"Băncile și activitatea bancară au la bază încrederea. Însă în timp ce durează ani de zile pentru a stabili relații bazate pe încredere, aceasta se poate risipi abrupt dacă o bancă sau alta dă dovadă de lipsă de etică, nu cultivă valori și se comportă pur și simplu imoral", scrie fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, într-un editorial publicat de Project Syndicate.
Potrivit acestuia, evenimentele care au provocat criza financiară globală din 2008, laolaltă cu scandalurile care au urmat, cum ar fi cel al manipulării Libor, constituie un adevărat catalog al eșecurilor culturale ale instituțiilor financiare. Trichet arată că, deși de atunci au fost luate multe măsuri de întărire a stabilității sistemului financiar, acesta prezintă încă o mare slăbiciune.
"Să nu ne mai ascundem după deget: este vorba despre cultura asumării de riscuri excesive, care încă domină unele departamente ale băncilor multinaționale și sistemul financiar ca atare", scrie fostul șef al BCE, care adaugă că, în prea multe cazuri, băncile eșuează în a-și îndeplini obligațiile pe care le au față de comunitățile în mijlocul cărora funcționează și față de clienți și public în general.
Acesta arată, pe de altă parte, că sectorul bancar a plătit din plin pentru neregulile comise, amenzile, litigiile și înăsprirea reglementărilor costând până în prezent băncile, la nivel global, circa 300 de miliarde de dolari. Însă publicul plătitor de taxe, care n-a greșit cu nimic, a trebuit să suporte și el costuri, atât directe, cât și indirecte. Iar faptul că o serie de traderi au intrat la închisoare nu înseamnă că, în acest fel, cultura bancară a suferit o transformare suficientă de mentalitate.
Trichet este de părere că simpla întărire a respectării legislației, normelor și reglementărilor în vigoare nu este suficientă. Schimbarea trebuie să se producă chiar în miezul operațiunilor de zi cu zi ale băncilor. Băncile trebuie să-și schimbe filosofia de salarizare și să nu mai stimuleze asumarea de riscuri excesive, să îi protejeze pe angajații care dezvăluie relele practici din instituțiile bancare și să-și instruiască personalul în spiritul valorilor etice.
"Consider că dacă conducerile băncilor ar fi fost la curent cu practicile ilegale și imorale din anumite instituții, de la publicitate înșelătoare la manipularea cotațiilor, ar fi luat măsuri pentru stoparea acestora", scrie Trichet. Acesta subliniază că oamenii din bănci trebuie să ajungă să-și autoreglementeze activitatea și comportamentul în sensul respectării valorilor etice, simpla neabatere formală de la un set de reguli scrise nefiind suficientă. Evaluarea nivelului etic al comportamentului unui trader bancar ar trebui să aibă o pondere de 50% în totalul evaluării sale profesionale anuale.
Reglementatorii și supraveghetorii sistemului bancar au și ei un rol decisiv. Ei trebuie să colaboreze cu consiliile de administrație și cu top managementul băncilor la implementarea de reforme radicale și la aplicarea constantă a acestora. O componentă crucială a acestui proces trebuie să fie dialogul constant între reglementatori și conducerile băncilor.
"Băncile centrale sunt tot mai îngrijorate de eșecul multor instituții de credit în a-și rezolva problemele interne legate de conduită și cultură. Iar în prezent, s-a ajuns în punctul în care se consideră că tergiversarea nu mai este o opțiune acceptabilă. Fie băncile se vor reforma singure, fie autoritățile publice vor interveni din ce în ce mai mult", conchide Trichet.
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest