Când Donald Trump a învins-o pe Hillary Clinton în alegerile prezidențiale din Statele Unite,  reacția negativă imediată a piețelor era de așteptat. Dar până a doua zi, scăderea pieței aproape că se inversase, scrie Nouriel Roubini pe „project-syndicate”.  

El apreciază că acțiunile și titlurile americane și-au revenit după ce Trump a rostit un discurs de câștigător care a părut că semnalează o orientare spre centru, pe care investitorii o așteptau de la el din vară, după ce a obținut nominalizarea din partea Partidului Republican și și-a început campania pentru alegerile naționale. În discursul său, Trump a promis că va fi un președinte al tuturor americanilor, a elogiat-o pe Clinton pentru serviciile ei publice din trecut și s-a angajat că va duce politici de stimulare fiscală masivă centrate pe cheltuieli cu infrastructura și reduceri de taxe pentru corporații și cei bogați.

Piețele îi vor acorda lui Trump beneficiul îndoielii, dar investitorii sunt acum atenți pe cine numește în administrația sa, ce formă iau efectiv politicile sale fiscale și ce curs trasează pentru politica monetară.

Aceștia ar putea să urmărească mai îndeaproape politica monetară. În timpul campaniei, Trump a amenințat independența Rezervei Federale a SUA și a criticat-o de multe ori pe președinta Fed, Janet Yellen. Dar  Trump este un magnat imobiliar, deci nu putem presupune imediat că este cu adevărat agresiv în politica monetară și nici un moderat ascuns. Retorica sa electorală a fost poate orientată către baza Partidului Republican, plină de susținători  ai etalonului aur, ostili față de Fed.

Trump ar putea numi duri în cele două posturi momentan vacante în consiliul de administrație al Fed și o va înlocui cu siguranță pe Yellen la sfârșitul mandatului acesteia, în 2018. Este totuși puțin probabil că o va sili să demisioneze mai devreme, deoarece piețele ar penaliza o astfel de încălcare fățișă a independenței băncii centrale.

Chiar dacă Trump numește într-adevăr un dur în locul lui Yellen, acesta va fi doar primus inter pares în Comitetul Federal pentru Piața Liberă (FOMC - comitetul de politică monetară al Fed). Succesorul lui Yellen nu va putea să-și impună pur și simplu punctul de vedere comitetului, format din șapte membri ai consiliului guvernatorilor și cinci președinți de bănci din sistemul Federal Reserve.

Dacă sub fostul președinte Alan Greenspan Fed părea o monarhie absolută, sub Ben Bernanke, succesorul lui Greenspan, s-a produs trecerea spre o monarhie constituțională. Sub Yellen, Fed pare mai degrabă o republică democratică. Transformarea este ireversibilă: fiecare membru al comitetului de politică monetară are opinii puternice privind direcția de urmat în politica monetară și fiecare este gata să își exprime dezacordul la nevoie.

Asta înseamnă că un dur radical numit de Trump ar putea să ajungă în minoritate și va fi învins permanent prin vot de majoritatea moderată din FOMC.  Desigur, Trump ar putea reuși să modifice în timp componența consiliului de administrație al Fed, numind noi guvernatori la sfârșitul mandatelor lui Stanley Fischer, Lael Brainard, Daniel K. Tarullo și Jerome H. Powell. Dar, dacă alege această cale, piața va continua să constrângă acțiunile Fed. Dacă ritmul lent de creștere și inflația scăzută continuă și nu justifică creșteri rapide ale dobânzilor, o Fed agresivă care totuși crește dobânzile se va confrunta cu reacții dure ale pieței, iar prin extensie, acestea îl vor viza și pe Trump.

Mai mult, o agresivitate prematură și excesivă ar întări dolarul și ar crește rapid deficitul comercial al SUA, subminând obiectivul declarat al lui Trump de a crea locuri de muncă și de a crește veniturile pentru bazinul său electoral format din muncitori cu salarii mici. Dacă Trump este interesat de această bază - sau cel puțin vrea să evite o reacție politică din partea ei - ar trebui să numească la Fed guvernatori moderați, înclinați spre politici monetare relaxate, care slăbesc dolarul. În mod ironic, cei numiți de președintele Barack Obama, cum ar fi Brainard și Tarullo, sunt de fapt ideali pentru agenda lui Trump.

Dacă Trump optează pentru o abordare mai agresivă a politicii monetare, aceasta va avea un efect mai ambiguu asupra dolarului, din cauza efectelor în aval ale celorlalte propuneri ale sale. O politică fiscală mai laxă și o politică monetară mai strictă ar trebui să întărească dolarul, ca în primul mandat al președintelui Ronald Reagan. Însă, dacă  Trump împinge Statele Unite spre protecționism, va genera riscuri de oscilații geopolitice extreme, care ar slăbi dolarul și ar crește riscul de țară al SUA.

La fel, politicile fiscale ale lui Trump ar slăbi de asemenea dolarul pe termen lung, după o apreciere inițială semnificativă, pe măsură ce cheltuielile semnificativ mai mari pe deficit ar fi finanțate fie cu bani ieftini, fie cu emisiuni de titluri care ar crește riscul suveran al SUA. Efectul net al acestor factori asupra dolarului ar depinde în ultimă instanță de gradul de relaxare a politicii fiscale și gradul de înăsprire a politicii monetare.

Complexul de politici propus de Trump ar avea de asemenea un efect ambiguu - și modest - asupra creșterii economice, dacă președintele numește duri la Fed. O politică fiscală mai relaxată ar sprijini creșterea pe termen scurt, dar o politică monetară mai strictă ar submina aceste câștiguri. La fel, dacă Trump vrea într-adevăr să redistribuie o parte din capital forței de muncă și să redirecționeze o parte din profiturile firmelor către salarii (evident, un mare „dacă”), politicile sale ar putea stimula consumul; dar politicile sale populiste și protecționiste ar submina încrederea mediului de afaceri și implicit cheltuielile de capital, reducând în același timp puterea de cumpărare a consumatorilor, printr-o inflație mai ridicată.

Piețele de capital vor agrea, fără îndoială, propunerile lui Trump de relaxare a politicii fiscale, de dereglementare a afacerilor și finanțelor și de reducere a taxelor. Investitorii vor fi însă atenți la protecționism, la atacurile împotriva Wall Street și a imigranților și la o agresivitate monetară excesivă. Doar timpul și piețele vor arăta dacă Trump a găsit echilibrul corect, conchide Roubini.

Am făcut această traducere pentru că am exprimat anterior cam aceleaşi idei. Unul dintre articole, apărut pe 9 noiembrie, s-a numit: “Trump va avea nevoie de o monedă slabă pentru ajustarea datoriei publice”. Altul în care se zicea că dobânda-cheie are şanse mici să mai  crească (“America se opune politizării: Cine doreşte să o perpetueze?”) a fost publicat pe 14 noiembrie. După care, pe 15 noiembrie, am scris: “Băncile centrale au menirea de a câştiga timp pentru aplicarea programelor de guvernare”.

Având în vedere afirmaţiile lui Roubini cred că a fost oportun că am discutat de necesitatea unei monede slabe pentru reducerea datoriei. Adică, nu cred că n-ar fi fost cazul să fie evidenţiat acest aspect, din moment ce analistul menţionat o face.

Administraţia Trump va dori o relaxare fiscală şi monetară, care, cuplată cu elemente protecţioniste, e de natură de a stimula oferta autohtonă şi astfel să acţioneze în sensul scăderii deficitelor, şi, implicit, a datoriei.

Dar elementul de noutate cu care vine Roubini nu se referă la modul în care se va implemeta politica monetară, ci la persoanele ce o vor face. Din acest punct de vedere numele lor constituie o enigmă, fiindcă, după cum precizează Dr. Doom, nu e nevoie de duritate, ci ca politica băncilor centrale să fie acomodativă şi să ţină cont de dinamica inflaţiei pe un termen cât mai lung, în paralel cu evoluţia şomajului.

Cu alte cuvinte, în măsura în care Trump va reuşi să impună ceea ce şi-a propus, deciziile de politică monetară, care sunt pe termen scurt, trebuie să aibă - în privinţa evoluţiei inflaţiei şi a pieţei muncii - un orizont de prognoză pe termen mediu.    

• Relaxarea impozitelor centrale nu trebuie compensată prin intermediul...

  < Prev
• Împrumut pe viață și pe moarte - morala bondurilor cu scadență la 50 de...

  Next >