Este întotdeauna foarte periculos să se aștepte ca băncile centrale să rezolve problemele de solvabilitate din sistemul financiar, câtă vreme tot ce pot face acestea este să gestioneze problemele de lichiditate, spune William White, fost economist-şef al Băncii Reglementelor Internaționale.

Într-un interviu acordat The Telegraph, acesta arată că sistemul financiar mondial a devenit periculos de instabil și se va confrunta cu o avalanșă de falimente care vor pune la încercare stabilitatea socială și politică a lumii.

"Situația este mai gravă decât în 2007. Arsenalul nostru macroeconomic este epuizat. Datoriile au continuat să se acumuleze în ultimii 8 ani. Următoarea recesiune va face evident faptul că multe dintre aceste datorii nu vor fi rambursate niciodată, iar acest lucru va fi foarte neplăcut pentru mulți oameni care trăiesc cu impresia că dețin active cu o oarecare valoare", a declarat White.

Potrivit acestuia, adevărata întrebare care se pune este dacă vom fi capabili să ne asumăm situația ca atare și să ieșim din ea într-o manieră ordonată, nu haotică. "Datoriile se șterg și se repudiază de 5.000 de ani încoace, de pe vremea sumerienilor", a punctat economistul.

În opinia sa, cea mai importantă sarcină a autorităților în perioada următoare va fi gestionarea ordonată și fără haos politic a recunoașterii ca pierderi a unui volum imens de datorii, gestionare care va reprezenta, în esență, o masivă redistribuție a rolurilor de câștigători și perdanți în societate.

White mai spune că creditorii Europei se vor confrunta probabil cu masive haircuturi. Băncile europene au recunoscut deja credite neperformante în valoare totală de 1.000 de miliarde de dolari. În plus, ele sunt masiv expuse pe piețele emergente și mai au încă destule schelete ascunse în dulapuri. Sistemul bancar european ar putea avea nevoie de o recapitalizare de o magnitudine fără precedent, iar noile reguli de bail-in vor obliga orice deponent cu depozite mai mari de 100.000 de euro să contribuie la salvarea băncilor.

Avertismentele lui White sunt cu atât mai sonore cu cât el a fost una dintre foarte puținele voci din interiorul "frăției" băncilor centrale care a afirmat răspicat, între 2005 și 2008, că sistemul financiar occidental se îndreaptă spre o prăpastie și că economia mondială va trece printr-o criză violentă.  

White a mai declarat că una dintre cauzele contagiunii mondiale de după falimentul Lehman Brothers a fost politica marilor bănci centrale de stimulare cantitativă și de reducere a dobânzilor la zero, care a creat bule ale creditului în Asia și pe alte piețe emergente.

El a adăugat că relaxarea cantitativă este condamnată la eșec în Europa, ba chiar ar putea agrava problemele financiare cu care se confruntă Bătrânul Continent.

"Relaxarea cantitativă nu va ajuta deloc Europa. Economia europeană se bazează mult mai mult pe IMM-uri decât cea americană, iar IMM-urile se finanțează prin credite bancare, nu prin emisiuni de obligațiuni. Chiar și după testele de stres, băncile au încă o foarte mare aversiune la risc și nu împrumută bani firmelor mici din mai multe motive. Diferențialul de dobândă între costul riscului calculat pentru IMM-uri și cel aferent marilor corporații se află în continuare pe o pantă ascendentă", a mai precizat White.

White a avertizat în legătură cu pericolul izbucnirii unei crize înainte de “episodul” subprime. Și a atras atenția, încă din 1996, că băncile centrale nu vor reuși să combată eficient bula imobiliară. Acum, dacă ar fi vrut să insiste putea să ajungă și la globalizare, fiindcă, în definitiv asta face diferența între dobânzile plătite de IMM și marile corporații.

Avem o Europă în care băncile încep să semene până la confuzie unele cu altele, pentru că plafonul de garantare face ca riscul să se diluează la nivel de entitate bancară şi să fie judecat sistemic, și o Americă, unde finanţarea vine preponderent de pe piaţa de capital.

Pe această piaţă nu se vorbeşte de credite neperformante, plafoane de garantare şi de indicatorul de solvabilitate. Nimeni nu acordă o atenţie exagerată faptului că „lucrează“ cu banii micul deponent, care economiseşte - în Europa persoană fizică „garantată“ - fiindcă e vorba de resursele investitorilor.

Dar dacă White n-a dorit să vorbească de globalizare, un alt “oracol” Nassim Nicholas Taleb a făcut-o.

El notează în cartea sa “The Black Swan: The Impact of the Highly Improbable” că globalizarea nu are numai părţi bune: creează o fragilitate de ansamblu, oferind aparenţa unei stabilităţi. Cu alte cuvinte, “creează lebede negre devastatoare”.

“Nu am mai trăit niciodată sub ameninţarea unui colaps global. Instituţiile financiare au fuzionat, constituind un număr mic. Astăzi aproape toate sunt interconectate”, apreciază Taleb.

Deci, ecologia financiară s-a umflat, dând naştere “unor structuri birocratice gigantice şi incestuoase, când cade una, cad toate”, menţionează Taleb.

Concentrarea tot mai mare pare să aibă drept efect reducerea probabilităţii de apariţie a unei crize financiare, “dar dacă aceasta totuşi apare, ea se desfăşoară la scară globalăşi ne afectează foarte grav”.

“Este adevărat, avem mai puţine eşecuri acum, dar când vor apărea ... Gândul acesta îmi dă fiori”, scrie Taleb.

Şi rezumă: “Vom avea crize mai puţine, dar mult mai grave. Cu cât mai rar este evenimentul, cu atât mai puţine cunoaştem despre probabilitatea de apariţie a acestuia. Asta înseamnă că ştim tot mai puţine lucruri despre posibilitatea de apariţie a unei crize”.

• Caranfil sau Caramfil? Nu mai bine îi zicem Caranfir?

  < Prev
• Atenție: Statul Islamic e un stat social

  Next >