Legea care încurajează nesăbuinţa

Conversia creditelor din franci elveţieni în lei la curs istoric va fi probabil contestată de toate băncile ce au acordat astfel de finanţări, iar în măsura în care curtea internaţională de arbitraj le va da dreptate se vor socializa pierderile. Adică, fiecare român va plăti pentru puţinele împrumuturi în franci atribuite prin grevarea bugetului public.

Până atunci însă mai sunt nişte paşi de făcute. Prevederile actului normativ trebuie promulgate de către preşedinte şi, eventual, după aceea, se va exprima şi Curtea Constituţională asupra aspectelor legii.

Am discutat de defecţiunile multiple ale actului normativ atunci când era la nivel de iniţiativă. Am spus că, spre deosebire de celelalte ţări unde s-au contractat astfel de împrumuturi, politicienii de la noi nu vor să accepte niciun argument raţional şi că, sub invocatul aspect că România e un stat social, ţinta e, de fapt, sistemul bancar. Ceea ce constituie, desigur, un act de iresponsabilitate. Pentru că una e să încerci să schimbi managementul ce a generat problemele şi alta-i să ataci sistemul.

Polonezii, de pildă, şi-au dat seama cât de mult rău i se poate face sistemului bancar şi acum sunt pe cale să ţină cont de avertismentul Băncii Centrale Europene, care a arătat către riscul sistemic. Alte organisme europene au precizat, în cazul Poloniei, că sunt deschise la soluţionarea chestiunilor de ordin social. Dar la noi nu se poate face o comparaţie cu statul estic menţionat, deoarece ponderea creditelor în franci elveţieni e mult mai redusă în totalul împrumuturilor acordate. Iar când s-a invocat problema socială s-a pornit de la premisa că povara acestor finanţări e mai grea decât la creditele în euro sau în lei, fiindcă doar împrumuturile în franci beneficiază de o lege reparatorie. Şi dacă ne uităm mai bine, de fapt, creditele în celelalte monede au un serviciu al datoriei mai solicitant.

Spre deosebire de precedenta mare criză şi de principiile capitaliste care ghidau atunci societatea, unul dintre ele fiind acela că cine greşeşte plăteşte, acum se vede că statele au încercat să salveze bănci şi debitori. Vorbind strict de această temă, a conversiei creditelor în franci elveţieni, nimeni nu discută de faptul că nesăbuinţa scapă nepedepsită. Deoarece merită subliniat că debitorii au ales împrumuturile în franci pentru a beneficia de o sumă mai mare.

Dar nu astfel vreau să închei acest material de opinie, ci să reiterez că toate formațiunile politice se prevalează de faptul România e un stat social. Indiferent că se autointitulează ca fiind de stânga sau de dreapta, partidele recurg la această sintagmă pentru a avea inițiativă legislativă.

Iată de ce nu se poate discuta nici de doctrine, nici de partide, ci doar de grupuri de interese. Fiindcă, reiterez, cei ce își zic politicieni enunță la unison că România este un stat social. Afirmă că doresc să pună în aplicare această prevedere constituțională, care le permite să facă hazard moral și selecție adversă ca să-și poată satisface interesele.

Nu e prea greu de văzut că niște formațiuni care nu sunt unite de ideologie seamănă mai mult cu niște structuri mafiote decât cu niște organizații politice.

În momentul de față, din păcate, situația e radical diferită de cea văzută pe vremea “părinților” Eugeniu Carada și I.C. Brătianu. Ei au pornit de la idealuri, pe când în prezent vedem doar interese personale și de grup, chiar dacă partidele poartă aceeași denumire.