Bunăstarea socială înseamnă bunăstarea indivizilor

Ați auzit de Vilfredo Pareto? Vilfredo Federico Damaso Pareto, economist italian care a trăit între 1848 și 1923, e cunoscut ca reprezentant al Școlii de la Lausanne.

De fapt, el n-a fost doar economist, ci și inginer, sociolog, filosof etc.

Iar mie mi se pare foarte important conceptul lui Pareto privind alocarea optimă a resurselor, care se bazează pe trei judecăți de valoare:

i. Fiecare individ este cel mai bun judecător al propriei bunăstări;

ii. Bunăstarea socială se definește numai prin intermediul bunăstării indivizilor;

iii. Bunăstarea indivizilor nu poate fi comparată.

Noțiunea de optim paretian presupune acceptarea existenței ordonării preferințelor consumatorilor, dar nu pretinde nici o comparare, însumare a acestora.

Afirmarea optimului paretian este o cerință elementară de raționalitate.

Pareto emite judecata că un consumator efectuează o ordonare a preferințelor pe mulțimea consumurilor posibile care este convexă, maximizând funcția indicelui de utilitate care e concavă.

Un alt principiu important dezvoltat de Pareto este cel al mobilității sociale. Economistul și sociologul italian a discutat de „la circulation des élites” (circulația elitelor).

Ceea ce înseamnă că întotdeauna există în vârful scării sociale persoane care sunt bogate și importante din punct de vedere politic, dar aceste persoane - aceste elite - sunt mereu altele.

Acest fapt nu era valabil în societățile precapitaliste. În Evul Mediu o familie de aristocrați putea deține averi importante, putea fi una de duci, marchizi, conți sau baroni vreme de sute de ani, independent de calitățile, talentele, caracterul sau morala sa.

Dar, într-o societate capitalistă, există o continuă mobilitate - săracii se îmbogățesc și descendenții celor bogați își pierd averile și devin săraci.


Energy Report

Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review