Banca Centrala Europeana (BCE) a lansat programul de relaxare cantitativa (quantitative easing – QE), iar inmultirea banilor de hartie a determinat deprecierea rapida a euro pana la 1,0495 dolari.
John Maynard Keynes a „decretat” ca pretul activelor determina nivelul ratei de ocupare a fortei de munca. Iar un declin ar trebui combatut prin majorarea ofertei de bani de catre bancile centrale (de exemplu, prin cumpararea de titluri de stat), pentru a creste la loc pretul imobilelor.
Masurile de relaxare cantitativa (suplimentare de masa monetara), materializate în achizitia de titluri de stat, ajuta bancile sa nu mai execute garantiile aferente creditelor neperformante, ceea ce conserva pretul activelor.
Iata care ar fi linia ce pare sa calauzeasca initiativa BCE.
Diogene - primul bancher grec ruinat de inflatie
Si totusi traditia europeana a fabricarii de bani din nimic dateaza dinaintea lui Keynes. Putina lume stie, de pilda, ca filosoful antic grec Diogene din Sinope, supranumit si cinicul, a fost si bancher.
Banca lui Diogene a fost printre primele care a recurs la inflatie, respectiv la deprecierea monedei emise de ea, cu speranta ca, in acest fel, sa stimuleze cresterea activitatii economice, prin sporirea cantitatii de bani aflati in circulatie.
Din pacate, in mod logic, efectul a fost cresterea preturilor si a costului vietii, care a starnit nemultumirea si revolta populatiei.
Exilat si ruinat, Diogene s-a stabilit la Atena, insa se pare ca nu si-a invatat lectia. Asta pentru ca a continuat sa propage ideea renuntarii la moneda din metal pretios si inlocuirii acesteia cu moneda fiduciara.
De altfel, Grecia antica a fost zguduita de multe falimente bancare, cele mai multe dintre ele datorate utilizarii, inca de la acea vreme, a sistemului rezervelor fractionare.
Falimentul bancilor Timodemo, Sasinomo, Aristolocos s-a produs in urma unor crize bancare datorate acestui fapt.
Banca din Efes, in urma revoltei contra lui Mitriades, da faliment si obtine un moratoriu de 10 ani pentru a inapoia depozitele titularilor de drept.
Riksbank – prima banca nationalizata devine nationala
In 1656, in Suedia ia fiinta prin decret regal prima banca de emisiune, numita Stockholms Banco, companie privata ce avea dreptul de monopol timp de 30 de ani in a desfasura operatiuni bancare in Regatul Suediei.
Aceasta elibera bilete la purtator in schimbul depunerilor. Aceste bilete de banca se caracterizau prin aceea ca nu erau purtatoare de dobanzi, aveau valori nominale standardizate, fixe, iar circulatia lor ca mijloace de plata diminua cererea de rambursare a depunerilor.
Ele erau confectionate dintr-o hartie speciala, fabricata intr-o manufactura din orasul Tumba.
Insa, din cauza politicii gresite de creditare, prin finantarea creditelor pe termen lung pe baza depozitelor pe termen scurt, banca intra in incapacitate plata, nemaifacand fata cererilor de rambursare in schimbul bancnotelor emise.
In 1668, banca isi inceteaza activitatea, iar directorul si initiatorul acesteia, Johan Palmstruch, isi pierde titlul nobiliar si dreptul de a practica operatiuni bancare.
Sentinta mai prevedea ca, in cazul in care nu reusea sa restabileasca lichiditatea bancii, urma sa fie executat prin decapitare.
Pana la urma, condamnarea la moarte ii este comutata, Palmstruch murind in detentie in 1671, la varsta de 60 de ani.
In 1668, Stockholms Banco e practic nationalizata si astfel ia fiinta prima banca centrala din lume: Banca Nationala a Suediei.
Sveriges Riksbank a functionat si era administrata sub controlul direct al Parlamentului, pentru a preintampina riscul ca regele sa capete o prea mare influenta asupra acesteia.
John Law – un scotian darnic cu banii altora
Stereotipul spune ca scotienii sunt zgarciti. Cu certitudine insa ca unul dintre cei mai importanti scotieni pentru istoria sistemului financiar mondial nu era deloc zgarcit, in special cand era vorba de banii altora.
Mai ales ca inventase, pasamite, o metoda de a face bani literalmente din piatra seaca.
John Law a fost al cincilea copil din familia aurarului scotian William Law. Dupa studii si dupa decesul tatalui sau, John Law a plecat in 1688 la Londra.
La 17 ani a primit mostenire toata averea tatalui sau. S-a dovedit a fi o fire libertina si un mare iubitor al jocurilor de noroc.
La 9 aprilie 1694, il ucide in duel pe Eduard Wilson si este condamnat la moarte, dar sentinta ii este comutata in pedeapsa cu inchisoarea.
Reuseste sa fuga din inchisoare si se retrage la Amsterdam, unde incepe studii economice.Dupa terminarea studiilor, parcurge toata Europa, isi prezinta ideile, dar peste tot este refuzat.
