Economia promisiunilor goale: între iluzia mefistofelică și realitatea productivității

De ani buni, se vede cu ochiul liber: o creștere economică hrănită din salarii și consum, nu din investiții și productivitate, e o iluzie costisitoare. Politicile de tip helicopter money, apărute după epoca relaxării cantitative (quantitative easing, QE), împing lichiditatea în viitor și lasă eficiența pe loc. În termeni keynesieni, guvernele stimulează cererea agregată, cu prețul ignorării ofertei agregate — iar când pui presiune pe consum fără a produce mai mult, inflația devine inevitabilă.

Economistul Florin Aftalion, născut la București, avertizează încă din anii ’80 asupra acestei tentații vechi cât politica însăși: de a substitui capitalul real cu bani nou creați. În L’économie de l’inflation (1990), el sugerează că inflația este o formă de impozitare fără lege, o metodă prin care statul cumpără prezentul prin datoria viitorului. Lecția e veche: atunci când guvernul confundă masa monetară cu bogăția, nu face decât să distorsioneze prețurile relative și să semene penurie.

Istoria asignatelor din Revoluția Franceză rămâne un manual deschis: bancnotele emise în numele aurului viitor au sfârșit prin a nu mai valora nici cât hârtia pe care erau tipărite. Goethe, în Faust. Der Tragödie zweiter Teil (1832), a spus-o mai plastic: când vistieria împăratului e goală, Mefisto inventează hârtia-monedă, iar poporul, orbit de febra consumului, nu mai vede că bancnotele sunt doar promisiuni goale.

Capitalul, nu salariul, e motorul creșterii

În ultimii ani, numeroși teoreticieni au demontat mitul creșterii bazate pe salarii. Paulo L. dos Santos, profesor la The New School din New York, scrie într-un studiu memorabil (Not “wage-led” versus “profit-led”, but investment-led versus consumption-led growth, 2015) că o economie nu poate fi împinsă înainte doar prin consumul stimulat administrativ. Ceea ce contează nu e cât cheltuiești, ci din ce surse o faci. Creșterea alimentată de bani emiși e autolimitativă: produce un entuziasm de scurtă durată, urmat de stagnare.

Chiar și Michał Kalecki, inspiratorul politicilor keynesiene, spune că avântul economic nu începe prin consumul maselor, ci prin investițiile care creează putere de cumpărare (Political Aspects of Full Employment, 1943). În esență, salariile sunt consecința capitalului acumulat, nu cauza lui. În lipsa investițiilor, creșterea salarială devine o redistribuire nominală fără corespondent real în producție.

Ironia e că aceeași concluzie răzbate și dintr-o tribună ideologic opusă. Ana Pauker precizează, într-un discurs din 1950, că bunurile se ieftinesc nu prin înghețarea prețurilor, ci prin multiplicarea lor - adică prin producție, prin investiții. Din unghiuri diferite - liberal (Aftalion), keynesian (Kalecki), structuralist (dos Santos) sau chiar socialist (Pauker) - rezultă aceeași lege de fier: fără capital investit, nu există prosperitate durabilă.

Salariul minim - mirajul egalității prin decret

În România, dezbaterea despre salariul minim are o aură morală, dar un conținut economic fragil. Milton Friedman ar numi-o o iluzie monetară (The Role of Monetary Policy, 1968): confuzia între salariul nominal și cel real. Când statul fixează un prag peste echilibrul pieței, apar mai mulți vânzători de muncă decât cumpărători. Cu alte cuvinte, crește șomajul.

Studiile empirice confirmă această logică. Card și Krueger (1994) observă efectele moderate ale salariului minim în industria fast-food, dar cercetările ulterioare - Neumark și Wascher (2008) – arată că, pe termen mediu, creșterea forțată a salariului minim reduce angajările în rândul tinerilor și al lucrătorilor slab calificați. În economii dominate de IMM-uri, efectul se amplifică: micii angajatori reduc personalul, iar piața muncii devine rigidă și polarizată.

Creșterea salariilor fără spor de eficiență produce o redistribuire aparentă a veniturilor, dar și o deteriorare a competitivității. Rezultatul final e combinația clasică de stagnare și inflație - stagflația, boala economiilor care confundă bunăstarea cu masa de bani.

Realismul economic și tentația politică

Adevărata politică salarială nu se face la minister, ci în fabrică, în laborator și în școală. Ridici productivitatea, abia apoi veniturile. Orice inversare a acestei ordini produce dezechilibre fiscale, comerciale și inflaționiste.

Aftalion, Kalecki și Friedman converg asupra aceleiași concluzii: economia nu iartă iluzia. Poți redistribui doar ceea ce creezi. Iar când încerci să distribui promisiuni, ajungi să distribui sărăcia.

Winston Churchill observă cu sarcasm că viciul capitalismului este distribuția inegală a bogăției, iar virtutea socialismului — distribuția egală a sărăciei. Cu alte cuvinte, nu poți uniformiza veniturile cu pixul, dar poți forma oameni capabili să-și crească singuri veniturile.

Bunăstarea nu se scrie prin ordonanță. Ea se creează prin investiții, educație și inovație. Economia nu e nici de stânga, nici de dreapta - e o problemă de realitate. Poți crește doar ceea ce există, nu ceea ce speri. Sau, cum ar fi spus Goethe, nici o semnătură politică nu poate transforma promisiunea în aur adevărat.

Referințe selective

Aftalion, F. (1990). L’économie de l’inflation. Paris: Presses Universitaires de France.
Card, D., & Krueger, A. (1994). Minimum Wages and Employment: A Case Study of the Fast-Food Industry in New Jersey and Pennsylvania. American Economic Review, 84(4), 772–793.
dos Santos, P. L. (2015). Not “wage-led” versus “profit-led”, but investment-led versus consumption-led growth. New School for Social Research, Department of Economics Working Paper.
Friedman, M. (1968). The Role of Monetary Policy. American Economic Review, 58(1), 1–17.
Goethe, J. W. von (1832). Faust. Der Tragödie zweiter Teil. Stuttgart und Tübingen: J. G. Cotta’scher Verlag.
Kalecki, M. (1943). Political Aspects of Full Employment. Political Quarterly, 14(4), 322–331.
Neumark, D., & Wascher, W. (2008). Minimum Wages. Cambridge, MA: MIT Press.
Pauker, A. (1950). Discurs din 6 ianuarie 1950, în Scînteia, nr. 1237.
Churchill, W. (n.d.). Aforism despre distribuția sărăciei și bogăției.