Inflaţia, deşi exprimată monetar, e un fenomen cauzat de proasta alocare a resurselor energetice

Că inflaţia este un fenomen energetic şi nu unul monetar şi foştii administratori de ţară dau acum vina pe acarul Păun ca să se disculpe ei, a devenit un lucru evident. Dar această problematică trebuie nuanţată, fiindcă şi atunci când se admite că inflaţia e energetică şi nu monetară se spune repede că nu doar în România se aprind preţurile de la benzină, gaze şi curent, ci peste tot în Europa şi în lume, din cauza războiului din Ucraina. Cu alte cuvinte, factorii exogeni majorează preţurile şi atunci nu prea ai ce să faci. Da, numai că la noi au acţionat mai întâi factorii endogeni. A avut loc o dereglementare proastă a pieţei energiei, care, în loc să slăbească oligopolurile, alimentate cu energie produsă în condiţii de cvasimonopol de stat, le-a întărit. Şi atunci preţurile de oligopol/monopol regional au devenit mari înainte de a putea discuta de influenţe externe şi e dramatic într-o ţară cu un venit disponibil deosebit de redus, ce nu se poate bate cu preţurile la fel de bine precum locuitorii statului olandez, să zicem. Adică, pentru o marfă cu cerere inelastică românii au fost “şantajaţi” înaintea restului lumii şi ne e mai greu decât celorlalţii europeni pentru că avem mai puţine rezerve în cămară.

Pentru a ne întoarce însă la început, la fostul administrator, ce încearcă să scoată castanele din foc cu mâna altuia, deşi vorbim de o influenţă endogenă şi mult mai târziu de factori exogeni, “martor” este - după cum am mai zis-o - fostul şi actualul titular de la energie, care după bunul obicei românesc se poate transforma în inculpat. Cu precizarea, desigur, că asta nu este o sugestie de abordare, ci doar o constatare la cum merg lucrurile pe la noi, dacă tot te apuci să provoci inflaţie pentru a încasa o cantitate mai mare de taxe, spre disperarea investitorilor şi apoi strigi “Hoţii!”, arătând către altcineva. Cine spune că problema inflaţiei trebuie combătută monetar şi nu cu mijloace structurale?!

O ultimă remarcă legată de factorii endogeni este aceea că-i eronată împărţirea legată de cine dăunează mai mult societăţii, hoții sau proști, de parcă la noi au furat doar primii. Când fură cineva cu deficit educațional nu-și pune problema nici cât fură, nici de unde!

A patra lege a imbecilității umane, a lui Carlo M. Cipolla, arată că deștepții subestimează mereu potențialul distructiv al proștilor. Asta rezonează cu monumentala lucrare a lui Gustave Le Bon, „Psihologia Mulțimilor”, ce sugerează că dacă în locul elitelor guvernează masele, forța acestora din urmă se manifestă doar prin distrugeri. De aceea e o problemă când suntem conduși de oameni de rând. Dar la fel de mare e paguba produsă de proștii lăsați să se îmbogățescă. Nu e musai să fie hoți, ca să dăuneze societății! Şi apoi cu o societate slăbită de prostie/corupţie intervin influenţele exogene, însă nu neapărat prin războaie, ci prin montarea de cozi de topor ce subminează capacitatea energetică şi de apărare.