La un moment dat, când cei care se succedau la conducerea României erau din ce în ce mai slabi, atât de slabi încât cei ce administraseră defectuos anterior păreau geniali, m-am gândit ce ar fi fost dacă,  în ultimii 15 ani, ar fi gestionat ţara unii care să înţeleagă realităţile economice şi care să pornească de la ideea că nu interesele personale şi de grup ale politicului contează. Mai ales că era limpede încă din urmă cu trei cincinale ce trebuie făcut.

Rezultatele slabe ale economiei au fost explicate prin greșeli punctuale. S-a pornit de la premisa că politicile economice promovate au fost bune și doar anumite măsuri greșite, când, de fapt, au existat slăbiciuni de fond.

Prima problemă era și este că nu credem suficient în economia de piaţă. Am refuzat să recunoaştem că intervenţiile nepotrivite ale statului au avut un rol în eşecurile din economie. Din cauza neîncrederii în instituţiile şi mecanismele pieţei, am adoptat de prea multe ori soluţii constând în noi şi noi combinaţii de intervenţii guvernamentale, care n-au făcut decât să agraveze problemele. În loc să stimulăm interesul pentru restructurare, am creat scheme guvernamentale, bazate pe iertarea de datorii. Ceea ce a dus inclusiv la deteriorarea finanțelor publice, pe care le-am folosit pentru a ascunde ineficiența din economie.

Şi pentru că nu am privatizat suficient de repede, întreprinderile de stat au continuat să fie sursă de risipă. Numirile în consiliile de administraţie s-au făcut pe criterii politice. Directorii şi membrii consiliilor şi-au dat mâna pentru a-şi creşte salariile şi indemnizaţiile, indiferent de rezultate. Conducerile companiilor publice şi-au urmat propriile interese, ignorând proprietarul difuz, care este statul.

Nu am fost consecvenţi pe calea reformelor, acestea au alternat cu antireformele. De aceea am avut creşteri economice nesănătoase însoţite de recesiuni profunde.

Iar în loc să stimulăm productivitatea am contat și contăm pe redistribuire. Concurenţa pe pieţe a fost înlocuită de competiţia pentru o porţie cât mai mare de redistribuire.

Prin intervenţii ale statului, inconsecvenţă în reforme, redistribuire, nu am făcut altceva decât să încurajăm grupuri de indivizi să caute rente de pe urma economiei de stat. Cei ce s-au îmbogăţit în acest fel sfidează reformele şi luptă să le dilueze sau să le împiedice.

Punând emoțiile în locul deciziei raționale n-am făcut decât să ocolim soluțiile care ne scot din impas.

La astfel de provocări soluţia e ca România să meargă spre bunăstare prin creştere economică, nu prin redistribuire, pentru că aceasta din urmă nu poate să ne facă pe toţi bogaţi. Adevărata bunăstare şi creşterea economică durabilă sunt inseparabile. Atunci când economia crește, oamenii găsesc locuri de muncă. Și românii nu trebuie să se confrunte cu niciun obstacol în a-și valorifica potențialul creativ în scopul bunăstării individuale și, pe această bază, al bunăstării României.

Economia ar fi mers mult mai bine dacă spiritul antreprenorial al românilor n-ar fi fost inhibat de un mediu de afaceri neprietenos. Investiţiile, atât interne, cât şi străine, cresc doar dacă e asigurat un climat favorabil pentru afaceri. Investițiile contribuie la crearea și întărirea clasei de mijloc, fără de care o Românie prosperă nu poate exista, mediul de afaceri favorabil stimulează întreprinderile mici și mijlocii și crearea de noi locuri de muncă.   

Confundarea statului cu intervenţionismul statal este dăunătoare. Nu mai trebuie să trişăm răspunzând la nevoia legitimă a populaţiei de a avea un stat cu autoritate prin intervenţii discreţionare. Rolul statului nu e să aleagă perdanţii şi câştigătorii, ci să aibă grijă ca toţi concurenţii să joace corect.

Așa cum bunăstarea nu poate fi concepută fără creștere economică, la fel creșterea nu poate fi susținută pe termen lung fără reforme. Iar reformele e necesar să nu fie oprite ori de câte ori costurile politice sunt mari. Pentru a duce lucrurile la bun sfârșit este esențială încrederea în economia de piață adevărată, funcțională, drepturi clare de proprietate.

Pierderile din economie sunt, în cele din urmă, suportate de noi toţi printr-o povară mai mare a impozitării. Dacă dorim să nu le mai avem e necesar să finalizăm privatizarea.

Reforma utilităţilor - electricitate, încălzire, gaze, apă, transport public - este o prioritate deoarece reprezintă singura de a beneficia de servicii de calitate la preţuri accesibile, care să nu absoarbă o parte însemnată a veniturilor.

Ca prioritate a efortului de transformare economică, asigurarea transparenţei surselor şi a utilizărilor banului public e nevoie să includă controlul deficitului bugetar, administrarea optimă a datoriei publice, continuarea reformei fiscale, restructurarea cheltuielilor bugetare pe proiecte viabile vizând dezvoltarea capitalului uman. România are un mare potenţial la acest capitol, dar, care, din cauza ignoranţei, este desconsiderat.

Educația nu trebuie să ne închidă în turnul de fildeș al excelenței sterpe, ci să ne ofere capacitatea de a ne asuma destinele individuale într-o societate liberă. O societate modernă, eficientă și echilibrată este o societate morală. 

• BNR şi creditele în franci: senzorul de fum, acuzat de incendiu

  < Prev
• Legea care încurajează nesăbuinţa

  Next >