După începerea anului școlar incidența SARS-CoV-2 a crescut semnificativ și este posibil, într-un interval modic de timp, ca unitățile de învățământ să se închidă. Așa cum s-a mai întâmplat și elevii au participat la cursuri online. Dar acest lucru s-ar fi putut produce deja și rata de infectare să fi fost mai redusă dacă ar fi fost acceptat conceptul de homeschooling.

Ce înseamnă asta? Copilul să-și continue educația de acasă și după împlinirea vârstei de 7 ani, alături de preceptor, care să-i permită o educare omogenă, nu una segmentată, care să-l facă să spună mai târziu că e “tare” la matematică și fizică, dar mai slab la chimie și biologie.

Eu îmi amintesc că atunci când eram copil am avut o guvernantă nemţoaică, cu ochi albaştri, şi am învăţat perfect limba germană. Mai ceva ca în cântecul trupei Voltaj: "Ce frumoasă e germana când o-nveţi pe plajă cu o fată blondă, plină de talent/ Ce frumoasă e germana când o-nveţi c-o tipă ce urlă şi ţipă să pronunţi la fel".

Ei bine, la un moment dat, nu ne-am mai permis guvernantă şi am fost nevoit, la şcoala de stat, să studiez franceza, pe care n-o ştiu deloc. În loc de tânara profă de germană am studiat c-o babă plictisită cu nume rusesc şi prenume franţuzesc, ce avea ca pasiunea nu doar să citeze din Război și Pace, ci să aprofundeze și lecţia în franceză ce explica însemnătatea zilei de 1 mai.

Și problema e că, deși, de facto perioada cu infestare crescută cu coronavirus a fost însoțită de învățatul de acasă, ideea de homeschooling nu-i deloc acceptată, deoarece s-ar deschide discuția ca statul să nu mai instituţionalizeze relaţia părinte - copil. E de neacceptat ca individul să poate învăța și de acasă să se apere, să economisească, să fie cinstit, fără să-l „sprijine” statul. De aceea sunt repede puse pe tapet chestiunile legate de dezancorarea emoțională.

Chiar dacă normal ar fi ca părinții să aibă posibilitatea să aleagă între diversele programe și forme de școlarizare, pentru ca și în învățământ să se poată discuta de eficiență. În industria de cărți și reviste, de exemplu, care reprezintă o formă importantă de educație, există toate tipurile de publicații. De ce să nu se dezvolte și în învățământ o „piață a educației”?!  Prin contrast, dacă ar exista o revistă unică, de stat, o presă publică obligatorie ar fi considerată un atentat la libertate. Dar libertatea educațională nu e la fel de importantă? Ba, poate că suprimarea învățământului liber ar trebui privită cu mai multă indignare decât cea a libertății presei, fiindcă asistăm la „spălarea” creierelor neformate ale unor copii prin intermediul învățământului public obligatoriu!

De fapt monopolul pe educație - programa unică - exact asta urmărește. Tinerii să învețe să muncească până la o vârstă înaintată ca să plătească contribuții și impozite ce se redistribuie. Fără să-i întrebe pe politicieni de ce au condus atât de prost încât au rămas fără bani și tind să împingă vârsta de pensionare peste speranța de viață.

• Facturile mari la energie nu vor salva planeta

  < Prev
• Miştourile din timpul lui Reagan şi Thatcher au devenit strategii

  Next >