Când două clase mai mult ca trenul te fac intelectual

Îmi încheiam materialul de opinie anterior cu aprecierea lui Cipolla, potrivit căreia deștepții subestimează mereu potențialul distructiv al proștilor. Ceea ce rezonează cu „Psihologia Mulțimilor” a lui Le Bon, care sugerează că dacă în locul elitelor guvernează masele, forța lor se manifestă doar prin distrugeri. De aceea e o problemă când suntem conduși de oameni de rând și la fel de mare e paguba produsă de proștii lăsați să se îmbogățescă. Când fură cineva cu deficit educațional nu-și pune problema nici cât fură, nici de unde!

Și totuși proștii apar “în contex”, în acela care se ghidează după zicerea “Peștele de la cap se împute”. Conducătorii românilor, din ce în ce mai slabi, aveau nevoie să pară deștepți și atunci au început să se înconjoare de oameni din ce în ce mai proști și lipsiți de educație, pentru ca ei, cu două clase în plus, să pară spirite academice. Astfel se explică manelizarea societății și cum de își impun interlopii “valorile” în loc ca aceștia să fie absorbiți cultural, după cum se vede în Statele Unite, de pildă. Mergem înapoi, de la monarhie, la jamahirie și trib.

Din acest motiv, figuri precum Adrian Năstase sau Călin Popescu Tăriceanu ne dau acum impresia că ar fi puncte luminoase. Deși în timpul mandatelor lor au pus pe piaţă mesaje nocive cum ar fi acela că economia duduie sau că lipsa de reforme e o formă de ajutor social. Da, numai că ei s-au înconjurat de persoane cu un coeficient de inteligență și un nivel de educație mai ridicat, comparativ cu ceea ce s-a văzut ulterior.

Dacă s-ar trezi pașoptiștii din somnul cel de moarte și ar observa că societatea modernă pe care au început s-o edifice nu e departe de ceea ce au lăsat și premisele conturate sunt de a reveni la perioada fanariotă ar zice că rău au făcut că au mai revenit de la Paris, unde s-au educat ca să-și ridice țara.

Dar să-i lăsăm deoparte pe pașoptiști și să venim mai aproape, să luăm cazul unei persoane ce a lucrat zece ani în străinătate, care a părăsit România în speranța că atunci când se va întoarce va putea trăi într-o societate normală, ca aceea unde s-a refugiat. Dar, vai!, când revine, vede o lume mai bolnavă, din care cei educați și educabili fug mai tare în Occident și atunci nici el nu mai stă mult pe gânduri și pleacă din nou, fără gând să mai facă vreodată cale întoarsă.

Așadar, ce-am câștigat dacă i-am lăsat pe proști să se îmbogăţească și să ne conducă? România nici măcar un stat social în spiritul Constituției sale nu mai este. Elementul conștiință ar fi fost în măsură să substituie lipsurile materiale și ei să rămână cu satisfacția muncii, dar din moment ce nici veniturile, nici munca nu-i mulțumesc pe români, nici măcar eticheta de socialist nu i se potrivește unui stat de acest fel.