atât de nespecialişti, cât şi de specialişti. Nespecialiştii vor găsi în ea o mulţime de elemente inedite, unele chiar picante, din viaţa marilor economişti. Astfel, vom afla că Marx, deşi a trăit o bună parte a vieţii la Londra, nu vorbea limba engleză şi că, în toată viaţa sa a vizitat o singură fabrică (!); că Schumpeter a fost angajat al cârmuitorului Egiptului şi că nu renunţa la traiul luxos nici chiar în Viena devastată după Primul Război Mondial; că J.M. Keynes, cunoscut pentru deprinderile sale homosexuale, s-a căsătorit în cele din urmă cu o balerină rusoaică etc.

Dincolo de aceste aspecte mai mult sau mai puţin triviale, specialistul poate decela anumite particularităţi ale evoluţiei gândiri economice. Este ca şi când gândirea economică ar evolua după nişte sinusoide, cu suişuri şi coborâşuri, după anumite coordonate prestabilite.

O primă astfel de sinusoidă este evoluţia între gânditorii care pun pe primul plan producţia (Alfred Marshall, Schumpeter, Hayek) şi cei care pun pe primul loc redistribuţia (Marx, Beatrice Webb, Joan Robinson). Are loc o permanentă luptă pentru întâietate între eficienţă (a produce cât mai mult) şi echitate (a distribui cât mai corect). Se pare că tendinţa naturală a omenirii este să privilegieze producţia/eficienţa pentru lungi perioade de timp, până când lipsa de echitate în redistribuţie generează situaţii pre-revoluţionare în societate, moment la care se produce „corecţia”, atât în gândire, cât şi în acţiune. De altfel, marxismul însuşi poate fi văzut ca o primă reacţie (în timp) la o producţie în creştere, nestăvilită de vreun impediment moral. Dar, după câteva decenii de primat al redistribuţiei (precum anii 50-70 din secolul XX), urmează de regulă un nou reviriment al producţiei (precum cel sugerat de doctrina Thatcher sau de „reaganomics”). Ce mi se pare oarecum ciudat este că autoarea nu începe cartea cu Adam Smith şi cu David Ricardo, susţinătorii eficienţei în producţie, ci cu Karl Marx şi cu Friederich Engels, proponenţii echităţii în distribuţie. Dar şi aici, ca şi pe parcursul întregului volum, Sylvia Nasar nu îşi face cunoscute simpatiile sau idiosincraziile, păstrând cel mai neutru ton cu putinţă.

O altă sinusoidă, puternic legată de prima, este între gânditorii care pun pe primul plan piaţa (aceiaşi Schumpeter, Hayek etc.) şi cei care dau întâietate statului (precum Keynes). Important este însă faptul că unul şi acelaşi gânditor, pe parcursul vieţii sale, a oscilat între cele două tendinţe, astfel încât ar trebui să ne ferim de imagini simplificate sau caricaturale. Astfel, aflăm că un adept al libertăţii pieţelor precum Hayek critica SUA pentru lipsa asigurărilor de viaţă şi a pensiilor plătite de stat. Milton Friedman, care nu poate fi bănuit de simpatii socialiste, a fost acela care a propus (ce-i drept, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial) creşterea de circa patru ori (!) a impozitelor federale.

A treia sinusoidă care rezultă din lectura cărţii este cea dintre economiştii care îşi percepeau ştiinţa ca pe o ramură a matematicii (începând cu Alfred Marshall, apoi şcoala anglo-saxonă) şi cei care o vedeau ca pe o ramură a istoriei (şcoala istoricistă germană). Ar fi o super-simplificare să spunem că în lumea de astăzi, dominată de modele matematice şi de econometrie, curentul „matematic” l-a învins pe cel „istoric”: este suficient să ne uităm la rezultatele dezastruoase pe care le-a avut matematizarea economiei, neînsoţită de o cunoaştere a istoriei, în declanşarea şi evoluţia crizei începute în 2007.

Concluzia, aparent paradoxală, pe care o extrag eu din existenţa acestor trei sinusoide (probabil că mai sunt şi altele) este că un economist bun trebuie să încerce să împace extremele şi să găsească un compromis potrivit între eficienţă şi echitate, între piaţă şi stat, între matematică şi istorie. Din păcate, în practică, mai puţin de 5 la sută din economişti se ridică la aceste standarde, cei mai mulţi preferând un parti-pris pe una sau alta din dimensiunile prezentate.

Dacă în aceste domenii „media este de aur”, vom arăta într-un articol viitor care sunt ariile în care un economist trebuie să facă nişte alegeri tranşante, de asemenea pornind de la lectura cărţii „Geniul Economic”.



Energy Report

Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review