Din câte se vehiculează în momentul de faţă, se pare că revizuirea legii dării în plată va include doar modificări de formă, nu de fond, ceea ce contravine cu indicaţiile preşedintelui - ce a returnat actul normativ Parlamentului refuzând să-l promulge -, şi ale Băncii Centrale Europene (BCE).
Amintim că instituţia prezidenţială şi autoritatea monetară europeană au prezentat anumite elemente de natură de a diminua riscul sistemic, fără a uita să sublinieze rolul social pe care trebuie să-l aibă legea. Din punctul de vedere al preşedintelui acest rol e menţionat în Constituţie, din cel al BCE de politica europeană.
În ceea ce priveşte riscul sistemic, trebuie spus răspicat că atât timp cât modificările legii nu se fac pe fond, ameninţarea se păstrează. Avem deja o reacţie a unei bănci comerciale, care îşi reduce apetitul pentru instrumentele afectate de darea în plată, poziţie ce ar putea fi adoptată şi de alte instituţii de credit, nu neapărat cu risc sistemic în România.
Revenind la primul aspect, cel social, e necesar să se facă diferenţa între apetitul consumatorilor de a cumpăra active imobiliare şi necesitatea de a deţine o casă, ceea ce înseamnă că la nivelul consumatorului trebuie vorbit clar de o singură locuinţă, cea mai ieftină. Orice abatere de la acest principiu măreşte riscul sistemic. Iar când zic asta nu mă refer doar la faptul că nu trebuie luate mai multe imobile de la un consumator, ci şi că reacţia băncilor de a-şi limita expunerea pe ceea ce face obiectul legii vine în contradicţie cu programul de relaxare cantitativă (quantitative easing – QE) al BCE, destinat acumulării de active.
Aşadar, acest act normativ naţional se opune programului consimţit şi aprobat la nivel european. Şi modificările trebui să fie de fond, nu de formă, nu numai pentru a nu cădea în desuet consideraţiile Preşedinţiei şi ale BCE, ci şi pentru a asigura convergenţa - din punct de vedere economic şi politic - cu entitatea la care în mod benevol şi pe deplin motivat dorim să aderăm.
Nu vreau să atrag mai mult atenţia asupra acestui subiect, fiindcă în mod cert instituţiile abilitatea cunosc mult mai bine problematica şi modul în care trebuie ea abordată, în aşa fel încât România să-şi respecte angajamentele luate pe plan internaţional.
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest