În momentul în care toată lumea se uita la Brexit și discuta de deprecierea monedelor din Europa Centrală și de Est am spus că, spre deosebire de ceilalți din regiune, doar noi avem legea dării în plată. Și din această cauză a crescut cursul de schimb peste 4,5 lei/euro, nu a referendumului din Marea Britanie.
Deprecierea s-a produs fiindcă efectul previzibil al legii e să înlocuiască un activ în valută (creditul) cu unul în lei (garanția), ceea ce generează o poziție scurtă - activele în valută devin mai mici decât pasivele.
Așadar, băncile comerciale au trebuit să se repoziționeze în noul context în care puterea legislativă a ținut să arate ce impact poate avea într-un domeniu în care ar fi necesar să se țină cont prioritar de evoluțiile economice și de politicile monetar - fiscale. Băncile au fost constrânse să-și alungească pozițiile, în paralel cu darea în plată, și au achiziționat mai multă valută decât au avut nevoie, deoarece nu puteau ști ce impact va avea legea.
Noroc însă că și-au găsit debușeu în conversia creditelor din valută în lei. În momentul de față, ponderea împrumuturilor în monedă națională a ajuns la 56% în total credit neguvernamental.
Recapitulăm. Impactul legii dării în plată a fost slab, dar băncile au acționat preventiv și au cumpărat cantități sensibil mai mari de valută decât ceea ce aveau nevoie, în condițiile înlocuirii “prin efectul legii” a unui activ în valută cu unul în lei. Da, numai că au reușit să se descarce repede pe cei ce au realizat, la nivelul împrumuturilor, conversia valută - lei.
De aceea, presiunea pe curs a fost de scurtă durată. Acesta a revenit după o scurtă perioadă de la peste 4,5 lei/euro, la 4,45.
Și încă o precizare legată de decizia scăderii ratei rezervelor minime obligatorii (RMO) pentru pasivele în valută de la 12% la 10%. E firesc cu cât se convertesc mai multe credite din valută în lei, depozitele în monedă străină să fie lăsate să plece.
Măsura determină în mod normal o apreciere a leului, dar cursul rămâne la 4,45 lei/euro probabil pentru că se dorește conservarea sau chiar creșterea rezervei valutare fără ca aceasta să depindă de contribuția sumele din RMO.
O astfel de abordare este una sănătoasă. Pe de o parte, leul nu e lăsat să se aprecieze excesiv, pe de alta, se reduce riscul de curs, pe fondul migrației creditării din valută în lei.
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest