La stânga!

Stânga e emoțională, motiv pentru care nu clădește. Dreapta e rațională și generează acumulări, pe care le redistribuie apoi stânga, ca să fie emoțională. Dar ce ne facem când vedem că, la noi, taxele le-au redus unii considerați a fi de stânga și care au creat spațiu pentru a cheltui nu doar stânga emoțională, ci și dreapta.

Din câte se observă, împărțirea în dreapta și stânga induce mai mult confuzie. De aceea cred că ar trebui considerați de dreapta cei raționali și de stânga cei emoționali, indiferent de ce titulatură poartă formațiunile politice din care fac parte.

Sigur că într-un stat social ca al nostru, suportul doctrinar mai mult lipsește și pe baza hazardului moral și a selecției adverse, a discreționarismului, totul se aliniază la stânga și practic diferă doar cantitatea de emoție ce ne permite să clasificăm formațiunile ca fiind de stânga - stânga sau de stânga - dreapta.

Mai departe dacă e să vorbim de încredere, pe care se bazează relația dintre populație și companii, se observă că aceasta s-a pierdut la nivel macro, în condițiile în care statele pun pe tapet solidaritatea socială și socializarea pierderilor, elemente emoționale fără suport legislativ.

Iar dacă discutăm de cultivarea emoţiilor şi a fricii, pe suport de meserii şi scheme vechi, practic se apelează la cea mai slabă verigă a societăţii. O astfel de abordare nu are cum să genereze robusteţe, pentru că îi lipseşte susţinerea etică şi, din acest motiv, nu va fi identificată niciodată ca un punct solid de sprijin, ci ca un defect.

Și bineînțeles că dacă pomenim de etică, poate că ar fi bine să readucem în atenție votul cenzitar, pentru că el permitea să nu se aleagă în necunoștință de cauză. E imoral să fie capacitaţi şi manipulaţi la scrutin exact aceia care n-ar face obiectul său. Între votul cenzitar şi capacitarea la scrutin prin intermediul clanurilor interlope e o mare diferenţă. Pe când la alegerile cenzitare exponenţii participă la viaţa culturală şi activitatea antreprenorială, la votul contemporan, activitatea comercială şi culturală se desfăşoară ilicit.

Modul în care politicul sesizează apetenţa societăţii de a funcţiona, în circumstanţele lipsei de educaţie, ar trebui să dea de gândit unei clase politice tinere, însă relativ obosite, fiindcă revoluţia o poate face doar educaţia, în lipsa căreia sunt capacitate viciile şi nu virtutea.

În fine, pentru a se trece la producerea bunăstării, în paralel cu înregistrarea unor sporuri de productivitate, care să înlocuiască administrarea sărăciei, e nevoie de capital și gestionarea rațională a resurselor, prin intermediul relațiilor de piață. Cam asta ar trebui să facă dreapta.

Până una alta, pentru că am atras, în regiune, cea mai redusă cantitate de capital raportată la numărul de locuitori, suntem cel mai social stat. Unul în care agresarea bunului simț a devenit vizibilă.