Tesla și Twain: lumină, umor și karma electrică

Pe la 1890, New Yorkul miroase a ozon, ulei de motor și ambiție. Într-o parte a orașului, un sârb subțire, cu privirea unui profet înfometat, inventează viitorul. În cealaltă, un american cu mânecile suflecate și mintea plină de șuruburi face comerț cu el. Nikola Tesla și Thomas Edison - doi poli opuși ai aceleiași scântei. Unul vrea să dea lumină omenirii. Celălalt - s-o vândă la bucată. Tesla nu perfecționează doar becul - el inventează o arhitectură a luminii: curentul alternativ care poate traversa orașe fără pierderi uriașe, spre deosebire de curentul continuu marca Edison.

Și între ei, Mark Twain. Prietenul lui Tesla, martorul curios al miracolelor din laboratorul de pe South Fifth Avenue. Twain vine acolo ca la teatru, fascinat de mașinile care scot fulgere și de vocea domoală a sârbului care spune că energia e pretutindeni, doar trebuie s-o convingi să curgă.

Twain nu e doar scriitor. Samuel Clemens, născut în 1835, trăiește o lume care trece de la veliere și lămpi cu gaz la vapoare cu abur și electricitate în case. Fascinația sa pentru tehnologie este sinceră. Investește în motoare electrice și urmărește cu atenție inovațiile lui Tesla, admirând cum motorul polifazat al sârbului depășește ceea ce oferă partenerul său James W. Paige. De altfel, Tesla îl sfătuiește să nu investească în motorul lui Paige cu curent continuu...

Prietenia lor se încheagă în anii '90 ai secolului XIX. O fotografie spectaculoasă, cu Twain ținând o sferă de lumină în laboratorul lui Tesla, rămâne martora prieteniei lor. Într-unul dintre cele mai cunoscute episoade, Twain stă prea mult pe un oscilator electromagnetic - Tesla crede că poate fi terapeutic. Rezultatul? Oscilatorul acționează ca laxativ, iar Twain fuge spre toaletă. Umorul acesta, inevitabil, le sudează prietenia.

Dar povestea lor începe mai devreme, înainte de laborator, înainte de curentul alternativ.

După ce absolvă, tânărul Tesla se întoarce la Smiljan-ul natal, dar e lovit de holeră. Nouă luni între febră și delir, între moarte și o promisiune. Tatăl său - preot ortodox - îi spune: dacă te vindeci, te trimit la cea mai bună școală de inginerie. Tesla se întremează. Și în lunile acelea, între crize și rugăciuni, citește din Mark Twain. „Cărțile lui mi-au salvat viața”, spune el mai târziu.

În 1894, Tesla începe să se joace cu ceea ce numește energia radiantă a tipurilor invizibile. Observă filme fotografice arse de descărcări și bănuiește că dincolo de vizibil există altceva - o lumină care pătrunde carnea și o face transparentă. Folosește tuburi Crookes, apoi un Geissler Tube - un strămoș al becului electric. Și într-o noapte, îl roagă pe Twain să pozeze. Vrea să-l fotografieze iluminat de plasma din tub.

Declanșează. Iar pe peliculă nu apare Twain. Doar un șurub metalic, închis, la obiectiv. Restul – ars, dispărut. Tesla descoperă fără să știe razele X, cu câteva săptămâni înaintea lui Röntgen. O radiografie ratată, o minune neînțeleasă. E o scenă perfectă pentru destinul său: geniul care luminează lumea, dar rămâne în umbră.

Dar lumina lui Tesla nu e doar tehnică, ci credință.

Tesla are o minte care merge dincolo de electricitate. Este prieten cu scriitorul Francis Marion Crawford, arhitectul Stanford White și inginerul Fritz Lowenstein. La o petrecere dată de actrița Sarah Bernhardt, în 1896, îl întâlnește pe călugărul indian Swami Vivekananda. Discută despre legătura dintre materie și energie, iar Tesla promite că o poate demonstra matematic. În anii ce urmează, citește texte vedice și scrie despre akasha și prana – termenii sanscriți pentru eter și suflu vital. El, omul fulgerelor, se apucă să caute sufletul lumii în fizică.

De aici și imaginea lui dublă: un savant cu o minte newtoniană și o inimă de mistic. Este vegetarian, trăiește doar cu lapte, miere, pâine și sucuri de legume. Disprețuiește vulgaritatea, excesul, inclusiv grăsimea – concediază o secretară pentru că i se pare „prea grea pentru o lume care se sprijină pe lumină”. Când Edison moare, în 1931, Tesla trimite presei o declarație-necrolog: „Nu avea niciun hobby, nu se interesa de niciun fel de distracție și trăia într-un dispreț total față de cele mai elementare reguli de igienă.”

Edison nu prea e om de știință, mai degrabă - de piață. Nu inovează, ci industrializează. Nu inventează, ci cumpără idei, dar pe care uneori uită să le mai plătească. Când Tesla îi spune că se poate mai bine, mai ieftin și mai frumos, Edison râde. Îi promite 50.000 de dolari dacă-i îmbunătățește sistemul. Tesla o face. Dar Edison zice că a fost o glumă. Așa se nasc revoluțiile: din naivitatea celor curați...

Gustave Le Bon înțelege imediat miza. El spune că atunci când masele ajung să conducă, forța lor se manifestă doar prin distrugere. Iar prostia, când este alimentată de capital, devine ideologie. Edison e dovada că ignoranța poate fi profitabilă, dacă are un departament de marketing. Când fură cineva cu deficit de educație, nu se întreabă cât să ia, ci doar cum să nu fie prins.

Tesla, în schimb, este genul de elită la care visează Le Bon - omul care gândește altfel, care nu repetă, ci creează. „Nu-mi pasă că mi s-a furat o idee”, spune el. „Mă doare că cei care au furat-o n-au avut niciuna.” Edison, omul probelor și al testelor fără teorie, caută acul în carul cu fân examinând fiecare pai. Tesla îi spune că o mică teorie și un calcul i-ar scuti 90% din efort. Iată un exemplu de prostie metodică.

Twain râde. Știe că prostul american, dacă este ambalat cu optimism, se vinde ca progres. Probabil scrie un pamflet despre Edison - „omul care electrifică ignoranța”. În lumea lui Twain, geniul este un poet al științei. În a noastră, e doar un influencer cu laborator.

Astăzi, Edisonii moderni nu au nevoie de fire, doar de cod. Inventează inteligența artificială. Probabil că Twain ar fi marșat la articolul din The Onion potrivit căruia maşinile cu inteligenţă artificială vor fi stăpâni de sclavi îngăduitori. Din păcate, glumele revistei umoristice par să fi devenit plan de afaceri.

E greu de știut dacă scurtcircuitul Tesla din laborator e o lebădă neagră via Taleb sau un act de distrugere creatoare model Schumpeter, dar te uiți la mașinile lui Justin Capră - de dinaintea Teslelor lui Musk - și te întrebi dacă nu cumva visele balcanice se sincronizează într-o karma electrică.

Din păcate, într-o societate ce ignoră constant meritocrația și scoate în față politica, meritele lui Justin Virgilius Capră sunt recunoscute oficial cu jumătate de gură. Întrebat de ce nu li se acordă atenția cuvenită invențiilor sale, inginerul răspunde că ideile noi se aplică doar în procent redus din motive politice, economice sau sociale. Dar nu uită să precizeze că brevetul românesc pentru rucsacul zburător datează din 27 iunie 1958, iar cel american din 22 februarie 1962. Și nu doar rucsacul! Nici aparatele de zbor cu decolare pe verticală, dronele şi maşinile cu două roţi nu-s chiar noutăți!

Dar istoria are un simț al umorului crud. Astăzi, numele lui Edison e pe becurile chinezilor. Numele lui Tesla - pe mașinile care conduc singure. O frază apocrifă, atribuită lui Twain, rezumă perfect: „Nimeni nu îl iubește pe Tesla cât ar merita, dar toți trăim din lumina lui.”

Edison este primul care dovedește că poți strivi un geniu sub greutatea unei facturi. Tesla - că poți muri sărac și totuși să aprinzi lumea. Traiul modest și destinul lui Justin Capră nu e nici el departe de cel al lui Nikola Tesla.

Prietenia dintre Tesla și Twain nu este o simplă complicitate boemă. Este un pact între literatură și știință, între cuvânt și curent. Doi visători care vor să electrifice sufletul, nu piața. Edison? Doar un contabil cu baterii.

Și poate că asta este cea mai frumoasă ironie: că în lumea de azi, în care fiecare like este o unitate de curent alternativ, încă aprindem becuri cu numele unui om care nu știe niciodată să lumineze altceva decât propriul ego.

Poate că adevărata electricitate a lumii nu e cea din fire, ci cea din conștiință. Iar pe aceea, niciun Edison nu a știut vreodată s-o factureze.