Tranzacțiile pe piața valutară nu se opresc niciodată. Doar intensitatea realizării lor se mută de pe desk-urile din Asia-Pacific, pe cele din Europa și America.

Dar, în ciuda acestui fapt, în jurul orei 16, majoritatea dealerilor băncilor românești lasă un curs pentru tranzacțiile online banking, unul cu o marjă mare între cumpărare (bid) și vânzare (ask) și tranzacționarea se desfășoară “în orb”, indiferent cum variază cotațiile internaționale. Ba mai mult, sunt bănci unde nici nu poți realiza tranzacții între contul tău de euro și cel de lei în weekend, ci schimbul e operat efectiv în prima zi lucrătoare.

Și asta mă miră pentru că băncile sunt parte a unor mari grupuri internaționale. La acel nivel, banca-mamă realizează tranzacții valutare în timp real, în sensul că indiferent de oră e cineva care le validează. Dacă băncile românești din cadrul grupurilor nu fac același lucru și românii chemați să se întoarcă din străinătate observă că au revenit la serviciile de țară bananieră, una în care nici call center-urile de la toate băncile nu au program pentru serviciile de bază 24 h, atunci înseamnă nu există respect și pricepere față de clientelă, piețe și business profesionist. Numărul clienților și a episoadelor de piață e micșorat fără vreun sentiment al vinovăției. În schimb, de la normele de securitate și popriri, care reprimă, la rândul lor, tranzacțiile de pe piață, nu se face rabat.

Poate că n-am înțeles eu bine, dar spre deosebire de perioada etalonului aur, când banii aveau valoare instrinsecă, acum băncile tranzacționează încredere, iar pentru a o cultiva nu te poți purta cu clienții ca în zicala nu știe țăranul ce-i ciocolata. Mai ales că nu vorbim de nimic considerat “toxic”: forward-uri, futures-uri şi opţiuni.

În fine, după cum scriam într-un articol anterior, lipsa încrederii încetinește plățile în economie. Și iarăși invoc neînțelegerea din partea mea ca să aduc în discuție că funcția de bază a băncilor a fost aceea de a compensa deficitul de lichiditate pe care comercianții îl aveau până la primirea banilor pe marfa vândută. În acest sens acționau cambiile, scontul și reescontul. Da, numai că între timp, de când băncile au portofolii de active încetinesc circuitul banilor în loc să-l accelereze, de parcă ar vrea să le dea negustorii de la hipermarket lichiditate, nu invers.

Ca să luăm un exemplu la întâmplare să zicem că o persoană a ajuns la casa unui magazin să cumpere ceva într-o duminică și constată că nu are bani suficienți. Sună o rudă, care-i zice că are bani și online banking să-i trimită, însă pentru că nu sunt conturile la aceeași bancă, ci la instituții financiare diferite ce nu au aderat la platforma de plăți instant a Transfond, transferul nu se poate derula în timp util.

Totuși, rudei îi vine ideea salvatoare, cu aplicația fintech trage banii din banca sa instantaneu și îi pune imediat pe cardul compatibil al persoanei rămase în pană de bani.

Iată cine sunt cei care au ajuns să se ocupe de funcția de bază a băncilor, care realizează și schimbul valutar în timp real, paradoxal tot prin intermediul băncilor. Vreme în care, reiterez, băncile au portofolii de credite și mismatch de maturitate, ceea ce le face să dea drumul banilor încet.

• De ce-i o problemă când ne conduc oamenii de rând?

  < Prev
• Cum au devenit casetele de valori și conturile în dolari și lire...

  Next >