Autoritățile monetare încearcă să dreseze lebedele negre. Oare are dreptate Taleb când sugerează că neasumarea riscurilor face fenomenul mai devastator?

Un cunoscut editorialist observa că în fiecare weekend se salvează câte o mare bancă și practic s-a “uitat” de război. Dacă autoritățile americane s-au “ocupat” de Silicon Valley Bank, banca centrală a Elveției a “oferit” Credit Suisse - cea de a doua bancă a țării - numărului 1: UBS. Asta nu a oprit scăderea cursului acțiunilor bancare pe burse, dar a dorit să nu se manifeste efectul de contagiune. Din același motiv băncile centrale ale Canadei, Angliei, Japoniei, Elveției, cea a zonei euro și sistemul de bănci centrale al Statelor Unite s-au coordonat pentru a spori lichiditatea pe dolar prin intermediul unor swap-uri permanente.

Din nou se observă că unele entități, sistemice, sunt prea mari ca să cadă. Oare încercarea de a controla dezordinea prin intervenția rapidă și masivă a statelor va fi măsură să combată cele 10 crize simultane prezise de Nouriel Roubini?

Ultimele episoade financiare nu par a avea legătură cu Dr. Doom, ci, mai degrabă, cu The Black Swan. Nu am ce face și sunt nevoit să spun din nou ce scrie premonitoriu Nassim Nicholas Taleb în cartea “Lebăda neagră - impactul foarte puțin probabilului”.

El notează că globalizarea nu are numai părți bune: creează o fragilitate de ansamblu, oferind aparența unei stabilități. Cu alte cuvinte, “creează lebede negre devastatoare”.

“Nu am mai trăit niciodată sub amenințarea unui colaps global. Instituțiile financiare au fuzionat, constituind un număr mic. Astăzi aproape toate sunt interconectate”, apreciază Taleb.

Deci, ecologia financiară s-a umflat, dând naștere “unor structuri birocratice gigantice și incestuoase, când cade una, cad toate”, menționează Taleb.

Concentrarea tot mai mare pare să aibă drept efect reducerea probabilității de apariție a unei crize financiare, “dar dacă aceasta totuși apare, ea se desfășoară la scară globală și ne afectează foarte grav”.

“Este adevărat, avem mai puține eșecuri acum, dar când vor apărea ... Gândul acesta îmi dă fiori”, scrie Taleb.

Și rezumă: “Vom avea crize mai puține, dar mult mai grave. Cu cât mai rar este evenimentul, cu atât mai puține cunoaștem despre probabilitatea de apariție a acestuia. Asta înseamnă că știm tot mai puține lucruri despre posibilitatea de apariție a unei crize”.

Taleb consideră, de asemenea, că Mama Natură nu iubește nimic din ceea ce este prea mare, pentru că e fragil.

Conceptul “economiei de scară” - conform căruia companiile economisesc bani atunci când devin mari, prin urmare sunt mai eficiente - se află în spatele extinderilor și fuziunilor.

Companiile par să fie mai “eficiente”, dar sunt și mai vulnerabile la accidentele externe - apreciază Taleb - acele “Lebede Negre”.

El continuă spunând că atunci când companile sunt mari trebuie să se optimizeze pentru a da satisfacție analiștilor. Aceștia (oameni de tip MBA) vor face presiuni asupra companiilor pentru a tăia rezervele, în scopul de a “îmbunătăți bilanțul”, contribuind în cele din urmă la falimentul afacerilor.

Problema guvernelor este aceea că au tendința să sprijine aceste organisme fragile “pentru că sunt angajatori mari” și au agenți de lobby - tipul de contribuții false (dar susținute publicitar în mod vizibil).

Companiile mari obțin ajutor guvernamental și devin tot mai fragile, ajungând într-un fel să conducă guvernul. Pe de altă parte, afacerile mici eșuează fără să-i pese cuiva; ele trebuie să fie eficiente și să asculte de legile naturii.

Nu există niciun dubiu că gândirea lui Taleb este compatibilă cu cea a lui Roubini.

Mărturie stă faptul că Nassim Nicholas Taleb l-a inclus pe Nouriel Roubini, pe lista celor de la care a primit comentarii valoroase și un ajutor generos, în prefața cărții "Antifragil".

Dar mai important e de precizat că atunci când acționează zicerea “too big to fail”, acționarii se pare că nu se străduiesc să aducă cei mai buni manageri, fiindcă într-o mare măsură statele îi feresc de risc. La fel se întâmplă și atunci când există un plafon de garantare a depozitelor persoanelor fizice și astfel populația nu mai face deosebire între băncile bune și cele proaste. Sau când existența RCA adoarme într-o oarecare măsură precauția de a nu face accident, câtă vreme pierderile se socializează.

Însă toate acestea nu fac decât să aducă mai mult în actualitate spusele lui Taleb: ecologia financiară s-a umflat, dând naștere “unor structuri birocratice gigantice și incestuoase, când cade una, cad toate.”