În thriller-ul London Has Fallen – din 2016, cu Gerard Butler, în regia lui Babak Najafi – asediul capitalei britanice era rezolvat prin apelul ca populaţia să intre în case, iar cei rămaşi în stradă erau agenţii provocatori ce urmau să facă obiectul unei intervenţii militare.

În vremurile noastre observăm că soluţia pentru dezamorsarea unui conflict la nivelul unui stat membru fondator al UE este cam aceeaşi ca în filmul citat.

Cu alte cuvinte, e necesară eliminarea rapidă a cauzei conflictului şi transparentizarea deciziei prin intermediul unor ample consultări la nivel naţional.

În funcţie de rezultatul lor ar trebui stabilită strategia de a funcţiona ca stat  membru al unei uniuni.

Orice abaterea de la rigoarea planului poate avea consecinţe nefaste din punctul de vedere al Uniunii.

Fundamental e nevoie să se uite de răzbunări şi abuzuri şi atenţia să se concetreze pe transparentizarea unui proces decizional , care a ajuns să fie ambiguu în contextul  în care se doreşte formarea unei uniuni.

Distanţarea clasei politice de populaţie prin neconsultare, lipsă de transparenţă şi fals elitism sunt distructive în situaţia în care vorbim de o Uniune în adevăratul sens al cuvântului.

Aceasta se poate baza pe transparenţă decizională şi meritocraţie – ce poate fi şi democraţie atunci când nu există deficit cultural – iar cu această ocazie vom asista şi la eliminarea  falselor elite.

Sigur că este bine de a se renunţa cu această ocazie la ceea ce numeşte politically correct, pentru că atunci când faci o uniune te interesează să se facă corect, alăturarea de politically schimbă sensul.

La sfârşit cred că poate fi amintit un banc în care se spune că dacă statele ar fi femei nu s-ar mai război  unele cu altele, ci doar nu şi-ar mai vorbi multă vreme.

• Bucureştiul are nevoie de monorail

  < Prev
• Diviziunea defectuoasă a muncii creşte vânzările de veste galbene

  Next >