Prin jocuri de noroc, isi reface averea, iar in 1707 devine prieten al lui Philippe d"Orleans. In 1715, dupa moartea lui Ludovic al XIV-lea, isi ofera serviciile sale de economist lui Philippe d'Orléans.
Daca am vrea sa psihanalizam, am putea spune ca, in cazul lui John Law, complexul oedipian s-a manifestat prin ura fata de aur, obiectul profesiei tatalui sau.
Law este initiatorul teoriei "creditului creator de capital". Considerand ca moneda metalica este limitata de cantitatea de metal pretios disponibil, el propune substituirea monedei metalice prin cea de hartie, pentru a adapta cantitatea de moneda la nevoile productiei si circulatiei.
John Law sustinea ca la originea crizelor economice este insuficienta cantitate de bani in circulatie. De aceea, el promova ideea ca este suficienta crearea unei banci de emisiune pentru ca, prin simpla punere a biletelor de banca in circulatie, sa se produca noi capitaluri.
Astfel, in 1716, intr-un moment in care statul francez avea datorii enorme, Philippe d'Orléans ii permite sa creeze Banca Generala a Frantei.
Aceasta incepe sa puna in circulatie moneda de hartie garantata doar prin titluri ale datoriei publice sau alte concesiuni ale statului, cum ar fi dreptul de exploatare a Louisianei, Antilelor, Senegalului si Canadei, monopolul tutunului sau incasarile statului din impozite directe.
In anul 1718, Banca Generala fuzioneaza cu Compania Indiei Occidentale, formand Banca Regala, care, dupa doi ani de activitate prospera, in care au fost emise bilete de banca in mod excesiv, acestea isi pierd valoarea, iar detinatorii devin neincrezatori, urmand o panica bancara si falimentul bancii.
Cu toate acestea, sau poate tocmai de aceea, John Law este considerat parintele bancilor centrale contemporane.
Ulterior falimentului Bancii Regale, soarta lui Law a diferit foarte mult de cea a sefilor de banci centrale din epoca moderna. Si-a pierdut averea si a fost nevoit sa fuga din Franta.
A continuat sa practice jocurile de noroc, dar nu si-a mai revenit. A murit la Venetia, de pneumonie, in 1729, sarac.
Asignate – Revolutia Franceza face trafic de incredere
Cel mai interesant episod din istoria banilor de hartie nu pare insa cel ce l-a avut erou pe John Law, ci s-s derulat sapte decenii mai tarziu, in vremea Revolutiei Franceze. Ati auzit de asignate?
Potrivit dictionarelor: ASIGNÁT=hartie-moneda convertibila in aur, garantata in ipoteca asupra domeniilor statului. Sau: “Hirtie-moneta (in timpu marii revolutiuni franceze) a carei valoare eraasignatape bunuri nationale (1790-1796)”.
Si acum sa deschidem cartea - “Afaceri si caderi financiare in lumea capitalului” - pentru a afla ca sistemul banesc francez din 1789 era cladit pe legile elaborate in 1726, dupa caderea institutiilor lui Law
Unitatea monetara era livra, de 20 sous iar cea mai mica subdiviziune era le denier, din care 12 bucati faceau un sou. Erau monede de aur, argint, billon (un amestec de zinc, nichel si cupru).
In afara de moneda metalica mai existau un timp de bancnote, sub forma biletelor casei de scont, ce aveau un curs fortat care au circulat la inceput doar la Paris.
Suma totala a acestor bilete de banca se ridica ca 19,2 milioane de livre, iar moneda metalica ce se afla in tara era in valoare de 2,2 miliarde.
Odata insa cu inceperea revolutiei, moneda metalica a inceput sa fie tezaurizata, disparand din circulatie, conform legii lui Gresham. Era nevoie de bani noi. Fara sa aiba rezerve de metale nobile, guvernul a hotarat sa emita bani de hartie – asa numitele asignate.
Principiul carea statea la baza emisiunii noilor bani, a asignatelor, era, intr-un fel, similar cu cel de pe vremea lui Law. El consta in garantarea acestor cu averea confiscata a casei regale, bisericii si clerului, bunuri care insumau 10 miliarde de livre.
La inceput s-a facut o prima emisiune de 400 milioane de livre, operatiune care, tinand cont de volumul averilor confiscate, parea fara nicio primejdie.
Publicul trebuia sa aiba incredere, mai ales ca decretul din 19/21 decembrie 1789, prin care s-au infiintat asignatele, preciza ca acestea erau mijloace pentru satisfacerea provizorie a creditorilor statului si pentru utilizarea practica a averii statului, adica a bunurilor confiscate .
Pentru a-i oferi atractivitate, guvernul a conceput prima emisiune a asignatelor ca o emisiune de obligatiuni destinata creditorilor statului, formata din hartii de 10.000 de livre. Ele ofereau o dobanda de 5%. Iar pe 17 aprilie 1790 urma emiterea celei de a doua serii, purtatoare de dobanda de 3% si care era formata din bilete de 200, 300 si 1.000 de livre.
Asignatele au aparut pe piata la 10 august 1790, dar cursul lor nu a crescut, asa cum se asteptase. Acest fapt a determinat o a treia emisiune, mult mai mare, de 3 miliarde de livre, dar care nu mai erau purtatoare de dobanzi si, in consecinta, cursul a scazut continuu in urmatorii 5 ani.
In ciuda acestui fapt, tiparirea asignatelor a continuat, cantitatea acestor sporind proportional cu nevoile de finantare tot mai mari ale guvernelor revolutionare. Astfel, asignatele au devenit pe nesimtite, simpla hartie – moneda, pentru care notiunea de “acoperite prin domeniile statului” ajunsese foarte repede sa nu mai fie o realitate decat in imaginatia marelui public care le folosea ca bani.
In acest timp situatia financiara a tarii se inrautatea, veniturile din impozite scadeau tot mai mult. Pentru salvarea situatiei s-a apelat, printre altele si la contributii patriotice, dar care s-au dovedit a fi insignifiante.
Inflatia micsora veniturile curente ale statului, in timp ce cheltuielile guvernului cereau tot mai multi bani. Incepand din 1793, volumul impozitelr devenise atat de redus incat tipografia de hartie-moneda (asignate) ramasese printre putinele mijloace de acoperire a nevoilor urgente.
Asa cum era de asteptat, in aceasta perioada tulbure si instabila monedele de aur si argint disparusera total din circulatie, fapt pentru care tiparnita isi continua netulburata activitatea, iar asignatele care ieseau de sub tipar nu mai respectau nicio regula.
Cine refuza banii de hartie e condamnat la moarte
La inceputul anului 1793, Franta era in razboi cu Anglia, Prusia, Austria, Olanda, Sardinia – Piemont, Neapole si Spania. La asta se adauga revoltele din Vandeea, Normandia si Provence. Uriasele cheltuielile necessitate de acestea evenimente determinau imprimarea de bancnote in ritm alert, fapt care ducea la deprecierea banilor.
Unul din principalele motive ale deprecierii era neincredrea populatiei, care sporea pe masura ce se inmulteau banii de hartie, pe care cetatenii nu-i mai primeau ca mijloc de plata, decat cu o mare reducere fata de valoarea pe care o reprezentau.
Transformarea asignatelor din bonuri-ipotecare in moneda-hartie trebuia strans corelata cu cantitatea de marfuri in circulatie. Aceasta corelatie nu a fost insa respectata. Mai mult, acoperirea asignatelor cu valoarea pe care o reprezentau domeniile statului, nu a corespuns realitatii, deoarece acestea erau bunuri lichide, ci imobiliare, greu de vandut si dificil de evaluat.
Astfel, inainte de vanzarea lor, domeniile erau supuse unei evaluari dupa alte principii, iar odata cu deprecierea asignatelor sporeau proportional si sumele oferite la licitatie pentru cumpararea lor.
Asigurarea data prin posesia domeniilor trebuia sa-si gaseasca expresia in arderea asignatelor intrate in trezoreria statului, ca urmare a vanzarii unui domeniu. De fapt, nu numai ca nu se proceda asa, cum ar fi fost logic, dar se tipareau tot mai multe asignate.
In consecinta, valoarea asignatelor scadea vazand cu ochii. In anii 1793 – 1794, guvernul decreta masuri, cu sanctiuni extreme de aspre, menite sa impiedice scaderea cursului asignatelor. Masurile administrative prevedeau ca achizitia si vanzarea de metale pretioase, precum si refuzul de a primi asignate sa fie pedepsita, la inceput, cu inchisoare, apoi chiar cu moartea.
Desigur, aplicarea acestor masuri a avut efect contrar, monedele de metal au disparut cu totul din circulatie, iar asignatele erau privite cu tot mai multa neincredere. Incepand din 1794 cursul asignatelor a inceput un proces rapid de scadere ca urmare a uriasei cantitati de hartie pe care imprimeriile trezoreriei nationale o azvarleau luna de luna pe piata. Pana la urma, in mintea publicului s-a conturat ideea ca asignatele nu valoreaza nimic…
In 1795, a inceput o legislatie de reinnoire, care fost continuata sub Directorat si s-a sfarsit sub Consulat. In primul rand, a fost deschisa Bursa din Paris. Apoi, Directoratul a horatat reintoarcerea la sistemul monetar metalic si distrugerea in public, in 1796, a tipografiei destinate tipariirii asignatelor
La 10 februarie 1797 au fost retrase si ultimele asignate care se mai aflau in circulatie. Cazul asignatelor este tipic, conchid autorii cartii “Afaceri si caderi financiare in lumea capitalului”. El ilustreaza soarta banilor de hartie emisi in exces fata de nevoile reale, fara a se tine cont de legile specifice care guverneaza circulatia hartiei moneda.
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest