Sunt sase lucruri de stiut despre perspectivele de crestere din Europa Centrala si de Est (ECE):
1. Investitiile in ECE au atins un punct de cotitura in 2014 si continua sa creasca
2. Economiile locale si fondurile UE sunt in prezent principalele surse de finantare a investitiilor, in timp ce investitiile straine directe devin mai putin importante
3. Dublarea avansului investitiilor la 10-15% ar propulsa potentialul de crestere economica in ECE la nivelul anterior crizei, de 3,7%
4. IMM-urile din ECE aduc o valoare adaugata pentru economie aproape la fel de mare precum in Germania si Austria...
5. ...insa au nevoie de un impuls generat de imbunatatirea accesului la finantare si ameliorarea structurala a mediului de afaceri
6. Tarile din ECE au sansa de a primi intre 40 si 60 de miliarde de euro, una dintre cele mai mari transe din pachetul de investitii Juncker
S-a incheiat povestea cresterii in Europa Centrala si de Est (ECE)? Judecand dupa scaderea fluxului de investitii straine directe (ISD) din ultimii ani, asa s-ar putea crede.
Cu toate acestea, imaginea de ansamblu este mai complexa. Un studiu recent al Erste Group arata ca relansarea investitiilor private reprezinta un factor cheie pentru redresarea potentialului de crestere al regiunii.
Economiile locale si transferurile de la UE compenseaza tot mai mult scaderea investitiilor straine directe, ceea ce ar trebui sa sustina relansarea investitiilor per total.
Iar anul trecut a reprezentat intr-adevar un moment de cotitura pentru cresterea investitiilor si aceasta tendinta pozitiva va continua in 2015.
Totusi, doar acest avans aferent ciclului economic nu poate sustine de sine statator economiile ECE sa atinga nivelurile de crestere de care au nevoie pentru un proces de convergenta mai rapid.
"Ritmul de crestere a investitiilor in ECE se situeaza in prezent la aproximativ 6%. Pentru a aduce potentialul de crestere economica al acestor tari din nou la nivelul anterior crizei, de 3,7%, avansul anual al investitiilor ar trebui sa fie majorat la 10-15% in urmatorii ani", a declarat Juraj Kotian, director Cercetare Fixed Income pentru Europa Centrala si de Est in cadrul Erste Group.
"In cazul in care contextul economic favorabil din ECE este insotit de reforme structurale reale, principalii piloni ai cresterii si convergentei ECE vor fi investitiile locale, un sector al IMM-urilor prosper si fondurile UE, care ar trebui utilizate in totalitate", a adaugat Kotian.
Investitiile in ECE au atins un punct de cotitura in 2014 si continua sa creasca
Semnalele pozitive privind redresarea economica pe fondul perceptiei imbunatatite a consumatorilor si mediului de afaceri, precum si cresterea cererii interne au contribuit la stimularea investitiilor in aproape toate tarile din ECE. Polonia si Ungaria au atras deja investitii mai mari decat nivelul din 2008.
Polonia este un lider al investitiilor in Europa per total, intrucat economia poloneza a fost stimulata de investitii publice, in timp ce alte tari se confruntau cu procesul de consolidare fiscala.
Investitiile in Cehia si Slovacia ar trebui sa atinga in 2015/16 nivelurile anterioare crizei, in conditiile in care imbunatatirea sentimentului mediului de afaceri stimuleaza expansiunea. Cu toate acestea, Croatia, Slovenia si Romania vor avea nevoie de o redresare mai puternica pentru a reveni la nivelurile de investitii anterioare crizei.
Economiile locale si transferurile de la UE sunt in prezent principalele surse de finantare a investitiilor, in timp ce investitiile straine directe devin mai putin importante
Analistii Erste Group considera ca intrarile de investitii straine directe vor avea in urmatorii ani un rol mai redus in finantarea investitiilor in majoritatea tarilor din ECE. Avand in vedere ca intrarile sub forma investitiilor straine directe au fost sustinute in mare masura de programele de privatizare, care sunt in prezent aproape finalizate in multe tari, analistii anticipeaza nivele mai scazute ale intrarilor de fonduri sub forma investitiilor straine directe.
Doar Croatia, Serbia si Slovenia continua sa ofere un oarecare potential, in conditiile in care o serie de proiecte de privatizare sunt in curs de pregatire. Cu toate acestea, tarile din ECE pot beneficia in continuare de acumulari de capital, pe masura ce rolul investitorilor locali devine mai important pentru dezvoltarea investitiilor.
IMM-urile din ECE aduc o valoare adaugata pentru economie aproape la fel de mare precum in Germania si Austria...
Avand in vedere ca investitiile interne trec in prezent pe primul plan, dezvoltarea sectorului privat local - in special cel al IMM-urilor - devine si mai importanta pentru crearea de noi locuri de munca si cresterea productivitatii. IMM-urile cu pana la 250 de angajati contribuie cu aproximativ doua treimi din valoarea adaugata totala creata de mediul de afaceri si pana la trei sferturi din numarul total al locurilor de munca din ECE.
IMM-urile din ECE (fara a lua in considerare microintreprinderile) se situeaza la un nivel similar cu cele din Germania si Austria din punct de vedere al aportului fortei de munca si al valorii adaugate aduse economiei.
Totusi, microintreprinderile cu maxim noua angajati, care joaca un rol principal in ECE, au un aport al fortei de munca mult mai mare decat competitorii mai mari de genul IMM-uri.
...insa au nevoie de un impuls generat de imbunatatirea accesului la finantare si ameliorarea structurala a mediului de afaceri
"Pentru a impulsiona IMM-urile, este esential sa existe imbunatatiri structurale ale mediului de afaceri - precum reducerea rigiditatii si costurilor asociate fortei de munca, cresterea transparentei cadrului legislativ, simplificarea procedurilor administrative si imbunatatirea calitatii fortei de munca printr-o mai buna educatie. Aceste aspecte sunt importante mai ales pentru IMM-uri intrucat investitiile realizate de acestea sunt mai putin pro-ciclice comparativ cu cele realizate de marile companii.
Pentru a intensifica si sprijini cresterea economiilor locale, guvernele trebuie sa incerce sa rezolve provocarile cu care se confrunta mediul de afaceri, in timp ce IMM-urile si, in special, microintreprinderile trebuie sa-si imbunatateasca gradul de profesionalizare pentru a avea acces mai bun la finantare", adauga Kotian.
Tarile din ECE au sansa de a primi intre 40 si 60 de miliarde euro, una dintre cele mai mari transe din planul de investitii Juncker...
O modalitate suplimentara de revigorare a investitiilor este reprezentata de Planul de investitii pentru Europa, in valoare de 315 miliarde euro, prezentat de Jean Claude Juncker, Presedintele Comisiei Europene.
Tarile din ECE au transmis deja catre CE si BEI propuneri de proiecte in valoare de 282 miliarde de euro, pe baza carora Comitetul de Investitii va desfasura procesul de selectie.
Avand in vedere ca multe dintre proiectele depuse au legatura cu doua domenii de prioritate maxima, infrastructura energetica si economia digitala, cu o probabilitate mare de a fi puse in practica in anii 2015 - 2017, regiunea ECE are sanse mari de a primi o transa de aproximativ 40 - 60 miliarde euro, reprezentand o cincime din intregul pachet de investitii", a explicat Kotian.
Acest cuantum ar presupune capital in suma de 3-4 miliarde euro din partea Fondului European pentru Investitii Strategice (FEIS), restul investitiilor urmand sa fie finantat de catre investitori strategici si privati din sectorul financiar. De asemenea, multe guverne ar putea sa isi asume rolul de investitori strategici, iar unele dintre acestea si-au anuntat deja intentia de a furniza fonduri suplimentare fata de FEIS.
In plus fata de pachetul de investitii Juncker, tarile din ECE au acces la fonduri europene in valoare de 185 miliarde euro, care sunt disponibile pentru perioada 2014 - 2020. "Per ansamblu, ar trebui sa existe finantare suficienta pentru investitii care sa stimuleze cresterea", subliniaza Kotian.
Principalul avantaj al Planului Juncker consta in faptul ca vizeaza proiecte care urmaresc crearea unui mediu de afaceri mai competitiv - acestea ar trebui sa devina o prioritate politica si sa beneficieze de un regim de finantare relativ favorabil.
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest