Dacă darea în plată nu-i o lege socială, înseamnă că acţionează retroactiv

Faptul că, iniţial, legea dării în plată a fost definită ca fiind socială, - chiar dacă erau greu de identificat astfel de elemente în ea -, putea fi acceptat, deoarece Constituţia stipulează că România este un stat social.

În momentul de faţă, însă, se renunţă la caracterul social şi se spune că actul normativ ar dori să-i apere pe consumatori, punându-se pe tapet ideea că în România n-a existat niciodată credit ipotecar, ci doar credit imobiliar cu garanţii ipotecare. Cu precizarea, desigur, că atunci când vorbim de consumatori, nu-i putem include pe toţi pe lista de cazuri sociale, fiindcă unii, de pildă, nu se îndatorează, ci încearcă - în măsura în care pot - să economisească.

E clar de sesizat că asistăm la o schimbare de discurs şi că nu s-a urmărit niciodată ca legea să aibă un rol social, aşa cum sugera “prospectul”, ci să susţină interese de grup sau să lanseze un atac direct asupra sistemului bancar, dacă nu amândouă.

Rămâne, totuşi, de lămurit modificarea de optică, potrivit căreia, la noi, nu s-a atribuit niciodată credit ipotecar, ci doar credit imobiliar cu garanţii ipotecare, şi că iniţiativa legislativă a dării în plată urmăreşte apariţia, în mod real, a împrumuturilor ipotecare, pentru a fi protejaţi consumatorii. Păi, legea, dacă nu mai doreşte să restabilească echilibrul social, are o problemă, căci acţionează retroactiv.

Asta în condiţiile în care tot în Constituţie scrie, în articolul 15, că „legea dispune numai pentru viitor”.

 


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review