Inflaţia evidenţiază doar majorarea preţurilor de consum, nu şi când se scumpeşte taxa RCA

Pe o burtieră tv. scria că inflaţia s-a dublat anul trecut - de la 8,19%, la 16,37%. Eu pot susţine că s-a micşorat neaşteptat în decembrie 2022, faţă de 16,76% în noiembrie.

Depinde de perspectivă... Prima observaţie lasă loc să se arate către „responsabilul” cu ţintirea inflaţiei: Banca Naţională. Deşi corect ar fi ca după ce e scoasă în faţă dublarea inflaţiei să se adauge: „în condiţiile majorării preţului energiei cu 40% - 45% la curent şi 36% la gaze.” Ceea ce ar duce responsabilitatea pentru inflaţie spre cel care o poartă real, guvernul, ce a adunat beneficii importante de pe urma scumpirii produsului fabricat chiar de el şi după ce a profitat din plin în plan bugetar, a înţeles să plafoneze preţul la nivel mare.

După ce am văzut cine a strâns „fructele” inflaţiei şi pe cine se poate da vina, cu menţiunea că după ce executivul adună foloasele, instituţia ce trage ponoasele - banca centrală - se confruntă şi cu reducerea economisirii şi cu neperfomanţa în creştere a creditului neguvernamental, poate că ar fi bine să stabilim despre ce inflaţie vorbim. De ce comunicatele se referă la indicele preţurilor de consum (IPC) - indicator pentru determinarea inflaţiei la nivel naţional? Pentru că preţurile care se majorează sunt cele legate de cheltuielile de consum ale populaţiei.

Aşadar, IPC măsoară evoluția prețurilor de consum la mărfurile și tarifele serviciilor achiziționate de populație pentru satisfacerea nevoilor proprii. Astfel, achiziționarea de elemente care nu sunt considerate bunuri și servicii nu intră în sfera de cuprindere a IPC (de exemplu: cumpărarea de acțiuni, obligaţiuni și alte active financiare). În mod similar, plățile realizate pentru achitarea impozitului pe venit și a contribuțiilor la asigurările sociale nu sunt considerate cumpărări deoarece nu se primește nimic în schimb și ca urmare sunt în afara scopului IPC. De asemenea, imobilele sunt considerate formare brută de capital fix (investiţii) și nu bunuri de consum și de aceea nu sunt incluse în calculul IPC. De aceea asigurările, de pildă, nu sunt taxate cu impozitul pe consum: TVA. Ciudat e doar că taxa pe valoarea adăugată e impusă la investiţiile imobiliare!

Problema este însă că acelea denumite cheltuieli de consum ale populaţiei şi care fac obiectul a ceea ce se numeşte uzual inflaţie reprezintă doar 61,3% din total, fiindcă 32,3% sunt costurile cu diversele forme de taxare - asigurare, iar restul cheltuieli pentru investiţii, producţie etc. În aceste circumstanţe, pentru a avea o imagine completă a inflaţiei, nimic nu opreşte ca în locul IPC, să se pună un IPT - indicele preţurilor totale, ce corespunde cheltuielilor totale ale familiilor şi atunci celor care culpabilizează BNR să li se spună că aceasta îşi asumă răspunderea pentru ţinta de inflaţie, dar „în solidar” cu responsabilii pentru taxare - asigurare.

Ca să luăm un exemplu la întâmplare, la un moment dar şoferii au luat cu asalt pompele speriaţi de scumpirea carburantului, în special a motorinei cu care se alimentează cele mai multe maşini, însă ei - circa jumătate dintre români - trebuie să achite şi taxa RCA ca să poată merge cu maşina, care a crescut mult peste inflaţia uzuală despre care au menţionat televiziunile că s-a dublat. Ei bine, taxa RCA s-ar putea regăsi într-un “indice general de scumpete” în care să fie relevate cheltuielile totale ale populaţiei. Oare din acest motiv nici nu s-a mai plafonat taxa RCA, precum tariful energiei, pentru că se poate scumpi fără să se vadă în inflaţia stabilită prin IPC? Iar aici mai merită făcută o precizare. Şoferii care şi-au dat seama că guvernul nu va mai acorda în 2023 subvenţia de 50 de bani pe litrul de motorină/benzină au avut şansa să-şi mai facă un plin din timp la preţul cu subsidii. Pe când, la taxa RCA, chiar dacă anticipezi că va creşte, nu o poţi plăti la preţ mai mic când îţi dai seama de asta, pentru că poliţa auto obligatorie se poate reînnoi cu maximum o lună înainte de expirare, ceea ce înseamnă „captivitate” cvasitotală la condiţiile impuse.

Şi totuşi, ţin să subliniez că nu pot fi de acord cu nicio formă de plafonare/mercurial, ce duce, în final, la penurie şi apreciez că aceea ce se poate bate cu preţurile este o ofertă bogată. Lucru de care şi-au dat seama până şi comuniştii, în frunte cu Ana Pauker, care ia cuvântul la o întrunire tovărășească din anii ’50 și zice: “Scumpetea este mare, speculanții își fac de cap (...) dar să ne fie clar că unul dintre mijloace cele mai eficace de ieftenire a bunurilor este înmulțirea lor”.

Revin cu întrebarea simplă care mi se pune frecvent, în speranţa că nu ştiu să răspund: Ce este aceea reforma structurală? E ceea ce faci ca să ajungi la spusele Anei Pauker, gestionând excedentul, nu deficitul!