Analistii cad prada evaluarilor cantitative

Dupa ce au epuizat ideea ca Romania nu s-ar fi confruntat cu riscul de deflatie daca n-ar fi scazut TVA, analistii economici revin si spun ca deficitul de economisire din Statele Unite determina constituirea de excedente in multe tari ale lumii, plusuri realizate in eventualitatea unei crize, care sa combata iesirile de capital catre America, deprecierea activelor si a monedei locale.

Din pacate insa, cand economistii formuleaza acest punct de vedere omit ca SUA si-au relaxat cantitativ masa monetara, ca au facut quantitative easing (QE), ceea ce le-a permis sa nu recurga la repatrierea capitalurilor.

Ei sustin ca in acest “club”, al supraeconomisirii, au intrat, dupa criza din 2008, si tari est-europene, insa e greu de inclus Romania pe acesta lista, fiindca noi ne-am confruntat permanent cu deficite, chiar daca acestea au fost din ce in ce mai mici.

Sigur ca deficitul de cont curent poate fi exprimat ca diferenta intre investitii si economisirii si acesta a scazut pentru ca dobanda de politica monetara s-a micsorat lent, dand stabilitate economiilor, iar fluxurile investitionale s-au plasat la un nivel redus.

De fapt, din cauza ca investitiile straine au cam lipsit, si guvernul – conditionat de reducerea deficitului bugetar si de incasarile fiscale scazute – le-a tinut in frau pe cele din bani publici, dobanzile au urmarit sa nu descurajeze economisirea.

Iar aceasta situatie poate continua, in contextul in care diminuarea TVA la alimente le poate permite celor supraindatorati sa-si micsoreze debitele, ceea ce ar avea un efect pozitiv in planul economisirii nete.

Din cele prezentate de analisti s-ar intelege ca, atunci cand nu se fac investitii, contul curent tinde spre excedent, iar banca centrala isi poate permite sa micsoreze dobanzile, deoarece n-are de ce sa mai stimuleze economisirea. Pentru ca, in timp ce deficitele provoaca inflatie, ce trebuie combatuta cu dobanzi, excedentele actioneaza exact pe dos.

Si totusi, aici apare o problema. La ce inflatie ne raportam?

Intr-un articol recent, fostul presedinte al Bundesbank, Axel Weber, arata ca: “Economistii inteleg inflatia ca pe o majorare a preturilor de consum, nu ca pe o reducere a valorilor banilor rezultata din cresterea excesiva a masei monetare. Pentru a inrautati si mai mult lucrurile, bancile centrale refuza in mod sistematic sa-si asume responsabilitatea pentru alte preturi decat cele de consum, ignorand faptul ca valoarea banilor se reflecta in toate preturile, inclusiv cele la materii prime, marfuri, imobiliare, actiuni, obligatiuni, precum si, foarte important, in miscarile cursurilor de schimb valutar”.

Din spusele lui Weber ar rezulta ca la deflatorul PIB ar trebui sa ne uitam, caci el reflecta inflatia din intreaga economie. Iar aceasta se plasa la 3% in trimestrul I din 2014, mult peste marirea preturilor de consum – 0,53%.

De aici s-ar vedea ca deficitele se gasesc la niveluri mult mai mari, pentru ca asta evidentiaza deflatorul, “gap”-ul de restructurare. El pune semnul egal intre majorarea preturilor si deficitul de productivitate.

Asadar, deficitul bugetar a scazut, iar in masura in care deficitul de cont curent este nu doar diferenta intre investitii si economisiri, ci si suma intre deficitului guvernamental si cel neguvernamental, micsorarea deficitului fiscal a contribuit la reducere acestuia.

Insa, din nefericire, simpla mentiune a faptului ca s-a micsorat deficitul bugetar, nu este in masura sa releve care parte a sa a scazut, cea structurala sau ciclica?

Deflatorul PIB vadeste ca partea ciclica e responsabila cu ajustarea, adica guvernul s-a abtinut de la a face investitii si singurele ajustari structurale au fost, poate, cele care au tinut de combaterea coruptiei, care n-au legatura cu politica economica si cu reasezarea economiei pe un cadru nou.

In aceste circumstante e un gest de curaj sa sugerezi ca politica monetara ar avea un rol din ce in ce mai scazut. Dimpotriva, ea trebuie sa continue sa cumpere timp pana cand politicile structurale vor permite ca echilibrele sa nu fie atinse doar pe seama unor ajustari cantitative, printr-o abtinere de la a face ceva.

A mai ramas o singura chestiune de explicat. De ce nu se accelereaza cresterea economica in paralel cu o majorare a deficitului de economisiri, cum se intampla de obicei? Fiindca “materia prima” e luata din alte economii, cu titlu gratuit.

Fondurile europene tin locul investitiilor fara sa se vada cu semnul minus pe balanta de plati. Din acest motiv crestem mai mult decat altii, fara a parea ca o facem nesanatos.

Dar starea de sanatate pare corespunzatoare, deoarece ne raportam la preturile de consum, si nu la deflatorul PIB.