La musulmani cel mai mult mă sperie algebra

Europenii îi bagă pe toţi arabii în aceeaşi oală şi le pun eticheta de terorişti. Dar, în urmă cu 800 de ani, Fibonacci avea altă părere, că arabii sunt oameni bine educaţi, nu extremişti religioşi ce recurg la violenţă. După ce studiază matematica cu profesori arabi şi face cunoştinţă cu algebra lui Al-Khwarizmi, italianul introduce în Europa cifrele arabe

La acel moment arabii încă ocupau o parte importantă din Peninsula Iberică, Granada. Cu precizarea că atât timp cât arabii au trăit în tihnă, în societatea lor autarhică, de tip feudal, au avut o pătură ce a dezvoltat – cu mult înaintea europenilor – algebra,trigonometria, chimia. Marile progrese din inginerie, agricultură şi medicină aparţin tot arabilor, chiar şi prima universitate din lume.

Da, dar cam în momentul în care arabii îşi îndreptau cunoştinţele spre arhitectură, care cerea cunoştinţe solide de matematică, fizică, inginerie au intervenit războaiele. Şi atunci s-a observat că societatea arabă este segregată. La război mergea mulţimea, nu elita ce genera avans tehnologic. Chiar dacă masele acceptau ceea ce primeau de la elită - cum ar fi construirea caselor în stil maur - ele nu aveau nicio contribuţie.

Aşadar în momentul în care s-a organizat rezistenţa împotriva arabilor şi în Spania a început Reconquista, marea problemă a societăţii arabe s-a văzut că era segregarea socială. Organizarea în caste, cu diferenţe foarte mari între acestea, în funcţie de meseria fiecăruia. Educaţia nu a pătruns uniform în societate, pentru că sistemul de organizare era feudal. Iar cei care au plecat la luptă nu au fost medicii, profesorii, inginerii sau arhitecţii, ci aceia de la nivelurile de jos, unde educaţia n-a pătruns. Şi cam de acolo s-au ales şi conducătorii.

În ciuda faptului că europenii pe vremea lui Fibonacci şi a Cidului erau mai înapoiaţi din punct de vedere ştiinţific şi cultural, au venit cu principii de organizare mai bune, care au culminat cu democraţiile moderne, în vreme ce sistemul de organizare arab a reprezentat un evident handicap în situaţia unui conflict armat. Singura care a reuşit - în ciuda intereselor şi preocupărilor diferite - să-i ţină uniţi pe arabi a fost religia. Acest element de coeziune a devenit în timp, în sute de ani, unul, care, exacerbat, a provocat revolte împotriva celor ce au încercat să profite de pe urma slabei organizări sociale a arabilor. Şi din păcate, reiterez, conducătorii arabilor nu provin din rândul elitelor culturale, ci de la baza societăţii, şi ca să o poată domina se erijează în lideri religioşi.

Ca să rezum, arabii au dezvoltat ştiinţa şi cultura, şi, ca dovadă, numerele de la 0 la 9 sunt folosite în întreaga lume. Din nefericire, aceste merite sunt prea puţin recunoscute, ceea ce generează frustrare, care se asociază cu faptul că poporul arab a fost extrem de dificil de condus. Dar aceste probleme au intervenit, nota bene!, într-un context în care nu s-a renunţat la privilegiile de castă. Dacă educaţia ar fi fost generalizată la nivelul maselor, nu s-ar mai fi exacerbat sentimentul religios şi nu li s-ar mai fi pus acum arabilor eticheta de terorişti şi extremişti. Deci vina e cumva împărţită, de pe de o parte, nu s-au organizat social mai bine, şi-au păstrat castele şi nu au generalizat educaţia, însă, pe de altă parte, s-au găsit mereu sub presiunea nerecunoaşterii meritelor celor care au dezvoltat matematica, fizica, arhitectura, filosofia, medicina şi cultura într-un moment în care Europa se afla sub dominaţia celor denumiţi de romani barbari.

În fine, e greu de spus dacă lipsa dorinţei de a reforma societatea arabă şi a generaliza educaţia la nivelul întregii populaţii a reprezentat o hotărâre conştientă a unor conducători, ce au dorit să conserve cu bună ştiinţă visceralitatea, ori, pur şi simplu, o decizie menită să conserve privilegii materiale. Dar oricum ar fi, recunoaşterea meritelor elitelor arabe reprezintă un element important ce poate detensiona, într-o anumită măsură, situaţia din momentul de faţă. Recunoaşterea trebui să vină atât din partea celor care îi refuză poporului accesul la educaţie şi-l îndreaptă spre fundamentalism religios, cât şi al occidentalilor. Numai că, până un alta, dictaturile laice ce au încercat democratizarea educaţiei - Saddam, Mubarak, Gaddafi - au fost subminate de iniţiatorii primăverii arabe.