Capitalism = dorință de profit + onoare în afaceri

În comunism, ni se repeta în permanență că singura regulă a capitalismului este lăcomia. Că marii magnați și multinaționalele anonime îi exploatează la sânge și fără milă deopotrivă pe muncitori, pe clienți și pe micii furnizori. Că sistemul pieței libere constituie el însuși un jaf și o fraudă, deși e plin totodată și de jafuri și fraude în sensul propriu, mai puțin filosofic al termenului.

Comunismul a căzut mai demult, iar acum trăim într-un hibrid de "capitalism de cumetrie" postrevoluționar și intervenționism etatist occidental. Premisa de bază a celui din urmă nu e mult diferită, în esență, de ce ni se spunea la televizor pe vremea lui Ceaușescu, chiar dacă acum, în locul înfierării, avem jargon tehnic. Pe scurt, însă, ideea e că, lăsați de capul lor, "capitaliștii" ar jefui și înșela pe toată lumea. Pentru a se evita asta, trebuie să existe cât mai multe instituții de supraveghere, reglementare și control, care să pocnească din biciul birocrației pentru ca patronii cei lacomi să se abțină de frică de la a-i prădui pe cei slabi.

Numai că această filosofie a mutat accentul comportamental în business de pe etică pe conformitate. Poți să demonstrezi că faptele tale respectă multiplele coduri de reglementare în vigoare? Ești acoperit bine de hârtii, avize, autorizații și certificări? Atunci poți să dormi liniștit, chiar dacă ce ai făcut este profund imoral chiar și după cele mai complezente standarde. Onoarea a fost înlocuită de armate de avocați, contabili, consultanți, lobbyși și agenți de marketing.

Pe vremuri era cu totul altfel. Onoarea în afaceri nu era o expresie goală de conținut. Etica nu era un simplu apendice al "guvernanței corporative" și al CSR-ului. Perioada interbelică e departe de a fi fost un paradis economic, dar bunicii noștri încă își amintesc că cine nu își onora comenzile și nu își plătea facturile putea să își ia adio de la negustorie. Nimeni nu mai făcea afaceri cu el. Ruina reputației era un stimulent pentru cinste mai puternic decât orice echipă de inspectori și era adesea urmată de ruina efectivă a businessului. Era o epocă cu mult mai multă piață efectivă și mult mai puține abrevieri tehnice precum PIB, IPC, IPPI sau CDS.

În ziua de azi, în schimb, intri frumos în insolvență și scapi de datorii, ba chiar ai toate șansele să fii privit ca victimă.

Iar statul, care pretinde că ne apără de capitaliștii cei lacomi și hoți, e primul la dat țepe. Să ne amintim doar de cea mai perversă metodă de ținere sub control a deficitului bugetar, pentru respectarea limitei de 3% din PIB, metodă care nu are nimic de a face cu imperativul firesc al reducerii cheltuielilor publice. Este vorba despre acumularea de arierate, prin amânarea și refuzul la plată al facturilor celor care au furnizat produse și au prestat servicii instituțiilor statului, pe bază de contracte de achiziție publică. În aceste condiții, într-o societate normală, nimeni n-ar mai trebui să facă afaceri cu statul, dar e prudent să nu sperăm că se va organiza prea curând un astfel de boicot.