Cât reprezintă exproprierile în preţul autostrăzilor?

Atunci când România are nevoie de autostrăzi şi preţul afişat este enorm, e interesant de ştiut cât reprezintă costul exproprierii în acesta şi cine sunt despăgubiţii. Asta pentru că, dacă anumite nume se tot repetă, se poate trage concluzia că terenurile au fost achiziţionate ca să încadreze o anumită traiectorie.

De altfel, dacă readucem în atenţie trecutul apropiat, se  observă că “tunurile” date în România au fost legate de terenuri şi imobile. Astfel, “iniţiaţii” care au cumpărat cu un euro metrul pătrat de câmpie au primit ulterior pe el 50-100. Acest lucru când achiziţiile nu s-au realizat la hectar şi câştigurile au fost mult mai mari!

Iar dacă e să studiem cât costă kilometrul de autostradă, hai să nu zicem chiar în China, ci în Germania, se vede că e de câteva ori mai scump. Pe această bază se poate avansa ideea că dacă utilizezi potenţialul viitorului pentru a atribui rente, şi  nu ca să stimulezi dezvoltarea, se va constata că respectivele obiective vor genera creştere economică în momentul realizării investiţiei şi o scădere a puterii de cumpărare a populaţiei în momentul în care e dată în exploatare.

Ne dorim să avem investiţii funcţionale sau unele care doar să cosmetizeze extragerea unor rente? Acestea din urmă fac să fie depăşit pragul de rentabilitate şi subminează potenţialul de creştere economică în viitor!

Şi, în fine, un exemplu de autostradă care nu e utilizată la întreaga capacitate e Bucureşti-Ploieşti, căreia îi lipseşte cel mai important tronson. Dar acelaşi lucru se poate spune şi despre Autostrada Transilvania, fiindcă şi ea e văduvită de porţiuni semnificative.   

 


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review